CeRe: Centrul de Resurse pentru Participare Publică organizează în fiecare an Gala Premiilor Participării Publice. Evenimentul îi aduce pe scenă pe cei care, prin implicare civică şi campanii de advocacy, reuşesc schimbări pozitive în comunităţi, precum pietruirea unei străzi sau legi mai drepte pe subiecte ce ne interesează pe toți, de educaţie sau sănătate, până la violență domestică. Totodată, la Gala sunt invitaţi să se înscrie şi reprezentanţi ai administraţiei publice, cu iniţiative care arată implicarea cetăţenilor în luarea unor în decizii importante pentru comunităţi.    

Cetăţenii, grupurile civice şi organizaţiile din Bucureşti şi din ţară care au intervenit, în 2018, în decizii publice pentru rezolvarea diverselor probleme ale comunităţilor sunt invitaţi să se înscrie la Gală până pe 17 februarie, aici. Pentru detalii despre tipul de campanii pe care le căutăm pentru acest eveniment, vă rugăm să consultaţi ghidul. Formularul dedicat înscrierilor este acelaşi şi pentru iniţiativele admnistraţiei publice.    
 

“De 10 ani organizăm Gala pentru că exemplele  premiate oferă inspiraţie şi energie celor care ar vrea să se implice dar cred că nu pot. Gala ne arată că suntem mulți și puternici, chiar dacă uneori ne simțim neputincioși. Gala este și modul nostru de a mulțumi și aprecia pe cei cărora le datorăm decizii sau legi mai bune în domenii precum protecţia mediului, educaţie, sănătate, dezvoltare rurală şi urbană, transparenţă decizională sau drepturile cetăţenilor.”
Oana Preda, Director Executiv CeRe 
 
Subiectele campaniilor de advocacy premiate la Gala în 2018:
• Grupul de Iniţiativă Rădăuţiul Civic a refăcut voluntar site-ul primăriei şi a adus pe agenda consiliului local subiectul transparenţei decizionale
• Asociaţia Elevilor din Călăraşi a determinat administraţia locală să subvenţioneze cu 50% costurile transportului public pentru elevi
• WWF România a obţinut aprobarea legii pentru interzicerea animalelor sălbatice în circurile din Bucureşti
• Asociaţia SAMAS a obţinut de la CNA promovarea în pauzele publicitare ale televiziunilor importanţei alăptatului la sân a copiilor 
• Asociaţia Transilvania Transparentă a determinat UDMR să publice informaţii despre gestionarea fondurilor publice
• Ovidiu Mihuţ şi colegii lui pescari au stat pe capul autorităţilor şi au arătat publicului de ce microhidrocentralele au impact negativ asupra mediului
• Călin Dejeu a mobilizat mii de cetăţeni si s-a opus intenţiei Hidroelectrica de a exploata râul Jiu
• Amenajarea unui pod pietonal în parcul Herăstrău, după ce Asociaţia Hai cu Bicla a semnalat autorităţilor şi publicului lipsa unor căi de acces în siguranţă peste linia ferată din partea de nord a parcului
• Oana Vasiliu din Iaşi a atras atenţia autorităţilor şi publicului despre abuzurile la care unele instituţii ale statului au supus familii dintr-un cămin social
• Înfiinţarea în Constanţa a unui centru de consiliere şi primire în regim de urgenţă pentru victimele violenţei domestice, urmare a demersurilor de advocacy ale Asociaţiei Necuvinte
• Asociaţia Babilon Travel a îmbunătăţit contextul în care tinerii cu deficienţe de vedere sunt reprezentaţi în faţa factorilor de decizie 
• Premiul special pentru jurnaliştii Georgiana Ilie şi Matei Bărbulescu
• Premiul special pentru cele trei avocate care au oferit consultanţă probono echipei CeRe şi unor grupuri civice bucureştene.
 
Mai multe detalii despre campaniile civice premiate la Gala Premiilor Participării Publice găsiţi în catalogul evenimentului
 
***
Misiunea CeRe este ca împreună cu cetățeni, organizații și comunități să construim zi de zi o lume justă, echitabilă și solidară în care vocile oamenilor sunt centrale în luarea deciziilor.
 
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
 
Pentru informaţii suplimentare vă rog să mă contactaţi:
 
Silvia Boeriu (Manager Comunicare şi Relaţii Publice – CeRe) // silvia@ce-re.ro // 0721215260