”Delta Dunarii – paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii” este un proiect implementat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta (ASDD) in perioada 2011 – 2012. Proiectul se deruleaza prin Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu) – Axa prioritara 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protectia Naturii” si se desfasoara in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD).

Proiectul isi propune sa contribuie la conservarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii prin activitati de informare si constientizare a principalilor actori: comunitatile locale, operatorii economici, turistii, publicul larg si factorii de decizie la nivel local, regional si national precum si prin punerea bazelor unei structuri de consultare a tuturor factorilor interesati de problematica Deltei Dunarii.

Proiectul ”Delta Dunarii – paradisul aproape pierdut! Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii” sau ”Delta Semper” se numara printre eforturile Asociatiei Salvati Dunarea si Delta de a informa, constientiza si educa cu privire la importanta conservarii biodiversitatii.

Implementarea proiectului presupune urmarirea a doua mari traiectorii: pregatirea si derularea campaniei de informare si constientizare si crearea si operationalizarea unei structuri permanente de consultare a factorilor interesati, structura care sa permita viziunea integrata asupra problemelor cu care se confrunta Rezervatia Biosferei Delta Dunarii si propunerea de solutii sustenabile pentru viitorul acesteia.

In derularea campaniei de informare si constientizare vor fi utilizate materiale scrise si filmate realizate in cadrul proiectului de fata: brosuri, pliante, Atlasul RBDD, afise, autocolante, panouri informative si de atentionare, un film documentar de 60 de minute, precum si alte 65 de scurt-metraje despre unele specii emblematice ale RBDD [1].

Rezervatiile biosferei cu asezari umane, asa cum este si Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, trebuie gestionate astfel incât sa constituie modele de dezvoltare sustenabila. Dincolo de obligatiile ce ii revin României ca stat membru al Uniunii Europene sau ca semnatara a conventiilor internationale, trebuie sa intelegem ca biodiversitatea este temelia dezvoltarii sistemelor socio-umane iar viata noastra este posibila numai datorita bunurilor si serviciilor pe care ecosistemele naturale si seminaturale ni le furnizeaza.

O alta activitate care va fi implementata in cadrul proiectului este actualizarea si imbogatirea site-ului ARBDD astfel incât sa devina o platforma de comunicare dedicata in special celor care doresc sa se documenteze si sa aiba acces la informatii cât mai diverse legate de Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Rezultatele proiectului vor fi larg mediatizate in cadrul unei simpozion national ce va fi organizat la finalul proiectului. Pe parcursul implementarii, rezultatele intermediare vor fi punctate prin comunicate de presa si prin publicarea pe site-ul ASDD, www.salvatidelta.ro.


[1] Delta Dunarii constituie un adevarat muzeu al biodiversitatii, o banca de gene de o valoare inestimabila pentru patrimoniul natural universal. Valoarea universala a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a fost recunoscuta prin includerea acesteia in anul 1990 in reteaua internationala a rezervatiilor biosferei, in cadrul Programului “OMUL SI BIOSFERA” (MAB) lansat de UNESCO. De asemenea, valoarea de patrimoniu natural universal a Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii a fost recunoscuta prin includerea acesteia in Lista Patrimoniului Mondial Cultural si Natural, in decembrie 1990.

Delta Dunarii este unica delta din lume declarata rezervatie a biosferei. Este cea mai intinsa zona compacta de stufarisuri de pe planeta si una dintre cele mai mari zone umede din lume ca habitat al pasarilor de apa, astfel ca a fost recunoscuta in septembrie 1991 ca Zona umeda de importanta internationala, mai ales ca habitat al pasarilor de apa prin acordarea statutului in cadrul Conventiei RAMSAR. Pentru recunoasterea valorii biologice reprezentata de zonele sale umede, Rezervatia Biosferei Delta Dunarii a primit in anul 2000 Diploma Europeana a Ariilor Protejate. Diploma a fost reinnoita in anul 2005.


Pentru informatii suplimentare referitoare la implementarea acestui proiect va rugam sa
contactati: 
 
Asociatia Salvati Dunarea si Delta
Adresa: Str. Aviator Petre Cretu Nr.28, Bucuresti, sector 1
Tel / Fax: + 40 (21) 3194931; E-mail: roxana.schiopu@salvatidelta.ro  
Persoana contact: Roxana Șchiopu – Manager de Proiect