Asociația Montană Carpați (AMC) și Salvamont România deschid, la începutul lui 2024, într-un parteneriat unic, porțile primului Centru Național de Educație Montană, în inima Parcului Natural Bucegi.
Acesta va deveni un loc pentru publicul dornic să învețe despre biodiversitatea montană, despre beneficiile timpului petrecut în natură și despre un tip de turism montan responsabil.
Centrul de Educație Montană – pe care-l veți găsi chiar în incinta Centrului Național Salvamont de la Padina –, va deveni, astfel, un ghid și un liant între potențialul natural de altitudine și comunitățile care vor să-l descopere.
Centrul Național de Educație Montană Padina – un „acasă” al comunității montane
În toată munca de teren din ultimii ani ai Asociației Montane Carpați, echipa a remarcat o deschidere din ce în ce mai mare a oamenilor spre sporturi montane, drumeții sau identificarea florei și faunei. În același timp, echipele Salvamont raportează din ce în ce mai multe accidentări pe poteci, din cauza unui echipament neadecvat sau a lipsei de cunoștințe despre traseul plănuit și despre cum să fie în siguranță în condițiile schimbătoare din munți.
În acest sens, Centrul de Educație Montană va deveni un sprijin la nivel național pe multiple fronturi. Va avea programul plin cu tabere pentru elevi și profesori, cu drumeții pentru începători, cu ateliere de cățărat, schi, orientare sau prim ajutor în compania specialiștilor, dar și cu ture de observare și de fotografiere a florei și faunei locale.
Pe lângă tot ce putem face pe terenul montan din „curtea” centrului, plănuim o serie de evenimente și la căldura sobei: seri cu filme sau documentare montane în prezența realizatorilor, expoziții cu fotografii din Carpați, lansări de cărți despre aventuri montane, dezbateri despre protecția mediului și rolul nostru sau concerte folk și spațiu de socializare în comunitatea montaniarzilor.
Deschidem Centrul Național de Educație Montană către orice comunitate care caută să descopere sau să aprofundeze beneficiile timpului petrecut în natură. Beneficiarii noștri vor fi grupuri de copii din medii dezavantajate care nu au ocazia des să iasă din locul în care trăiesc – clase cu elevi dornici să facă practică la orele de biologie sau geografie, tineri și adulți entuziasmați să descopere un traseu sau un sport montan nou. Pentru asta vom veni în sprijinul oamenilor cu informații, cu expertiza ghizilor și instructorilor de încredere care fac parte din rețeaua Asociației Montană Carpați de peste 15 ani.
Nu vrem să facem lucruri singuri, așa că invităm comunitatea montană să ne mărească rețeaua de colaboratori entuziasmați în cadrul Centrului de Educație Montană. Fie că e vorba de ONG-uri deschise spre explorarea naturii montane și spre schimburi de cunoștințe sau companii care ar vrea să-și mute biroul și echipa într-un cadru împăciuitor și cu aer tare (sau chiar să-și inițieze colegii într-ale muntelui și să facă voluntariat în cadrul altor ateliere și evenimente) – porțile vor fi deschise.
Un hub pentru ambasadorii naturii montane, în inima Bucegilor
Centrul Național de Educație Montană este situat în inima Parcului Natural Bucegi, cu numeroase trasee turistice ce pornesc din apropierea acestuia, spre vârfurile Bătrâna și Omu. De asemenea, Peștera Ialomiței este la o plimbare de 20 de minute distanță.
Centrul va fi deschis pe toată durata anului, iar accesul se poate face cu mașina pe drumuri asfaltate și în stare bună (urmînd DN 71 din Sinaia și continuând pe DJ 713/714 pentru aproximativ 30 km).
Este locul pe care-l găsim pertinent, astfel, pentru pregătirea viitorilor ambasadori de mediu – viitorilor rangeri, pădurari, biologi sau veterinari de wildlife, fotografi de natură sau salvatori montani. Este un hub național în care se vor intersecta copii, tineri, adulți, învățători și experți din toate domeniile protecției naturii și care sperăm să deschidă oportunități către noi feluri de locuri de muncă.
În primele luni din 2024, vom colabora la Padina cu alte ONG-uri și împreună vom organiza ateliere de schi de tură sau de splitboard, seri tematice, drumeții, aniversări sau gale ale unor cluburi montane. Ne bucurăm să plănuim deja și primele vizite ale elevilor din comunitățile vecine – Moroeni și Glod –, în primăvara acestui an, cu ocazia Săptămânii Verzi. Îi vom ghida în explorarea împrejurimilor și vom vorbi, împreună, despre importanța naturii montane în spectrul mai mare al protecției mediului.
Un centru aproape de resursele planetei
Tot ce intenționăm să facem în centru este interconectat cu tot contextul complicat al planetei. Credem că pedala educației de mediu trebuie apăsată în special în România, unde avem cea mai puternică biodiversitate din Europa (cele mai multe specii de plante, arbori și viețuitoare protejate, nenumărate forme de relief și tipuri de arii protejate – multe dintre ele în zona montană).
