Timp de 3 ani, apicultorii au fost instruiti si monitorizati permanent privind accesarea de fonduri europene, dezvoltarea strategica in acord cu Planul National de Dezvoltare Rurala si participarea la schimburi de experienta si la targuri de produse traditionale.  Apicultorii au infiintat Asociatia Apicola Negresti (care are deja 60 de membri cotizanti si un presedinte ales), Cooperativa agricola “Apicola Florile Vasluiului” si  un magazin apicol prin care pot achizitiona echipamente, medicamente si hrana pentru albine la pret de producator si care le ofera sansa de a-si vinde mierea. 

Prin munca lor si cu sprijinul Fundatiei World Vision Romania, donatia de 500 de stupi de la inceputul proiectului a fost inmultita la 1.100 de stupi in toate cele trei comune vasluiene. In total, apicultorii au produs 20.000 de kg de miere, din care 10.000 de kg de miere au fost vandute la pretul de 15 lei pe kilogram, aducand in comunitate profit de 150.000 de lei. Alte 10.000 de kg de miere au fost folosite pentru consum propriu sau pentru hrana albinelor din stupi. Sapte dintre apicultori au atras 52.500 Euro prin fonduri europene, accesand masura 141 ,,Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenta”: 3 apicultori prin PNDR, 4 apicultori prin GAL ,,Movila lui Burcel” Vaslui.

Pentru a creste numarul de apicultori din comunitati, 60 de beneficiari au donat la randul lor cate un stup pentru alte 12 familii care vor fi mai departe incurajate si sprijinte sa genereze venituri din apicultura. Zece apicultori au donat cate un stup pentru Centrul Scolar de Educatie Incluziva din Negresti. Specialistii Asociatiei Apicole ii vor ajuta  pe elevi sa deprinda tainele meseriei de apicultor. 

***
Fundatia World Vision Romania
Numai prin generatii de tineri competenti profesional, activi si motivati, potentialul agricol si oportunitatile de dezvoltare ale mediului rural pot fi valorificate. Proiectul Apicol este o dovada in plus a faptului ca Fundatia World Vision Romania sustine dezvoltarea abilitatilor agricole ale tinerilo

Persoana de contact
Gabriela Grama
Specialist Comunicare si Relatii Publice
Tel: 0731 444 611 / E-mail: gabriela_grama@wvi.org
 
Magda CAMANARU
Manager Zonal
Biroul Iasi&Vaslui