Marius Tudosiei, fondatorul Băcănia Veche: Producătorii din domeniul agricol trebuie să vorbească pe limba consumatorilor. Am învățat în toți acești ani că fiecare om poate să facă un brand din produsul lui
• Suzana Dobre, RAF: În agricultură, dacă o rotiță nu merge, se strică o întreagă bucată dintr-un sector
• Raluca Andreica, CEO Patria Credit IFN: Fermierii trebuie să își știe în orice moment extrem de bine planurile și cifrele pentru a atrage finanțări
• Vlad Taușance, FFFF : HoReCa poate deveni cel mai puternic promotor al producătorilor români
Producătorii din domeniul agricol ar trebui să înțeleagă care sunt dorințele consumatorilor și să vorbească pe limba acestora, a declarat Marius Tudosiei, fondatorul Băcănia Veche, unul dintre cele mai cunoscute și cu vechime spații din București și din România care promovează producătorii români, în cadrul evenimentului Unicorns Society, organizat de Fundația Friends for Friends (FFFF) în parteneriat cu Romanian - American Foundation (RAF).
„Noi lucrăm încă din 2010, de când am lansat Băcănia Veche, cu producători locali. Pe unii i-am ajutat să înțeleagă de ce este foarte important să își eticheteze produsele, de ce să își standardizeze producția și să aibă condiții bune de lucru. I-am ajutat să înțeleagă că dacă mai depun puțin efort, vor vinde produse finite cu prețuri mai bune decât cele pentru materia primă. Miza este să înțelegi consumatorul, să ajungi să vorbești pe limba lui. Uneori trebuie să facem eforturi pentru ceilalți. De exemplu, noi am promovat ani de zile sparanghelul românesc, iar acum multe restaurante folosesc sparanghel românesc. Pentru andive ne-a luat șase ani să convingem oamenii că andivele românești sunt mult mai gustoase decât cele belgiene. Am învățat în toți acești ani că fiecare om poate să facă un brand din produsul lui”, a declarat Marius Tudosiei, fondatorul Băcănia Veche.
Antreprenorii trebuie să își știe în orice moment extrem de bine planurile și cifrele pentru a atrage finanțări
Marius Tudosiei a povestit despre ce a învățat în cei 13 ani de antreprenoriat și colaborare cu fermierii români în cadrul evenimentului Unicorns Society, parte a programului Policlinica de Marketing, inițiat de Fundația Friends for Friends (FFFF) în parteneriat cu Romanian-American Foundation (RAF). Unicorns Society constă într-o serie de întâlniri care facilitează comunicarea între mediul de business - fie că este vorba de companii mari sau de inițiative mici, românești - și managerii ONG-urilor susținute prin granturi de Romanian - American Foundation.
Prima întâlnire din cadrul seriei Unicorns Society, a fost dedicată domeniului agricol și a constat în organizarea unui hackathon de soluții pentru fermieri și cooperative. Temele de lucru au fost: găsirea unor soluții care să ajute producătorii și cooperativele să crească un business și să fie pregătiți pentru investiții; construirea unei strategii prin care să fie promovate produsele din România și crearea unor platforme pentru producători care să fie accesibilă retailerilor.
Printre organizațiile prezente la eveniment s-au numărat: producători precum Aronia Energie, Caseus, Sol Bun, Cooperativa Agricolă Produs în Prisăcani, Cooperativa „Legume de-ale noastre de Probota”, Dapis Transilvania și Bunătăți din Cucuieți din Bacău; food hub-urile susținute de Romanian-American Foundation precum Roade și Merinde din Iași, Nod Verde din Cluj, Helyenvalo din Odorheiu Secuiesc; ONG-uri precum Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Civitas, OpenFields, World Vision România, Fundația PACT; social enterprises ca Synerb, NESsT; business-uri precum Băcănia Veche dar și instituții de creditare precum BCR Social Finance și Patria Credit IFN.
Între soluțiile care au reieșit în urma hackatonului se numără o asociere între mai mulți stakeholderi pentru a promova produsele locale, o platformă business-to-business care să simplifice accesul retailerilor la producători sau un plan de business pentru a dezvolta și a pregăti pentru finanțare o afacere locală.