Într-un astfel de context, în care schimbările climatice pun presiune din ce în ce mai mare pe resursele planetei, Centrul Național de Educație Montană își propune să funcționeze cât mai aproape de filosofia zero waste, astfel că meniul bucătăriei va fi limitat la câteva feluri de mâncare pentru a combate risipa alimentară. Băuturile pe care le preparăm la fața locului sunt menite, de asemenea, să inspire un stil de viață sănătos și fără risipă, întrucât vor fi servite la pahar sau carafă. Pentru apă încurajăm aducerea sticlelor proprii, ca să minimizăm consumul de ambalaje și ca să putem gestiona responsabil toate tipurile de de resurse și deșeuri.
Centrul Național de Educație Montană: Rezultatul unei lungi colaborări între Asociația Montană Carpați și Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România.
Clădirea în care este astăzi Centrul Național de Educație Montană a fost concepută ca bază de antrenament și evaluare la nivel național pentru salvatorii montani. Lucrările au debutat în 2004 și au durat mai bine de trei ani. În prezent, corpul clădirii dispune de 60 de locuri în camere de până la 8 paturi cu băi comune, bucătărie, două săli de mese, o sală de conferințe, două birouri, precum și mai multe spații tehnice sau pentru depozitare.
“Încă din 2008, AMC a organizat primele acțiuni sub îndrumarea salvatorilor montani, urmându-i aproape 100 de acțiuni similare de-a lungul timpului. Ateliere de escaladă, alpinism hivernal, schi alpin și de tură, nivologie sau prim-ajutor, au avut toate un rol educativ și intenția dezvoltării unui turism responsabil și în siguranță”, spune Marius Adrian Coviltir, președintele AMC și salvator montan. Iar colaborarea dintre Asociația Montană Carpați și Salvamont România a mers mai departe: „În cei 15 ani de activitate, AMC a reabilitat infrastructura montană prin ample acțiuni de remarcare a traseelor turistice, refacere de podețe și refugii. Am colaborat cu peste 20 de servicii Salvamont din țară, acoperind 26 de masive montane și peste 3.000 km de potecă turistică.”
Salvamont România este unicul serviciu de salvare montană din țară, cu peste 250.000 de acțiuni de salvare soluționate la activ, în aproape 60 ani de activitate oficială. Echipele de la bazele masivelor din Carpații noștri adună peste 1.100 de salvatori montani atestați, profesioniști și voluntari, organizați în 41 de servicii publice.
Asociația Montană Carpați reunește încă din 2008 iubitori ai muntelui. Organizăm ture și ateliere de inițiere în mersul pe munte, prim ajutor, schi, alpinism și escaladă; coordonăm, de asemenea, programe de educație montană dedicate copiilor și adulților, pentru a le transmite pasiunea pentru natură și mișcare în aer liber, dar și pentru a închega comunități responsabile cu resursele naturale.
Ne preocupă mult și să îmbunătățim infrastructura turistică montană prin (re)marcarea traseelor montane deteriorate și printr-o serie de refugii în masive cheie, circulate – ne mândrim cu noul refugiu Scara din Munții Făgăraș pe care l-am dat în folosință comunității montane la finalul verii trecute și care la nevoie poate adăposti mai mult de 18 persoane; Astăzi deja lucrăm la al doilea refugiu pe care-l vom amplasa în vecinătatea aceleiași creste.
Cine ne întâmpină la Centrul Național de Educație Montană de la Padina?
Echipa de întâmpinare de la Centrul de Educație Montană Padina este formată din patru montaniarzi, membri ai Asociației Montane Carpați si s-a creat natural ca urmare a colaborării lor în alte proiecte dedicate muntelui. Împreună, Oana Blîndu, Cristina Rotaru, Alex Bălășoiu și Ovidiu Magargiu organizează și coordonează evenimentele tematice de la Padina, întâmpină grupurile și administrează întreaga cabana. Ei vor fi gazdele locului, gata să întâmpine nevoile grupurilor, să răspundă întrebărilor și să clădească noi colaborări.
„De foarte mult timp, în AMC, vorbim despre nevoia de a avea un „sediu” în care să putem conecta, dincolo de grupuri online, oameni care sunt deja aproape sau care vor să se apropie mai mult de munte și să exploreze biodiversitatea de care dispunem în Carpați”, spune Oana Blîndu. „Nu puteam găsi un cadru mai potrivit ca Centrul Salvamont Padina – loc prietenos într-ale drumețiilor atât cu începătorii, cât și cu cei experimentați ce caută aventuri mai solicitante. Iar parteneriatul de durată pe care-l continuăm aici cu Salvamont România ne bucură nespus și ne oferă atât nouă, cât și viitoarelor grupuri, încredere și siguranță în toate activitățile.”
***
Dacă vreți să fiți primii care află ce punem la cale la Padina, sau în general la AMC, abonați-vă la newsletterul nostru lunar; Vă invităm să țineți aproape și pe Facebook sau Instagram.