Știriong.ro, primul site de știri dedicate societății civile, a fost supus unui „facelift” prin care platforma capătă noi valențe și dimensiuni. Siteul, care de aproape un deceniu informează România asupra activității ONG-urilor, trece la nivelul Beta și invită cititorii săi să exploreze noile rubrici și să descopere noile posibilități.
Platforma Știri ONG este dezvoltată și întreținută de către Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Am pornit la drum în 2008, când am creat și „Catalogul societății civile” cu ajutorul fondului CEE Trust. Între timp am evoluat și noi alături de cititori, ne-am dezvoltat și diversificat repertoriul.
Vă prezentăm acum nu doar știrile care fac lumea mai frumoasă, dar și alte instrumente pe care le puteți folosi la discreție. Astfel, dacă doriți să aflați cum se face binele în România aruncați o privire la secțiunea ONG ca să vedeți cine, cum mai ajută. Dacă vă interesează o viziune de ansamblu a societății civile din țară, dar nu numai, atunci categoria Sub lupă va oferi exact ce trebuie. Pentru ideile inovatoare care au nevoie de susținere, la Finanțări și CSR sigur puteți descoperi un grant sau o companie care vrea să ajute. Pentru că trăim împreună în comunitate – locală, națională sau europeană – dedicăm la Instituții și legislație un colț birocratic pentru cei interesați de ce face statul.
În colțul opus veți găsi rubrica nou lansată: Puncte de vedere ale oamenilor cu experiență, care vor scrie despre Dezbateri în curs. Tot aici veți putea să vă distrați vizitând Portret de ONGist, unde diverși ONGiști vor fi intervievați și descusuți de secretele cotidiene ale vieții non-profit. Cum mereu am ajutat persoanele care ne-au solicitat informații, vom îngloba experiența acumulată în categoria Resurse. Vom oferi detalii relevante din cercetări lungi și alambicate, dar și foarte precise la Despre sector și mici pastile de informații vizuale la Cum să....
Însă nu vom monopoliza penița, ci invităm asociații, fundații și grupuri de inițiativă să folosească direct platforma, folosind conturile lor. Secțiunea Anunțuri ale organizațiilor conține un univers întreg de informații utile. Celor în căutarea unui job le recomandăm Angajări. Cei care caută ceva de făcut în weekend sau să participe la training le punem la dispoziție Evenimente. Vă prezentăm și categoria Diverse pentru grupurile care caută voluntari, pentru cei care doresc să doneze calculatorul sau biroul vechi sau pentru organizațiile care doresc să semneze o petiție/scrisoare deschisă.
Știri ONG este site-ul pe care găsiți știri de actualitate, direct de la sursă, despre o Românie a oamenilor dedicați. Este o platformă diferită de știri pentru că aici veți găsi noutăți despre felul în care cetățeni simpli, fără funcții, se asociază și lucrează zilnic pentru a crea o țară echitabilă. Scopul Știri ONG este de a informa, dar și de a face punte între societatea civilă, mediul de afaceri, instituțiile publice și cetățeni, oferind știri relevante despre activitățile lor și facilitând parteneriate.
La ce vă puteți aștepta de la noul Știri ONG?
La imparțialitate, pentru că nu dorim să tabloidizăm drame și nici să fim părtinitori. La vizibilitate, așa că dacă ați făcut ceva util pentru comunitate, noi ne vom asigura că lumea va afla. La știri bune, pentru că ne place să ieșim din cutuma „știrilor de la ora 5” și să vă arătăm cât de minunați pot fi oamenii. La accesibilitate, pentru că acum ne modelăm și pe ecrane mai mici ca să ne puteți citi din trafic sau în pauza de cafea.
Dar nu ne credeți pe cuvânt! Vă invităm să explorați site-ul și să ne contactați dacă vă putem face cunoscute cauzele. Dacă vă place ce citiți, puteți să ne păstrați în preferințele voastre prin abonarea la Newsletterul săptămânal, printr-un like&follow pe Facebook sau adăugându-ne în RSS feedul propriu.
Facebook (like&follow): facebook.com/stiriong.ro/