70 de tineri din comunități dezavantajate, cu vârste între 18 și 24 de ani, beneficiază, prin proiectul „Școală pentru o meserie, școală pentru viață!“, de cursuri de pregătire în diferite meserii, cum ar fi cea de brutar, bucătar, ospătar, tâmplar și lucrător în cultura plantelor. Cursurile sunt organizate până în august 2019, la Ploiești, în cadrul Școlii de Meserii CONCORDIA, aparținând Organizației Umanitare CONCORDIA. Proiectul este susținut de Fundația Vodafone România cu o finanțare de aproximativ 200.000 de lei, prin programul ”Fondul pentru Fapte Bune”, și își propune să-i ajute pe tineri să se integreze din punct de vedere profesional și social.
Finanțarea acordată asigură suportul logistic pentru desfașurarea cursurilor și costurile legate de resursele umane implicate în instruirea tinerilor: maiștri, instructori, profesori, asistenți sociali. ,
Proiectul se adresează în principal tinerilor din județele Prahova, Tulcea, Brașov, Buzău, Dâmbovița, Cluj, Vaslui, Dolj, Giurgiu și Ialomița, fără a se limita la acestea. Cursanților le este asigurată cazarea, masa și transportul pe durata desfășurăriiproiectului. Ulterior, tinerii sunt sprijiniți să-și găsească un loc de muncă la una dintre firmele care au semnat acorduri de parteneriat cu Organizația Umanitară CONCORDIA. În prezent, organizația colaborează cu 8 companii din București și județul Prahova.
„Ne bucurăm să fim din nou alături de Organizația Umanitară CONCORDIA și să sprijinim un proiect atât de util pentru tinerii vulnerabili din punct de vedere social. Este al doilea proiect pe care îl derulăm împreună, iar rezultatele colaborării anterioare ne fac să credem că va fi un nou succes. Cu o pregătire profesională solidă, acești tineri au șanse mult mai bune să se integreze social și să ducă o viață independentă din punct de vedere financiar,” a declarat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.
„Tinerii care părăsesc sistemul de protecție specială după vârsta de 18 ani reprezintă o categorie puternic vulnerabilă, expusă riscului de excluziune socială. Lipsiți de sprijinul familiei și fără deprinderile pentru integrare socio – profesională, acești tineri se confruntă și cu probleme legate de analfabetism funcțional și retard educațional, dizabilități, inechitate, lipsa competențelor, inclusiv a cunoștiințelor de bază de limbi străine și a competențelor digitale. Proiectul răspunde nevoilor de integrare socială și dezvoltare a abilităților de viață independentă ale acestor tineri”, spune Ramona Vasiloae Năstăsache, Coordonator Programe Educaționale Școala de Meserii CONCORDIA.
Cursanții participă, de asemenea, la ore de educație civică, matematică aplicată, engleză, cursuri IT, creativitate și la seminarii practice de educație globală și cetățenie activă, care au rolul de a crește nivelul de responsabilitate socială al tinerilor, implicarea în procesele sociale și de luare a deciziilor, cunoașterea subiectelor actuale legate de mediul înconjurător și viață durabilă. Cursurile sunt formate în proporție de 75% de pregătirea practică și 25% de teorie.
***
Fundația Vodafone România este o organizație neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă și independentă de operațiunile comerciale ale companiei, înființată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundația Vodafone România a finanțat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătății, educației și serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, vârstnici, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfășurate de organizatiile non-profit partenere.
Website l Blog l Facebook
CONCORDIA este o organizație independentă, neguvernamentală și non - profit, cu un istoric de 27 de ani în România, care are ca misiune susținerea şi (re)integrarea socială, familială, școlară și profesională a copiilor, tinerilor și familiilor aflate în dificultate, spre o viață independentă și autonomă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani, Județul Prahova, și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane în fiecare an. Pentru mai multe informații, accesați www.concordia.org.ro.