Fundația Friends For Friends îi invită, pe lângă autori, și pe cititori să se implice activ în co-crearea acestei ediții, prin nominalizarea la premiile onorifice.
„Superscrierile sunt ușor de recunoscut pentru că lasă în noi semne de cititori. Vrem să știm care sunt jurnaliștii, editorii, redacțiile sau poveștile de non-ficțiune care te-au însemnat în ultimul an. Cu semne de revoltă, de iubire, de schimbare, de mirare. Semn c-ai trăit ce-ai citit. Iar noi îi vom premia la Gala Superscrieri din martie 2020.”
Ca o extindere a celor șase categorii de concurs dedicate autorilor, la această ediție FFFF acordă șapte premii onorifice pentru a încuraja și alte zone importante ale storytelling-ului în România. Publicul poate face nominalizări până pe 10 ianuarie 2020, pe site-ul FFFF.RO.
**PREMIU NOU** Premiul onorific „Radio/Podcast”
Premiul onorific „Carte de non-ficțiune”
Premiul onorific „Redacția anului”
Premiul onorific „Presă locală”
Premiul onorific „Editorul anului”
Premiul onorific „Watchdog” – câinele de pază al democrației
Premiul onorific „Premieră (în presa cotidiană)”
În paralel, înscrierile la premiile ediției #9 sunt deschise pentru autori tot până pe 10 ianuarie 2020, la cele șase categorii de concurs (Reportaj, Investigație, Portret, Opinie, TV&video-jurnalism, Fotojurnalism (Fotografie documentară & Fotografie de news).
l DETALII DESPRE ÎNSCRIERI ȘI PREMII l
l DETALII DESPRE ÎNSCRIERI ȘI PREMII l
Fii un cititor de superscrieri și mai implicat:
- urmărește topul lunar Superscrierile Lunii – un ”best of” de 8 materiale jurnalistice curatoriate de juriul și alți membri ai comunității Superscrieri, trimis pe newsletter în fiecare zi de 8 din fiecare lună (vezi aici ultimul top din luna octombrie, selecție de Răzvan Luțac)
- cumpără cartea Superscrieri 2.0 – sub sloganul „TU DAI , NOI DĂM”, FFFF te invită să donezi pentru toate proiectele de sub umbrela Superscrieri și primești în schimb volumul care regrupează cele mai bune materiale premiate la edițiile din 2015-2017
- participă la Festivalul Superscrieri din martie 2020 – în curând va fi anunțat programul dedicat întâlnirilor dintre autori și cititori
LE SUPER MULȚUMIM CELOR CARE NE SUSȚIN să ducem aceste povești mai departe:
BRD-Groupe Société Générale este, de 6 ani, partenerul strategic de bază, partener în oferirea celor 15 Burse Superscrieri pe tema educației și în publicarea celor două volume „Superscrieri”; FAN Courier și Kaufland, parteneri de creștere, investesc în extinderea proiectului; sponsori de categorie și susținători de bază ai premiilor: Medlife, Romanian Business Leaders, ENEL România, ERSTE Asset Management, Orange România, Bitdefender, inițiator FFFF: FriendsTBWA și noii prieteni, Conan PR.
Printre super-prietenii și susținătorii media se numără: Pagina de Media, IQads, MondayMemo, Savantgarde, Scena9, The Institute, Bookster, Books-Express, Centrul pentru Jurnalism Independent, Decât o Revistă, RISE Project, IGLOO Media, Cărturești, Editura Humanitas, Editura Publica și mulți alții.