Între Starea de Urgență și cea de Alertă am pierdut Constituția

 

---------------------

Conform Art. 53 din Constituția României, (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege. Acesta este întărit de Art. 115, alin. (6) din Constituție, care prevede că: (6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

Încă de la sfârșitul lunii aprilie, Președintele României anunța că din data de 15 mai măsurile luate pentru a combate răspândirea virusului SARS-COV-2 vor fi relaxate și că Starea de Urgență nu va mai fi prelungită, ci înlocuită cu Starea de Alertă, urmând a fi păstrate o parte dintre restricții.

Referindu-se la prevederi ale OG 34/2020, încă din 6 mai Curtea Constituțională confirma că: “în actualul cadru constituțional, un atare act [care restrânge/afectează drepturi și libertăți fundamentale ale cetățenilor, n.n.] nu poate fi decât o lege, ca act formal al Parlamentului.“

Ulterior, în 11 mai, CCR se referă specific la instituirea Stării de Alertă și precizează că orice decizii care vizează restrângerea unor drepturi sau libertăți ale cetățenilor vor fi luate numai prin lege – ca act formal al Parlamentului.

Ar fi trebuit să fie evident pentru Președinte și Guvern că în luarea oricăror decizii de acest fel, trebuie să colaboreze cu Parlamentul. Dacă nu au înțeles acest lucru de la început, cel mai târziu după prima decizie a Curții Constituționale, din 6 mai, reprezentanții Guvernului ar fi trebuit să se așeze la masă cu reprezentanții Parlamentului și să stabilească împreună ce e de făcut în continuare, respectând traseul legislativ constituțional. În loc de o astfel de comunicare, liderii statului s-au luptat în declarații politicianiste. 

Mai mult, în primele lor reacții după decizia Curții Constituționale, Președintele și Guvernul aproape că au acuzat CCR și Constituția de zădărnicirea combaterii bolilor. Curtea Constituțională nu a făcut altceva decât să atragă atenția că niciodată legislația privind Starea de Urgență, adoptată în 1999, nu a fost pusă în acord cu modificările aduse Constituției în 2003. Este un uriaș eșec colectiv al clasei politice ce a condus România în acești 17 ani, la care Președintele și Guvernul, precum și liderii partidelor politice, sunt complici.

Abia în data de 12 mai Guvernul transmite Parlamentului spre dezbatere și aprobare Proiectul de lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Era evident încă de la depunere că, oricât de repede s-ar fi derulat dezbaterea parlamentară, Legea nu ar fi putut intra în vigoare până la data de 14 mai, ultima zi în care era în vigoare  Starea de Urgență. Dezbaterea parlamentară s-a derulat în același spirit politicianist, luând forma unei controverse între reprezentanții puterii și cei ai opoziției. A lipsit orice dezbatere care să găsească la aceeași masă Guvernul și Parlamentul, iar Președintele și-a ignorat rolul de mediator.

Pe parcursul procesului legislativ, Deputatul PNL Florin Roman a propus, cu bună știință, un amendament neconstituțional, care să facă posibilă intrarea în vigoare a legii mai repede decât este prevăzut de Constituție. Amendamentul a fost adoptat în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, cu susținerea PNL, ProRomânia și a minorităților naționale, fiind ulterior respins de plen.

Legea fost adoptată în data de 13 mai, urmând să intre în vigoare pe 18 mai – la 3 zile de la încheierea Stării de urgență. În toată această perioadă, Președintele a ignorat posibilitatea de a prelungi Starea de Urgență, lucru care ar fi rezolvat problema vidului legislativ din cele 3 zile până la intrarea în vigoare a Legii. 

 

În seara zilei de 14 mai, cu numai câteva ore înainte de încheierea Stării de Urgență, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), a cărui conducere a fost preluată de Premier, s-a întrunit pentru a finaliza actul normativ de instituire a Stării de alertă, inclusiv a măsurilor ce urmează a fi instituite pentru această perioadă. Hotărârea și anexa sa au fost prezentate public și publicate după ora 23:00 (lipsind cetățenii, companiile și instituțiile și autoritățile publice de orice predictibilitate a legii și, deci punându-le în situația de a o încălca). Însăși preluarea de către Premier a conducerii CNSU a fost posibilă printr-un act la limita Constituției, adică modificarea prin Ordonanță de Urgență a legislației privind starea de urgență, în aceeași ședință de guvern din seara zilei de 14 mai. 

Deși deja fusese clarificat că măsurile care vizează restrângerea unor drepturi și libertăți, în cadrul Stării de Alertă, nu pot fi adoptate decât prin Lege, Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă conține o serie de astfel de măsuri. La o primă vedere, sunt afectate cel puțin libera circulație, libertatea întrunirilor, libertatea economică, libertatea conștiinței. Cel puțin până pe 18 mai, când intră în vigoare Legea care reglementează limitele în care drepturile și libertățile fundamentale pot fi restrânse pe perioada stării de alertă, aceste reglementări sunt în contradicție cu prevederile constituționale.