Într-o lume în continuă dezvoltare tehnologică, care este adesea sub asaltul atacurilor cibernetice, un grup de șapte organizații din Uniunea Europeană au dezvoltat un program de instruire pentru cei mai vulnerabili consumatori - persoanele în vârstă, pentru a învăța cum să navigheze prin provocările, dar și oportunitățile oferite de platformele online pentru consum colaborativ.

Platformele pentru consum colaborativ în domeniile cazare (ex. Airbnb.com), mobilitate (ex. Blablacar), bunuri generale (ex. Freecycle.org) și multe altele reprezintă o oportunitate imensă de a crește calitatea vieții persoanelor vârstnice. Pe de altă parte, ele ridică provocări serioase din punctul de vedere al competențelor IT și al necesității de mentorat, precum și al securității financiare în mediul online.

Organizații din Spania, Slovenia, Bulgaria, Grecia și România au implementat proiectul COL-SUMERS: Dezvoltarea unui program de instruire pentru consolidarea consumului durabil colaborativ la persoanele vârstnice, cofinanțat de Programul Erasmus + al Uniunii Europene.

Prin acest proiect a fost dezvoltat și un program de formare inovator care include:

Materiale de instruire
- adresate persoanelor vârstnice pentru ca acestea să dobândească toate instrumentele și cunoștințele necesare în ceea ce privește consumul colaborativ, pe teme precum cazare, reciclare, mobilitate, bunuri generale, bunăstare, apă și energie, durabilitate.

Activități de formare experimentale
- o serie de activități de formare care se bazează pe formarea practică și experiențială.

Platforma e-Training - O platformă e-learning și e-training pentru sprijinirea implementării metodologiei de formare, disponibilă la: https://platform.col-sumers.eu

Toate materialele, platforma e-Training și site-ul web sunt în șase limbi - română, spaniolă, bulgară, slovenă, greacă, astfel încât acestea să fie ușor accesibile persoanelor interesate din cele cinci țări, precum și în limba engleză pentru oricine dorește să folosească resursele.

Unități COL-SUMERS:

Pentru a face programul de formare permanent disponibil persoanelor vârstnice, în cadrul organizațiilor din fiecare dintre cele cinci țări, au fost dezvoltate patru unități COL-SUMERS care, pe termen lung, în următorii ani vor acționa ca unități de sprijin pentru a pune la dispoziția publicului toate materialele, pentru a oferi suport specializat și pentru a multiplica impactul programului de formare.
Unitățile COL-SUMERS au fost dezvoltate în:
  • România - Asociația InfoCons
  • Slovenia - Asociația consumatorilor sloveni (ZPS)
  • Bulgaria - Asociația Națională Bulgară Consumatori Activi
  • Grecia - Institutul pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului
  • Spania - Asociația Utilizatorilor Valencia (AVACU)

  • Validarea platformei e-training COL-SUMERS cu utilizatorii

    Peste 180 de persoane (> 60 de ani) au fost instruiți și au fost implicați în ACȚIUNILE DE VALIDARE care au fost organizate în fiecare țară. Instruirile s-au bazat pe implementarea practică a materialelor de instruire, activități de formare experimentală și platformă de e-training, implicând 40 de persoane vârstnice din fiecare țară participantă, inclusiv implementarea metodologiei complete de formare.

    Principala concluzie a activității de validare a fost că programul este foarte interesant și acoperă bine subiectele de interes pentru persoanele în vârstă, dar există o nevoie clară de mentorat și sprijin constant în timpul instruirii, în special în ceea ce privește abilitățile digitale.

    Evenimente de diseminare


    La sfârșitul proiectului, au fost organizate o serie de 5 evenimente de diseminare în toate cele cinci țări. Evenimentele s-au concentrat pe promovarea programului de formare către părțile interesate din domeniul consumului și al persoanelor vârstnice.

    Atelierele au fost dezvoltate pentru a prezenta principalele concepte și rezultate ale proiectului părților interesate din cele cinci țări, legate de adoptarea consumului colaborativ de către persoanele vârstnice.

    Participanții au fost reprezentanți și membri ai entităților legate de consum, sprijin pentru persoanele vârstnice și consumul colaborativ și cei care lucrează în domeniile serviciului public, astfel încât aceștia să poată fi implicați în implementarea metodologiei de formare după durata de viață a proiectului.

    Peste 150 de actori relevanți au participat la evenimentele de diseminare, unde au avut ocazia să afle despre conceptele și platformele de Consum Colaborativ, despre programul de formare și platforma de e-training, deschizând calea pentru utilizarea platformei de formare.

    Organizațiile partenere în cadrul proiectului sunt: Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis (Ecopolis) - România, Institutul de Dezvoltare a Antreprenoriatului - Grecia, Institutul Mediteranean pentru Dezvoltare Durabilă (Imedes) - Spania, ZPS - Asociația Consumatorilor Sloveni - Slovenia, Avacu - Consumatori și Users Association Valencia - Spain, InfoCons - Asociație pentru Protecția Consumatorilor - Romania, Bulgarian National Association Active Consumers - Bulgaria

    Pentru mai multe informații, puteți vizita site-ul nostru web.