În weekend-ul 23-24 februarie 2024, 3 dintre cele mai longevive organizații din România, care promovează dezvoltarea durabilă, invită comunitatea la CONVIVIALITATE în Iași, București și Timișoara. În cele 3 orașe, au loc tot atâtea evenimente care se conturează sub această tema comună și au scopul de a deschide subiecte de discuție din sfera dezvoltării durabile cu oameni din comunitate: tineri, actuali sau viitori activiști, părinți, copii, familii. Asociația Mai bine din Iași, Asociația REPER21 din București și CRIES - Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare din Timișoara, organizatorii celor 3 evenimente, consideră întâlnirile momente oportune pentru a discuta și a crea legături, la o „masă rotundă”, cu și între toate persoanele interesate de obiceiurile sau schimbările care pot contura un viitor mai bun, din perspectiva DeDe, a dezvoltării durabile. Inclusiv un moment bun pentru a descâlci conceptul, pe cât posibil și în orele disponibile.
Evenimentele fac parte din proiectul comun al celor 3 organizații, denumit „Mâine durabil pentru toți - Făurim o poveste și o voce comună pentru activarea cetățenilor în sectorul dezvoltării durabile”. Scopul proiectului este de a uni, într-un glas unitar și coerent, organizațiile care sunt implicate în programe dedicate dezvoltării durabile. Astfel, inițiatorii proiectului își propun să faciliteze misiunea publicului larg de a percepe și asimila corect demersurile colective ale organizațiilor, prin transmiterea unui mesaj comun, printr-o voce comună, cu finalitate comună: aceea de a determina implicarea în viitorul dezvoltării durabile și adeziunea/activarea ca membri/ voluntari/ donatori/ susținători a cetățenilor de la nivelul întregii țări.
CONVIVIALITATE la Iași | Suntem cu toții Mai bine, de 15 ani
Ieșenii sunt invitați să descopere, timp de 4 ore, pe 24 februarie, trecutul și prezentul asociației Mai bine și să își exprime părerile, visurile, așteptările sau dorințele cu privire la viitor. Începând cu ora 17:00, Galeriile Pod-Pogor vor găzdui evenimentul convivial, dedicat dezvoltării durabile din perspectiva abordării sale la nivel local, în cei 15 ani de activitate ai asociației.
Echipa Mai bine a pregătit, în 3 camere, (camera trecutului, camera prezentului și cea a viitorului) prezentări interactive și creative pentru cele 3 momente de pe axa timpului. Gustări, discuții, cadouri, principii, sfaturi, „de ce da”-uri și „de ce nu”-uri, impactul pe care îl avem cu toții, fie că suntem consumatori individuali sau nu, asupra tot ce ne înconjoară, care sunt coordonatele posibile pentru un alt viitor al nostru și al planetei, exemple și noi prietenii: câteva dintre promisiunile asociației cu privire la ce puteți experimenta sâmbătă.
Intrarea este liberă și mai multe detalii despre eveniment puteți găsi AICI.
Convivialitate și Buen Vivir la București
Vineri, pe 23 februarie 2024, începând cu ora 17:00, la Seneca AntiCafe, Asociația REPER21 îi invită pe cei și cele care sunt legate/legați de un loc terț din București - pentru că îl gestionează sau pur și simplu pentru că îl frecventează și îl cunosc foarte bine - să se alăture la discuții și povești pe tema locurilor de suflet din București.
„Locurile Terțe” sunt acele locuri deschise, relaționale, caracterizate de circulația ideilor, pe care „obișnuiții” lor aleg să le frecventeze în mod liber și spontan. Prin urmare, sunt locurile în care o comunitate urbană vie și democratică se construiește efectiv. Locul Terț rupe deplasarea monotonă a cetățenilor pe traseul Locuință („Primul Loc”) - Serviciu („Al doilea Loc”).
Buen Vivir-ul este o alternativă la obsesia „bunăstării”, pentru care "reușita" vieții unei persoane se măsoară în termenii individualiști ai avuției (proprietate privată), ai consumului și ai confortului. Această obsesie ne este întipărită în minți de modelul de societate consumist, productivist și extractivist. Buen Vivir-ul implică semnificativ mai puține „lucruri”, dar semnificativ mai multe "legături". Prin urmare, un oraș al Buen Vivir-ului este cel care construiește legături sănătoase și armonioase între oamenii din comunitate și totodată între comunitatea respectivă și natura care îi oferă energia și mediul de viață.
Pentru REPER21, locurile terțe sunt strategice. În aceste realități ale vieții urbane se ancorează Convivialitatea și Buen Vivir-ul. Totodată, se propagă conectând locurile terțe bucureștene cu locuri terțe din alte orașe ale țării. La eveniment, invitații se vor conecta cu inițiatorii a două locuri terțe din orașele partenere: CUIB-ul din Iași și Reciproc-ul din Timișoara.
Accesul la eveniment (în limita locurilor disponibile) se face prin completarea unui formular pe care îl găsiți, alături despre detalii de eveniment, AICI.
CONVIVIALITATE la Timișoara | ASAT: 15 ani de parteneriate locale pentru hrană curată & de sezon
Evenimentul din Timișoara ia forma unei cine conviviale și este organizat de CRIES - Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare în seara de 24 februarie 2024, începând cu ora 19:00, la Reciproc. Pe lângă hrană gătită atent (cu mediul și cu sezonul), sunt propuse spre discuție inițiative de Economie socială și solidară, consum responsabil, Comerț Echitabil și Agricultură Susținută de Comunitate.
