Șapte start-upuri sunt din România, iar restul din Polonia și Serbia

Techcelerator, cel mai activ program de accelerare pentru start-upurile locale de tehnologie, organizează evenimentul bianual Investors Days. În cadrul acestei ediții cele nouă start-upuri câștigătoare ale programului Advancing AI #3 și alumni selectați vor susține pitchuri în fața investitorilor.

Advancing AI este un program de accelerare organizat de Techcelerator - SEED Startups Accelerator și Investment Partner în SEE - și Google for Startups pentru start-upurile din regiune care creează produse în faza de MVP și Investment Readiness bazate pe soluții AI (Artificial Intelligence).

Programul de accelerare Advancing AI #3 s-a desfășurat timp de zece săptămâni în primul trimestru al acestui an. Pentru Advancing AI #3 s-au înscris 114 start-upuri, dintre care în programul de zece săptămâni au fost selectate 15. Dintre acestea, nouă au finalizat programul și își vor prezenta produsele, progresul făcut și planul de creștere în evenimentul bianual Investors Day care are loc astăzi, 23 mai, la Mercato Kultur, în București. Investors Day #4 este o oportunitate de a interacționa cu start-upuri inovatoare și de a afla despre cele mai recente tendințe din industrie.

Înregistrarea la eveniment se poate face accesând acest link.

 

Juriul este format din:

 

●       Dan Mihăescu - Founding Partner GapMinder VC

●       Rumen Iliev - Partner LAUNCHub Ventures

●       Ondrej Bartos - General Partner Credo Ventures

●       Dan Oros - Head of Marketing Google & YouTube Romania | Strategy & Ops in CEE

●       Mircea Ghiță - Country Manager SeedBlink

 

Evenimentul va include și o dezbatere despre rundele de investiții europene în domeniul Inteligenței Artificiale, cu focus pe zona Europei de Sud-Est.

 

Speakerii acestei dezbateri vor fi:

●  Cristian Dascălu - Managing Partner Techcelerator & moderator al dezbaterii

●      Dan Mihăescu - Founding Partner GapMinder VC

●      Rumen Iliev - Partner LAUNCHub Ventures

●      David Cruz e Silva -  Founder & syndicate lead EU.VC

 

Start-upurile care vor prezenta pitchuri la Investors Day #4 sunt:

                                         MVP track

 

1.     Alter Medicodezvoltă un marketplace și un framework de gestionare a datelor pentru furnizorii de servicii de asistență medicală prin centralizarea de aplicații pe bază de algoritmi de Inteligență Artificială (IA)

2.     EDNEOS –  este un asistent educațional pentru evaluarea cognitivă a utilizatorilor, identificarea și corectarea lacunelor, generarea și transmiterea de conținut într-un mod captivant, asigurând o creștere semnificativă a performanței de învățare

3.     coertexhub.ai automatizează procesele companiei eficient, rapid și în siguranță

                                          

                        Investment Readiness track

 

4.     ZayaAI dezvoltă o platformă dedicată medicilor patologi pentru diagnosticarea și colaborare la distanță (telepatologie), scăzând timpul de diagnosticare, costurile de laborator și rata erorilor umane

5.     Agora Robotics dezvoltă un ecosistem de roboți mobili autonomi (hardware și software) care contribuie la automatizarea proceselor logistice și curățenia pentru companii care au în administrare depozite sau spații largi - retaileri, aeroporturi, centre logistice

6.     Eyelet.io dezvoltă o platformă are ajută companiile să-și îmbunătățească rata de fidelizare a clienților prin crearea de tururi ghidate, sondaje și anunțuri în aplicație

7.     UltronAR este o platformă care ajută la construirea intuitivă și rapidă de jocuri AR, fără a fi nevoie de cunoștințe de programare. Jocurile pot fi create de instituții de învățământ, companii, instituții, dar și de persoane care doresc să creeze jocuri din pasiune

