Asociația Pastel a deschis pe 7 septembrie un cabinet mobil de optometrie, pentru 45 de copii din mediul rural.
Proiectul „Viitorul cu ochi buni” face parte din misiunea #NicioLunăFărăOFaptăBună a Asociației pastel, iar în parteneriat cu Lensa, cel mai apreciat magazin de optică din România, ONG-ul a oferit consultații optometrice, precum și ochelari de vedere personalizați[1] în regim de gratuitate, copiilor din comunele C.A. Rosetti, Letea și Periprava din județul Tulcea, zone izolate din România, cu posibilități limitate. Dintre cei 45 de copii, 20 au beneficiat de consult optometric, iar aproape jumătate dintre ei au primit rețetă de ochelari.
Această acțiune a venit ca răspuns la nevoile comunității, cu obiectivul de a aduce o schimbare semnificativă în rândul copiilor defavorizați.
„Vederea corectă este o resursă foarte importantă, iar copiii nici măcar nu știau că această nevoie există. Prin proiectul „Viitorul cu ochi buni 2.0”, echipa Asociației pastel și-a propus să le ofere și altor copii posibilitatea de a vedea viața în toate texturile sale, în culori vibrante și cu posibilități nesfârșite, pentru a-și putea desfășura activitatea școlară fără griji sau obstacole. Această inițiativă nu este doar despre ochelari sau consultări medicale. Este despre crearea unui impact durabil în viețile celor care au nevoie de sprijinul nostru. Cu dragoste și dăruire, ne străduim să aducem un strop de lumină în fiecare privire și să contribuim la un viitor mai clar pentru acești tineri minunați. Hai să nu lăsăm nicio lună să treacă fără o faptă bună!” – spune Andreea Oprea, Director Executiv la Asociația pastel.
„Lensa a oferit până acum peste 1 milion de consultații gratuite, iar anul acesta am decis să ducem misiunea noastră mai departe și să donăm la fiecare pereche de ochelari de vedere vândută o pereche de ochelari de vedere gratuită unei persoane care nu și-o permite. Așadar, implicarea în acest proiect, alături de Asociația pastel, a fost firească pentru noi și ne bucurăm că putem contribui la corectarea deficiențelor de vedere ale unor copii defavorizați, care au nevoie de un viitor... cu ochi buni. Nevoia de ochelari este probabil ultima prioritate a părinților cu copii din mediul rural, însă aceste consultații nu doar că ajută la identificarea problemelor de vedere în stadii incipiente, dar oferă și o șansă egală la educație și dezvoltare pentru școlarii din mediul rural.” spune Daniel Crăciun, CEO și fondator Lensa.
În ziua consultului, copiii au avut parte și de o serie de activități recreative. Și-au dat frâu liber imaginației, prin desen și pictură, și au creat origami care să prindă viață. Fiecare clipă a fost o aventură a simțurilor ghidată de culori, forme și texturi.
Acces limitat la îngrijirea oftalmologică: Copiii din mediul rural, fără opțiuni.
Cea mai mare parte dintre copiii din județul Tulcea care au beneficiat anul aceasta de ajutorul Lensa, nu au avut ocazia să meargă niciodată la un control oftalmologic, fie din cauza lipsei de resurse sau lipsei de conștientizare, fie din cauza dificultății de a accesa astfel de servicii.
Singura clinică oftalmologică este situată la 117 km distanță, fiind necesară o călătorie cu barca pentru a ajunge acolo. Costurile ridicate ale ochelarilor depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiilor din această zonă defavorizată, ceea ce îi determină să accepte că nu vor putea să le ofere copiilor mijloacele necesare pentru a le asigura confortul, bunăstarea și fericirea.
Studiu World Vision România 2022: 61% dintre părinți nu și-au dus niciodată copilul la oftalmolog.
61% dintre părinți recunosc că nu au avut niciodată posibilitatea de a-și duce copiii la un control oftalmologic, chiar dacă specialiștii medicali recomandă efectuarea acestuia în mod regulat, cel puțin o dată pe an.
Printre motivele aduse în discuție de către acești părinți se regăsesc multiple provocări, precum lipsa resurselor financiare (22,5%), distanța considerabilă până la cabinetul medicului oftalmolog (22,5%), lipsa de timp disponibil (5,6%), dar și percepția greșită că absența plângerilor din partea copiilor ar indica lipsa problemelor de vedere (peste 30%).
De asemenea, 90% dintre părinți susțin că vederea copiilor lor a fost influențată negativ în ultimii doi ani ca urmare a pandemiei.
***
Asociația pastel
Asociația pastel este răspunsul unei nevoi actuale: crearea unui obicei din a face bine. A pornit de la un program intern al agenției de comunicare pastel, început în 2018, prin care întreaga echipă și-a asumat că nu va trece o lună fără să facă o faptă bună. De ce lunar? Fiindcă suntem picături de ajutor într-un ocean de lipsuri. Tot timpul va fi cineva care are nevoie de ajutor și altcineva care poate și vrea să ofere acel ajutor. Asociația pastel își propune să identifice cele două părți și să le aducă împreună.
Misiunea noastră este să educăm, să inspirăm și să ajutăm oamenii și companiile să facă fapte bune cu recurență. Vrem să fim locul unde fiecare persoană dornică să se implice găsește cauza potrivită.
Ne dorim să creăm puntea dintre neajunsuri și dorința de a fi mai buni.
Activ. În fiecare lună.
Vrem să construim un prezent în care toți oamenii și toate companiile fac un obicei din a realiza fapte bune. O rutină constructivă prin care ajutorul ajunge periodic la cei care au nevoie de el. Vedem binele ca pe un obicei de care avem nevoie cu toții pentru a obține societatea în care ne dorim să trăim.
Lensa
Lensa.ro este un brand românesc fondat de antreprenorul Daniel Crăciun, care după 10 ani de existență s-a poziționat între cei mai mari jucători pe piața de optică din România. În prezent, compania deține 65 de showroomuri în 33 de orașe din țară: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Pitești, Ploiești, Sibiu, Târgu Mureș, Arad, Oradea, Bacău, Brăila, Buzău, Suceava, Târgoviște, Baia Mare, Râmnicu Vâlcea, Balotești, Slatina, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Satu Mare, Turnu Severin, Voluntari, Zalău, Roman, Deva, Piatra Neamț, Alba Iulia și un magazin în Republica Moldova, un magazin în Chișinău și un magazin online cu peste 3.500 de produse disponibile.
[1] Ochelarii de vedere vor fi realizați după ce copiii care au fost identificați cu probleme de vedere vor fi evaluați și de către un medic oftalmolog, pus la dispoziție de Asociația pastel.