Urbaniada este o competitie publica, iar arhitecti, urbanisti, publicitari sau membri ai organizatiilor neguvernamentale care au in plan proiecte de arhitectura, urbanism sau interventii publice sunt invitati sa le inscrie pana pe 14 decembrie 2015, ora 18.00, pe site-ul www.urbaniada.net.
Se cauta proiecte ce au impact asupra unor comunitati mai mari, specifice marilor orase, cu o populatie minima de 100.000 de locuitori.
Se cauta proiecte ce au impact asupra unor comunitati mai mari, specifice marilor orase, cu o populatie minima de 100.000 de locuitori.
“Dorim sa contribuim la o viata mai buna in oras. Acesta este unul dintre obiectivele noastre, parte din strategia de responsabilitate sociala a ING. Prin Urbaniada, oferim un prilej de parteneriat intre toti cei preocupati de calitatea vietii in oras - arhitecti, urbanisti, organizatii neguvernamentale si non-profit cu scopul de a gasi solutii concrete si de a le pune in practica” declara Iosefina Frolu, Director Corporate Communication ING Bank Romania.
Proiectele participante vor fi evaluate de catre un juriu format din noua specialisti in arhitectura, urbanism, sociologie si antropologie - Adrian Soare (Arhitect-Partener - SYAA), Andrei Serbescu (Arhitect-Partener ADN BA), Attila Kim (Arhitect), Bogdan Iancu (Lector universitar Departamentul de Sociologie, Facultatea de Stiinte Politice – SNSPA), Mircea Toma (Presedinte ActiveWatch), Oana Preda (Director Executiv CeRe), Rudolf Grӓf (Arhitect-Partener Vitamin Architects), Teodor Frolu (arhitect, antreprenor si co-initiator Rowmania) si Vera Marin (Arhitect urbanist, presedinte al Asociatiei pentru Tranzitie Urbana din Romania).
Jurizarea se va face intr-o prima etapa online. In urma acesteia, primele opt proiecte cu cele mai mari note vor intra in a doua etapa de concurs, in care candidatii isi vor prezenta individual proiectele in fata juriului si a board-ului de CSR ING, alcatuit din angajati ai bancii. Finalistii vor fi anuntati pe 20 ianuarie 2016, iar lista proiectelor castigatoare va fi facuta publica pana pe 1 martie 2016. Proiectele castigatoare vor fi implementate pana la 1 noiembrie 2016.