La iceputul lunii in Iasi, Constanta si Tg. Mures, s-a realizat evenimentul Funda Umana- simbol al solidaritatii cu persoanele infectate HIV - de marcare a Zilei Mondiale de Lupta Anti-SIDA.
 
Evenimentul a avut un caracter deosebit, deoarece sunt 10 ani de cand comunitatea, la chemarea ADV Romania, se aduna in cele trei mari orase, pentru a da un semn de solidaritate, pentru a vorbi despre modul in care poate fi prevenita transmiterea infectiei cu HIV.
 
In cei zece ani, Fundatia „Alaturi de Voi” Romania a facut peste 5000 de campanii de informare, in care am transmis ca a fi responsabil fata de propria viata e prima datorie a unei persoane si ca aceasta implica si neasumarea riscurilor care ar putea duce la infectarea cu HIV. 

„In tot acest timp, ADV Romania a investit in persoane infectate cu HIV, le-a format profesional si chiar a devenit angajator pentru ele, demonstrand ca oamenii acestia pot avea o viata normala. Consideram ca acum, a fi infectat cu HIV este o problema importanta medicala, dar nu este o problema sociala de nedepasit. In conditiile in care, calea preponderenta de transmitere a infectiei HIV, de ceva timp, in Romania e cea a contactului sexual neprotejat, infectia cu HIV a ramas o problema de educatie si de sanatate publica.” – a declarat dna Angela Achitei, la Gala „10 ani de solidaritate”, din 2 decembrie de la Iasi.
 
Asa cum s-a afirmat public, ADV Romania ramane o resursa de educatie si consiliere pentru persoanele care au nevoie de sprijin, atat tineri cat si parintii lor, la  Clubului Tinerilor- centrul de zi ADV Romania si centru de resurse pentru adolescenti, fiind oferite servicii de consiliere, educationale, de suport si recreere pentru aceste grupuri.
 
Pentru a pune in valoare aceasta informatie, prin acelasi proiect “Impact direct” se realizeaza o campanie de informare cu ajutorul videobloggerilor, primul film fiind deja postat pe https://youtu.be/30pynXaqRE4
 
Mai multe informatii sunt postate pe www.fundaumana.ro, www.clubultinerilor.eu  si contul FB- Impact direct ADV.

Proiectul „IMPACT DIRECT!” implementat in Iasi, Constanta si Mures de ADV Romania, in parteneriat cu CARITAS Norvegia si este finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania, si are un buget de 166,666.00 Euro, din care 150.000 Euro finantare nerambursabila. Pentru informatii oficiale despre granturile SEE si norvegiene accesati www.eeagrants.org.

Pentru alte detalii poate fi contactata dna Mihaela Munteanu, director de dezvoltare si comunicare ADV Romania (tel. 0740513864, email: mihaela.munteanu@alaturidevoi.ro) .