Programul Upgrade My City invită timişorenii care doresc să se implice în viaţa oraşului la conferinţele care vor avea loc în 3 şi 4 noiembrie la Consiliul Judeţean Timiş, în cadrul cărora 12 experţi din ţară şi din străinătate vor oferi exemple şi resurse pentru ca societatea civilă să devină mai activă şi să genereze soluţii pentru diferite probleme din comunitate. Conferinţele sunt organizate în patru paneluri pe temele: Identitate, Guvernare, Economie şi Oameni.
 
“Organizăm această conferinţă pentru a ne conecta, pentru a învăța unii de la alți, pentru a ne implica, dar mai ales pentru a ne inspira! Vorbitori de scară mondială, sau importanți în plan local și național, au misiunea de a pune în context potențialul implicării fiecăruia dintre noi și de a ne ajuta să obținem o imagine mai bună asupra viitorului orașelor în care trăim. Mai departe, va fi misiunea noastră să ne asumăm să acţionăm pentru a concretiza această imagine a Timişoarei pe care noi o dorim în anii care urmează”, a spus Dan Bugariu, preşedintele Asociaţiei Smart City şi co-organizator.
 
Conferinţele Upgrade My City urmăresc trei obiective esenţiale pentru ca publicul prezent să obţină rezultatele dorite: să ofere inspiraţie şi motivaţie, să ofere resurse şi conexiunile necesare pentru realizarea proiectelor, să justifice nevoia de implicare şi alocare de timp din partea timişorenilor.  
Experţii invitaţi din străinătate sunt Renato del Castro - consultant smart city cu o experiență de peste 20 de ani în transformarea digitală, Aida Esteban - head of bussiness development Citymart, David Kaspar -  este manager cultural, principalul său interes fiind modul în care cultura afectează viața cotidiană în oraș.

Din România participă Victor Neumann - istoric și filozof al culturii, Smaranda Vultur - filolog, eseist si istoric, Radu Puchiu -  secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, responsabil între altele de Departamentul pentru Servicii Online și Design și Parteneriatul pentru Guvernare Deschisă, Dan Diaconu - viceprimar al Timișoarei din 2012, Codru Vrabie - activist, trainer și consultant în domeniul bunei guvernări, cu preocupări privind reformele anticorupție în justiție și administrație. 

Publicul prezent îi va mai asculta şi pe Ioan Petrișor - profesor doctor universitar specializat în gândire strategică, Ovidiu Șandor - investitor timișorean implicat în domeniul imobiliar, Zoltan Bereczki -  directorul NESst-Romania, o organizație non-profit ce susține creșterea sustenabilă a antreprizelor sociale în diverse sectoare, Mihaela Vețan - lucrează în domeniul incluziunii sociale și al economiei sociale din 2004, Cristian Borcan - preocupat de dinamica culturii urbane şi de dispariţia importanţei spaţiilor publice, în cadrul studioBASAR iniţiază şi dezvoltă acţiuni şi proiecte în spaţiul public. 
 

“Locuim şi consumăm oraşul în care trăim. Asta ne oferă responsabilitatea de a avea grijă de acest spaţiu pentru ca şi generaţiile următoare să găsească acele condiţii de viaţă necesare pentru dezvoltarea propriului lor potenţial. Invitaţii noştri ne vor oferi noi perspective de a înţelege şi de a cunoaşte oraşul astfel încât noi, publicul, să ne asumăm că avem un rol esenţial în progresul Timişoarei”,
a spus Oana Simionescu, vicepreşedinte OAR Timiş şi co-organizator Upgrade My City.
 
Conferinţele Upgrade My City vor avea loc în 3 şi 4 noiembrie, între orele 10.00 – 16.00, în Sala Multifuncţională a Consiliului Judeţean Timiş. Publicul se poate înscrie AICI
 
Programul complet îl puteţi vedea pe site-ul programului www.upgrademycity.ro.

***
Upgrade My City
este organizat de Asociaţia Smart City şi Ordinul Arhitecţilor din România, în colaborare cu parteneri cu rezultate recunoscute în comunitate și principii identitare similare.
Misiunea programului este să inspire orașele să își găsească propriul drum către conștientizare și asumare a propriului progres. Similar cu evoluția oamenilor și organizațiilor, orașele inteligente investesc în dezvoltarea propriilor capabilități. Principiile pe care este construit întregul program sunt Apartenență, Conectare, Implicare și Evoluție.
 
Cele patru teme ale ediției a doua au fost alese datorită relevanţei lor în contextul Timișoarei Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.
 
Identitate. Orașele lumii își doresc să își dezvolte capacitatea de atracție, să devină magnetice iar conturarea spiritului orașului este susținătorul acestui vis. Acest spirit al orasului creionează identitatea lui. 
TM2021 este o mare oportunitate a acestui oraș și toți cetățenii ar trebui să și-o asume.
Această secțiune propune dezbatere pentru următoarele întrebări fundamentale: cine am fost și cine suntem acum, ca oraș, dar mai important, cine vrem să devenim, cum dorim să se contureze spiritul orașului. Atunci când o comunitate își propune ca împreună să devină ceva mai mult, tot împreună își asumă și călătoria devenirii.
 
Guvernare publică. Avem așteptarea ca administratia locală sau cea națională să rezolve toate problemele pe care le identificăm în propriul oraș dar, între timp, tehnologia ne oferă posibilitatea să devenim toți parte din acest proces participativ de administrare a propriului oraș.
Upgrade My City și-a propus să conștientizeze rolul cetățenilor și organizațiilor private în procesul de guvernare publică, impactul unei bune guvernări asupra calității vieții și evoluția rolului administrației locale către un leadership deschis, participativ, responsabil și conectat la dinamica viitorului deja prezent. În fond, România a semnat pactul pentru o guvernare deschisă în 2012.
 
Economie. Orașele sunt, în prezent, principalii actori ai economiei mondiale, generând peste 70% din produsul intern brut al lumii. Peste 20 de ani se va vorbi mai puțin despre cele 200 de națiuni de pe glob și mai mult despre cele 600 de orașe, care vor concetra peste 80% din resursele și rezultatele generate. 
În cadrul ediției II a programului se va discuta, printre altele, despre economia digitală, circulară, a resurselor partajate (sharing economy) și modalitățile prin care putem fructifica local aceste modele.
 
Oameni. Există o relație directă între nivelul de inteligență, înțelepciune, a orașului și calitatea vieții acestuia. Evoluția relației cetățean - oraș este una de tip spirală. Când cei 4 actori participă la evoluția orașului, nivelul de inteligență, de prietenie, de deschidere a acestuia crește și, ca un rezultat, cetățenii evoluează: personal, profesional, social, cultural. Ceea ce conduce la o implicare și un impact și mai mare asupra progresului orașului.
Rezultatele primei ediții: peste 250 de participanți implicați într-un proces care a durat câteva luni și care a creat conexiuni, parteneriate, comunitate, o atitudine civică autentică și rezultate concrete: 7 proiecte implementate.

Datorită rezultatelor primei ediții și prin implicarea sponsorului principal BCR, echipa Upgrade My City va standardiza programul pe parcursul ediției II pentru ca acesta să poată fi preluat de anul viitor și de alte orașe din România.
 
Sponsorul principal al programului este BCR.
Upgrade My City este un proiect susținut de către Primăria Municipiului Timișoara.
 
Evoluția programului Upgrade My City II poate fi urmărită pe website-ul www.upgrademycity.ro și pe pagina de Facebook Upgrade My City.