8.     BabyFM dezvoltă un sistem de tip wearable bazat pe IoT pentru monitorizarea continuă a temperaturii corpului, care analizează datele primite și oferă predicții de recuperare (pe baza datelor despre tratament introduse de user) și recomandări privind dozarea medicamentelor

9.     Hound Bytes – redefinește ideea de Centru Operațional de Securitate as a Service (Security Operations Center as a Service) prin crearea unei platforme care combină informațiile despre amenințări, răspunsul la incidente și analizele de securitate pentru a ajuta companiile să identifice și să atenueze proactiv amenințările cibernetice

10.   FactoryAI (alumni) - este o platformă non-cod care îmbunătățește eficiența afacerilor prin automatizarea conținutului repetitiv și înțelegerea sarcinilor

 

Acces la resursele premium ale Google - experți, rețea și tehnologii avansate

Start-upurile selectate au beneficiat de un program personalizat de validare și optimizare a business case-urilor în cadrul căruia au colaborat cu mentori cu expertiză tehnică și de business development în domeniul inteligenței artificiale și a accesului pe piețele internaționale.

Cei care își doresc să se preînscrie pentru ediția următoare a Advancing AI #4 o pot face accesând acest link: https://www.f6s.com/advancing-ai-4apply/apply. Aceștia vor avea din luna mai 2023 acces la întâlniri de consultanță și validare.

Advancing AI #3 a vizat start-upuri cu o echipă consolidată, formată din specialiști cu abilități complementare, al căror produs se află în etapa de MVP (Minimum Viable Product) sau Investment Readiness.

Pentru a crește pasul formării companiilor, începând cu această ediție programul a inclus două cohorte (track-uri) paralele și complementare - unul de ”MVP Acceleration”, dedicat companiilor early-stage cu un prototip în curs de validare, și unul de ”Investment Readiness”, care a vizat companii cu tracțiune și strategie go-to-market, companii pregătite să ridice runde de tipul pre-seed/seed.

 

***

Despre Techcelerator

Techcelerator este acceleratorul SEED care se adresează start-up-urilor de tehnologie avansată din România și Europa de Sud Est. Cu sedii în București și Cluj-Napoca, Techcelerator este accelerator și partener investițional pentru start-up-uri hi-tech de nivel seed, aflate în faza de accelerare și post-accelerare. Sunt vizate pentru accelerare și investiții companiile tinere inovatoare, cu potențial ridicat de dezvoltare și extindere la nivel internațional, din industrii în creștere precum: inteligență artificială, securitate cibernetică. FinTech, B2B SaaS, eHealth, PropTech,, transformare digitală și altele. Techcelerator
beneficiază de suportul strategic oferit de GapMinder, Google for Startups și colaborează și cu alți investitori locali și europeni pentru a susține ecosistemul tech din România si Europa de Sud Est.

Techcelerator a susținut cu succes peste 200 de start-up-uri de-a lungul rundelor de accelerare anterioare, dar și prin diferite programe de suport, organizate de acesta sau în parteneriat cu alte entități din ecosistem. De la lansare, companiile din portofoliul Techcelerator au beneficiat de o investiție totală de peste 20 milioane de euro din rundele de investiții atrase până acum.

Despre GapMinder VC
GapMinder este un fond de capital de risc de 50 de milioane de euro, care investește în companii de tehnologie create în România și Europa Centrală care cresc rapid la nivel internațional, aflate în faza de Seed sau Serie A. Partenerii GapMinder au o abordare directă ca investitori, ajutând companiile să crească prin consultanță strategică și implicare directă în organizarea operațională, guvernanța corporativă și disciplina financiară. Portofoliul GapMinder include companii precum FintechOS, TypingDNA, DruidAI, Cyscale, Soleadify, Machinations.io, Frisbo, Innoship.io, Cartloop. GapMinder este co-finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020.

Despre Google for Startups

Google for Startups este o inițiativă ce oferă startup-urilor cele mai bune produse, conexiuni și know-how de la Google printr-o rețea globală de parteneri și resurse online. Misiunea noastră este de a ajuta startup-uri din toată lumea să crească și să aibă succes.