Ne asteptam ca partidele politice sa propuna candidati integri si competenti, si sa se delimiteze de atitudinile extremiste si anti-democractice. Respingem categoric demagogia si populismul, retorica nationalista si extremista din campania electorala menite sa mascheze grosolan lipsa de pregatire, de solutii, de programe, de proiecte pentru administratia locala.
Desi apreciem drept benefica implicarea oamenilor proveniti din societatea civila in politica si in administratia publica, consideram ca autoproclamarea drept reprezentanti ai societatii civile „autentice” de catre candidati pentru functii de demnitate publica in Romania este o dovada de ignoranta, de indecenta si de desconsideratie fata de cetateni. Credem ca protestele din ultimii ani au demonstrat ca societatea civila este extrem de diversa si ca nimeni nu poate sa o confiste si sa pretinda ca o reprezinta in ansamblul ei.
Avem nevoie intr-adevar de lideri politici care sa creada in mod sincer in valorile societatii civile. In opinia noastra, acestea coincid cu valorile democratice europene, bazate pe principiile societatii deschise, pe respectul pentru diversitate si pentru libertatea de constiinta. In contextul regional in care respectul pentru statul de drept, pentru drepturile minoritatilor si libertatea de constiinta, sunt in pericol chiar si in democratii considerate pana acum drept consolidate, in Romania derapajele nationaliste, simpatiile pentru formule autoritare, iliberale, sunt in acest moment cu atat mai periculoase.
Cerem partidelor politice sa dea dovada de responsabilitate si sa nu sustina candidati si programe care promoveaza extremismul si intoleranta. Ne exprimam increderea ca cetatenii Romaniei si profesionistii din mass media vor da dovada de discernamant si spirit critic pentru demascarea si sanctionarea la vot a imposturii si a indecentei din spatiul politic.
Semnatari:
Academia de Advocacy
ActiveWatch
Agentia Impreuna
Alaturi de Voi
Asociatia Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Asociatia Civitas '99
Asociatia ACCEPT
Asociatia Militia Spirituala
Asociatia Pro Democratia
Asociatia Romana pentru Cultura Educatie si Normalitate
Asociatia Nationala a Birourilor de Consiliere pentru Cetateni
Centrul de Resurse pentru Comunitatile de Romi
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Centrul de Resurse Juridice
Centrul pentru Studiul Democratiei
Centrul FILIA
Centrul de Resurse pentru Participare Publica
Centrul pentru Jurnalism Independent
Consiliul Tineretului din Romania
Dizabnet – Reteaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilitati
ECPI - Centrul Euroregional pentru Initiative Publice
Expert Forum
Federatia VOLUM
Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
Fundatia pentru Parteneriat
Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile
Fundatia Comunitara Bucuresti
Fundatia PACT
Fundatia Estuar
Funky Citizens
Institutul pentru Politici Publice
Societatea Academica din Romania
TERRA Mileniul III
Sursa foto: opiniastudenteasca.ro