Grupul cameral “Romanian Trio Piano” si Gunter Verheughen, fostul vicepresedinte al Comisiei Europene, vor fi alaturi de Fundatia Agapedia Romania la sarbatorirea a 15 ani de eforturi pentru imbunatatirea vietii copiilor si familiilor aflate in dificultate.

Evenimentul va avea loc in data de 3 decembrie, incepand cu ora 18.00, la sala Auditorium, de la Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR).

Evenimentul caritabil din 3 decembrie de la MNAR va fi deschis de catre Printesa Marina Sturdza, urmata de fostul comisar european Gunter Verheugen, sustinatori ai fundatiei Agapedia. Evenimentul va  continua cu un concert sustinut de “Romanian Piano Trio”, reprezentat de Alexandru Tomescu (vioara Stradivarius) , Horia Mihail (pian) si Razvan Suma (violoncel). Grupul este cunoscut prin incercarea de aduce muzica de camera mai aproape de public si sustinerea unor cauze sociale dar mai ales prin performantele celor trei membri care au studiat la cele mai prestigioase academii de muzica din strainatate.

Intrarea este 200 RON, iar fondurile stranse vor fi folosite pentru deschiderea unui centru socio-medical de care vor beneficia familiile in nevoie. Biletele se pot achizitiona on-line pe site-ul fundatiei, www.agapedia.ro.

***
Fundatia AGAPEDIA Romania
este o organizatie nonguvernamentala infiintata de catre fostul fotbalist german Jurgen Klinsmann in anul 1995. De 15 ani, Fundatia Agapedia desfasoara in Romania servicii de adoptie nationala, asistenta maternala, prevenirea institutionalizarii copiilor din familii sarace precum si servicii gratuite socio-medicale, de educatie, consiliere si planificare familiala. In prezent, Agapedia deruleaza patru mari programe in Germania, Romania, Bulgaria si Republica Moldova.


Pentru mai multe detalii:
Liliana Gusu
Director Executiv AGAPEDIA Romania
Str. Horia 22 A, Brasov
Tel/Fax:    0268-476749
info@agapedia.ro
www.agapedia.ro