Cel mai recent barometru Ashoka România realizat de IZI data privind atitudinea și percepția românilor despre rolul de „creatori ai schimbării” în societate semnalează faptul că 79% din GenZ se autoevaluează ca fiind creatori ai schimbării, în timp ce în rândul celorlalte grupe de vârstă se înregistrează scăderi similare cu nivelul atins în plină pandemie în luna august a anului 2020.
• 79% din GenZ se autoevaluează ca fiind creatori ai schimbării
• 44% din rândul Gen Z spun că educația primită în școală este un factor care contribuie în mare și foarte mare măsură la atitudinea de creator al schimbării
• tinerii admiră medicii (94%), profesorii (90%), scriitori și artiști (88%), persoanele publice din mediul online (75%).
Totodată, tinerii sunt cei care cred cel mai mult în organizațiile non-profit, 34% dintre cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani indică organizațiile non-profit ca numărându-se printre cei ce pot deveni creatori ai schimbării într-o societate (versus 23% la nivel de total eșantion). Interesant este de observat și faptul că procentul celor care cred în ONG-uri scade gradual, 29% dintre cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani cred în puterea ONG-urilor, apoi 25% în rândul celor între 35-44 ani, 20% în rândul celor între 45-54 ani și doar 14% în rândul celor peste 54 ani.
În ceea ce privește factorii care contribuie la atitudinea de creator al schimbării, nevoile prezente ale societății se numără printre factorii care cresc cel mai mult în august 2021 față de luna aprilie a aceluiași an (de la 65% la 74%), acestea fiind pe locul 3 după autoeducație (94%) și educația primită acasă (85%).
Studiul subliniază faptul că în ceea ce privește influența educației primite în școală, procentele cresc odată cu vârsta: 44% din rândul Gen Z spun că educația primită în școală este un factor care contribuie la atitudinea de creator al schimbării, 63% dintre cei între 25 – 34 ani, 64% pentru eșantionul 35 – 44 ani și peste 70% - la categoriile de vârstă peste 45 de ani.
Cât privește persoanele pe care le admiră, tinerii se remarcă față de celelalte grupe de vârstă printr-o deschidere semnificativ mai mare față de medici – 94% Gen Z vs. 87% total eșantion, profesori (90%), șeful de la muncă – 82% Gen Z vs. 76% total eșantion, scriitori, artiști – 88% vs. 75% total eșantion și persoanele publice din mediul online – 75% vs. 62% total eșantion.
„Noile date din barometru subliniază încă o dată încrederea că fiecare om poate avea o contribuție reală la schimbarea societății și la construirea unui viitor mai bun, iar semnalul îl primim chiar din rândul celor mai tineri dintre noi. Faptul că și cel de-al patrulea studiu Ashoka relevă rezultate similare reconfirmă că românii cred în puterea lor de schimbare și sunt parteneri de încredere pentru inițiativele sectorului antreprenorilor sociali, existând astfel o bază a ecosistemului schimbării care înseamnă lucru în echipă, orientare către soluții colaborative, empatie și leadership descentralizat, dar și puterea exemplului”, explică Ana Murray, Country Director Ashoka România.
Un aspect pozitiv al barometrului este faptul că se menține constantă percepția că fiecare dintre noi poate fi un creator al schimbării, cu un procent de 90%. Topul creatorilor percepuți ai schimbării nu se schimbă în ultimii ani, instituțiile statului fiind menționate pe locul 2 (38%), iar biserica pe 3 (26%), cu diferențe semnificative față de valul trecut, când și biserica și politicienii au înregistrat scăderi la nivel de încredere, iar acum au câștigat puncte.
„Uitându-mă pe rezultatele celor 4 valuri ale barometrului Ashoka, observ complexitatea felului in care societatea răspunde la ceea ce se întâmplă pentru a se defini, sau nu, ca agent al schimbării. Simplificările și etichetările de tipul “tinerii sunt atenți doar la Tik Tok” nu se potrivesc cu ceea ce remarcăm din date. Observ că generația Z nu este deconectată de la concret, ci din contră – ei cred mai degrabă în rolul șefului de la muncă de a genera schimbare pozitivă decât – iată - în rolul educației instituționalizate. Tot tinerii cred mai mult decât toți ceilalți în rolul ONG-urilor dar și în propria persoană atunci când vine vorba de a aduce schimbare în bine la nivel social”, explicație ce reiese dintr-un dialog între sociologul Silvia Luican, Izi Data, și Nansi Lungu, profesor universitar de psihologie comportamentală.
Ashoka România își propune ca barometrul privind atitudinea și percepția românilor despre rolul de „creatori ai schimbării” în societate să devină recurent, la fiecare șase luni, astfel încât să putem cartografia atât comportamentele românilor cu privire la antreprenorii sociali, cât și percepția despre importanța unor creatori ai schimbării. Puteți vedea aici rezultatele barometrului din mai 2021 și noiembrie 2020.
***
Despre studiu
Despre studiu
Studiul a fost realizat de IZI data, datele obținute fiind raportate în comparație cu un studiu comandat de Ashoka România în 2021, pe 1000 respondenți, reprezentativ național urban, autoadministrat online. Pentru studiul din august 2021, s-a folosit metodologia Omnibus, chestionar online autoadministrat. Publicul studiului a fost reprezentat de bărbați și femei, peste 15 ani, utilizatori de internet, pe un eșantion stratificat pe structura național urbană a României, 1000 respondenți. Toți respondenții studiului s-au încadrat în următoarele socio-demografice: 52% femei și 48% bărbați, cu vârste cuprinse între 15-24 ani (13%), 25-34 ani (20%), 35-44 ani (24%), peste 44 de ani (44%). 48% dintre respondenți au educație medie, 49% au educație superioară și 2% educație inferioară. Dintre cei care au răspuns, 54% au copii, 47% nu au. Ca situație financiară a publicului, 49% dintre respondenți înregistrează venituri între 1.000-3.000 lei, 19% sub 1.000 lei, 26% peste 3.000 lei.
Despre Ashoka România
Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și susținere a antreprenoriatului social și inovației sociale, clasată de NGO Advisor pe locul 5 din 500 de ONG-uri din lume. Ashoka este prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societăți în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale. Ashoka România este susținută de Romanian-American Foundation, partener de lansare și de NN România, partener strategic. Dacă știi pe cineva care schimbă România, citește criteriile noastre de selecție și nominalizează următorul AshokaFellow!
Despre IZI data
IZI data este o agenție de studii de piață al cărei scop este să democratizeze cercetarea de piață, făcând-o ușor de folosit și de înțeles, atât pentru branduri consacrate, dar mai ales pentru start-ups, antreprenori, ONG-uri și antreprenori sociali. IZI data utilizează instrumente agile, intuitive precum și cele de tip DIY.