Pentru a veni în sprijinul eforturilor umanitare din țară, Fundația Regală Margareta a României extinde proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI, în perioada martie - iunie 2022. O rețea de servicii sociale și de suport, formată din companii partenere, grupuri de inițiativă și organizațiile non-guvernamentale vor fi implicate pentru a oferi sprijin imediat și pe termen mediu refugiaților din Ucraina. De asemenea, Fundația Regală Margareta a României va asigura cazare, servicii și consiliere socială refugiaților sosiți în București, în mod prioritar pentru mame, copii și bunici.
Proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI a fost lansat de Fundația Regală Margareta a României pe data de 2 martie 2022, atunci când familii cu copii fugeau din calea războiului spre țara noastră. Peste 160 persoane refugiate care au ajuns în București au primit un sprjin concret și imediat prin intermediul Fundației - cazare într-o unitate hotelieră parteneră, trei mese calde pe zi, consiliere socială, transport sau transferuri la autogară sau aeroport și asistență în funcție de nevoile specifice fiecărei familii. O parte dintre refugiați au continuat drumul spre alte țări sau au găsit soluții pe termen lung. În prezent, 70 de persoane refugiate sunt cazate la Casa Siqua, jumătate fiind copii, și beneficiază de sprijin practic personalizat, de activități educative sau recreative organizate pentru copii și de îndrumare permanentă spre resursele ce apar zilnic pentru ei, inclusiv oportunități pentru online schooling, servicii medicale sau alte servicii necesare.
Proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI își extinde acum zona de sprijin și prin granturi oferite ONG-urilor care desfășoară intervenții imediate la frontieră sau a celor care implementează activități, și în alte zone din țară, de susținere a nevoilor urgente sau pe termen mediu ale familiilor cu copii refugiate din Ucraina. Finanțarea este oferită în funcție de numărul beneficiarilor, tipul de intervenții și perioada de implementare a sprijinului concret pentru refugiați. Grantul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI acordat ONG-urilor are la bază valorile comun împărtășite cu partenerii și susținătorii proiectului – solidaritate, generozitate, integritate și puterea exemplului.
Activitățile în sprijinul familiilor cu copii refugiate în România vizează:

Contribuțiile pentru proiectul AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI pot fi realizate de donatori, companii și alți finanțatori care vor să participe la aceste eforturi umanitare, prin:
Până la această dată s-au alăturat proiectului AJUTOR PENTRU REFUGIAȚI donatori individuali și companii precum Casa Siqua, SC Johnson Wax, Hochland România, Gino Rossi, Elefant.ro, Mega Image, Albalact, Negro 2000, Lăptăria cu Caimac, Biocrop.
De-a lungul celor 32 de ani de activitate, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat numeroase proiecte în domeniul educației, dezvoltării comunității, societății civile, sănătății și culturii, proiecte ce și-au adus contribuția la reînnoirea spirituală și socială a României. Fundația Regală Margareta a României este astăzi o organizație neguvernamentală care sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații.
Pentru mai multe detalii si date de contact accesati link-ul.