“Consolidând cunoștințele financiare ale micilor întreprinzători și oferindu-le acces la servicii de finanțare specifice și personalizate în funcție de tipul organizațiilor pe care le conduc, BCR Social Finance susține dezvoltarea economiei sociale, atât în mediul rural, cât și în urban. În cadrul BCR Social Finance ascultăm activ nevoile de business din piață și ne adaptăm instrumentele financiare pentru a putea oferi susținerea necesară afacerilor din mediul rural care adesea au acces limitat la sprijin financiar pentru a-și menține sau extinde operațiunile. Fiecare loc de muncă creat sau păstrat contează, iar fiecare business cu impact social contribuie la dezvoltarea întregii comunități”, a afirmat Alexandru Codreș, Director Zonal SUD – BCR Social Finance.
“Pentru a atrage o finanțare, antreprenorii trebuie să își știe extrem de bine planurile și cifrele în orice moment”, a afirmat Raluca Andreica, CEO Patria Credit IFN.
HoReCa poate deveni cel mai puternic promotor al producătorilor români
Vlad Taușance, designer de programe în cadrul Fundației Friends for Friends - organizatorul evenimentului, a afirmat că domeniul HoReCa (hoteluri, restaurante, cafenele) poate deveni cel mai puternic mijloc de promovare pentru producătorii locali.
“Una dintre concluziile la care am ajuns în urma evenimentului este ca HoReCa nu este doar un cumpărător, ci poate deveni cel mai puternic promotor al produselor și al producătorilor, de la soiuri speciale de legume la felurite brânzeturi sau cărnuri procesate dupa rețete individuale sau păstrate și dezvoltate în timp. Totodată, este esențial ca producătorii să împărtășească între ei cunoștințele pe care le au și să colaboreze. Majoritatea sunt conștienți și își doresc să facă investiții în tehnologizare pentru a se dezvolta, dar și pentru verificarea și creșterea calității produselor pe care le pun pe piață. Dar în tot acest scenariu poate cel mai important este să avem consumatori cu adevărat educați care să știe ce produse să aleagă pentru că astfel am putea ridica și standardele de producție”, a explicat Vlad Taușance, designer de programe în cadrul Fundației Friends for Friends.
Suzana Dobre, vicepreședinte pentru strategie și programe în cadrul Romanian - American Foundation, a afirmat că în cadrul programelor susținute de fundație mereu și-a dorit ca oamenii să colaboreze în forme precum cooperative, food hub-uri, asociații.
„Agricultura este un ecosistem în care sunt foarte multe elemente care funcționează împreună. Dacă o rotiță nu merge, se strică o întreagă bucată dintr-un sector. Nu putem să avem agricultură bună și profitabilă fără lanțuri valorice funcționale, servicii de consultanță și de suport pentru fermieri, fără acces la finanțare, fără un set de politici publice care să ajute sectorul să crească. Ca toate aceste elemente sa meargă bine trebuie ca producătorii, asociațiile de producători, ONG-urile, businessurile, băncile, finanțatorii, universitățile și autoritățile publice să colaboreze cât mai mult”, a afirmat Suzana Dobre, vicepreședinte RAF.
Evenimentul a fost creat de Fundația Friends for Friends în parteneriat cu Romanian - American Foundation, organizație care din 2009 susține și promovează dezvoltarea unei economii sustenabile și a unei societăți democratice.
***
Despre Policlinica de Marketing
Programul Policlinica de Marketing este creat și dezvoltat de Fundația Friends for Friends (FFFF) în parteneriat cu Romanian American Foundation (RAF). Acesta își propune să dezvolte modul în care comunică ONG-urile susținute de Romanian American Foundation pentru ca acestea să își crească eficiența în relațiile cu stakeholderii, să explice mai ușor miza programelor, iar rezultatele lor să aibă o vizibilitate mai bună. Unicorns Society constă într-o serie de întâlniri care facilitează comunicarea între mediul de business - fie că este vorba de companii mari sau de inițiative mici, românești - și managerii ONG-urilor susținute de Romanian American Foundation.
Despre Romanian-American Foundation
Romanian-American Foundation promovează și consolidează condițiile necesare unei economii de piață sustenabile și unei societăți democratice, care să asigure accesul la oportunități pentru toate segmentele populației din România. Viziunea organizației este cea a unei societăți prospere, implicate și cu spirit antreprenorial, o societate compusă din cetățeni care se comportă cu responsabilitate. Romanian-American Foundation susține proiecte, idei și organizații care pot avea un impact substanțial în comunități și care au un potențial ridicat de creștere și replicare.