Organizatorii invită oamenii din comunitate, alături de membri din rețeaua ASAT, consumatori, producători, voluntari, prieteni vechi și noi, la prezentarea proiectelor asociației CRIES, inițiatoarea demersului ASAT. Seara aduce la masă și diferența pe care o poate face implicarea fiecăruia dintre noi în abordarea consumului din perspective mai așezate.
„Hrana – producerea hranei, practicile de preparare și consum, reducerea risipei alimentare și educația pentru un consum durabil - toate acestea sunt teme importante pentru asociația CRIES. Sâmbătă, 24 februarie, vom discuta despre felul în care aceste teme s-au reflectat în programele noastre, punând totodată în lumina legătura dintre hrană și convivialitate. Hrana are și acest rol important de a aduce oamenii împreună, contribuind la construcția de relații sociale", Mihaela Vețan, președinte CRIES.
Cina va include, de asemenea, un preparat din gastronomia ucraineană, gătit de refugiați, și o invitație la reflecție, la doi ani de la declanșarea războiului de lângă noi.
Participarea se face, în limita locurilor disponibile, în urma completării unui formular pe care îl găsiți AICI.
Proiectul este derulat de Asociația Mai bine (Iași), în parteneriat cu Asociația REPER21 - Rețeaua Europeană pentru Promovarea unei Economii Responsabile (București) și CRIES - Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare (Timișoara), cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Proiectul beneficiază de o finanțare nerambursabilă în valoare de 74.340,00 Euro și este derulat în perioada 1 mai 2023 – 30 aprilie 2024.
***
Despre Programul Active Citizens Fund România
Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.
Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.
Despre Asociația Mai bine (Iași)
Asociația Mai bine este o organizație fondată în 2009 în Iași și are ca misiune promovarea teoretică și practică a dezvoltării durabile prin inițiative și proiecte organizate și dezvoltate în patru domenii de acțiune: educație pentru dezvoltare durabilă, protecția mediului, antreprenoriat social verde și angajare civică. Din anul 2020, echipa asociației lucrează și în inovare și cercetare, în consorții europene în care proiecte precum CUIB și REDU sunt invitate că exemple de bună practică la nivel european, recunoscute și premiate.
Cele mai multe dintre activitățile și proiectele întreprinse de Mai bine au fost de pionierat la nivel local și chiar la nivel național, Mai bine fiind printre primele organizații (uneori singura) care au creat conștientizare și au construit alternative pentru stiluri de viață durabile și dezvoltare locală sustenabilă. Utilizarea bicicletelor și mobilitatea durabilă, curentul slow food, mișcarea pentru comerțul echitabil, reutilizarea și reducerea deșeurilor, economia socială și circulară, agricultura sprijinită de comunitate, grădinăritul urban, combaterea risipei alimentare, educația pentru climă, sunt câteva dintre temele pe care le organizația le abordează și cărora ne dedicăm spre a face diferența și a demonstra că o altă lume este posibilă.
De-a lungul existenței sale, prin zecile de proiecte, Mai bine a avut peste 30 000 de beneficiari direcți.
Mai multe detalii se regăsesc pe www.maibine.eu și www.facebook.com/mai.bine
Despre Asociația REPER21 (București)
Asociația REPER21, înființată în 2006, susține învățarea și colaborarea în vederea conceperii, experimentării și promovării unor practici responsabile și inovatoare, favorabile unui model socio-economic durabil, rezilient și incluziv. REPER21 urmărește să conecteze actorii societății civile, instituțiile publice și firmele care conștientizează că avem nevoie unii de ceilalți, la nivel local, național și global, pentru a imagina împreună un nou scenariu al dezvoltării socio-economice, adaptat Secolului 21. Stimulând creativitatea și responsabilitatea tuturor putem inventa și împărtăși larg o formă de „dezvoltare plenară”, dezirabilă pentru toți oamenii și regenerativă pentru planetă.
Strategic, REPER21 se concentrează pe transformarea sistemului de educație românesc. În particular, asociația urmărește să capaciteze școlile să devină adevărați piloni de dezvoltare plenară (durabilă, rezilientă și incluzivă) pentru propriile comunități.
Mai multe detalii se regăsesc pe www.reper21.ro și pe www.facebook.com/reper21.
Despre CRIES - Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare (Timișoara)
CRIES a fost înființat în anul 2009, ca rezultat al unui proces participativ de implicare și coagulare a comunității locale pentru promovarea și dezvoltarea unor demersuri pilot în domeniul economiei sociale și solidare. Organizația s-a dezvoltat ca centru de resurse, având ca arii principale de acțiune democrația participativă, agricultura susținută de comunitate, comerțul echitabil (Fair Trade), consumul responsabil și întreprinderile sociale.
CRIES este, așadar, una dintre primele organizații implicate în promovarea și dezvoltarea în România a conceptului de economie socială și solidară. Viziunea organizației este reprezentată de o societate echitabilă din punct de vedere social, bazată pe o economie responsabilă și un model democratic de guvernare, care încurajează și susține participarea cetățenilor în comunitate, inclusiv a persoanelor din grupuri vulnerabile.
Mai multe detalii se regăsesc pe www.cries.ro și pe www.facebook.com/AsociatiaCRIES.