Din luna octombrie Fundația de Sprijin Comunitar a lansat caravana educației pentru manageri și antreprenori de succes: Învață pentru succesul firmei tale! O serie de evenimente de business, la care participarea este gratuită, care vor promova ideea că formarea continuă a managerilor și angajaților este cheia pentru succesul oricărei afaceri. Caravana face parte din activitățile proiectului: “ACTIV pentru un viitor competitiv!”

• 12 evenimente de învățare și promovare a formării continue la locul de muncă, destinate antreprenorilor și managerilor din regiunea Nord-Est;
• Evenimentele vor fi organizate în reședințele celor 6 județe vizate de proiectul “ACTIV pentru un viitor competitiv!”, câte două în fiecare locație;
• Prezentările sunt susținute de Doru Huțuțui, director de HR în Group Pharma și Business Coach & Senior Trainer, cu o experiență de peste 17 ani în companii multinaționale
In cadrul evenimentelor participanții vor fi față în față cu un trainer și formator cu experiență, de la care vor învăța cum să-și crească potențialul firmei și să o facă mai competitivă pentru viitor,  prin dezvoltarea resursei umane. Evenimentul este adresat antreprenorilor, angajaților cu funcții de management, sau care lucrează în departamentele de resurse umane, în firme și companii din regiunea Nord-Est cu potențial competitiv (conform SNC).
 
Caravana va fi organizată în reședințele celor 6 județe vizate de proiect, câte două în fiecare locație. Calendarul caravanei pana la finalul anului 2018:
13 octombrie  - Vaslui
27 octombrie – Iași
17 noiembrie – Piatra - Neamț 
24 noiembrie – Suceava
8  decembrie – Vaslui 
15 decembrie – Bacău 

Celelalte 6 sesiuni vor fi planificate si desfășurate în 2019
 
Prezentările sunt susținute de Doru Huțuțui, director de HR in Group Pharma si Business Coach & Senior Trainer, cu o experiență de peste 17 ani în companii multinaționale, pe diferite poziții de management. A fost implicat în dezvoltarea resursei umane, având calificarea de senior trainer, de coach și de consultant. În programele de dezvoltare profesională pe care le-a dezvoltat și derulat până acum, s-a bucurat de prezența și participarea activă a peste 15.000 de cursanți. 

Temele pe care le va aborda in cadrul fiecarei sesiuni a cate 6 ore sunt: Strategii și politici în managementul resurselor umane vs. dezvoltare business; Începuturile procesului de dezvoltare a resursei umane; Metode de dezvoltare personală și profesională; Leadershipul situațional în dezvoltarea echipei și a organizației

De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi prezentate oportunitățile de formare profesională oferite gratuit în cadrul programului: Activ pentru un viitor competitiv, în domenii de maxim interes: Manager de proiect; Manager de resurse umane; Competențe antreprenoriale. Evenimentul reprezintă totodată o bună oportunitate de interacțiune și networking cu alți manageri și antreprenori din județ. 
 
 
Proiectul “ACTIV pentru un viitor competitiv!” este cofinantat din Fondul Social European Programul Operațional Capital Uman (POCU), Axă prioritară 3: Locuri de muncă pentru toți, iar valoarea totala eligibila a proiectului este de 3942014.6 lei.