Miercuri, 2 martie, de la ora 10:00, are loc lansarea platformei de conversații Sustainable Futures (SF), precum și prima conversație din serie. Evenimentul offline va putea fi urmărit pe paginile de Facebook și YouTube ale Social Innovation Solutions.

Sustainable Futures aduce împreună în perioada martie – decembrie peste 500 de lideri de business, politici și civici în 20 de conversații despre dezvoltare sustenabilă, soluții de business și politici publice sustenabile pentru provocările viitorului. Astfel, va fi construit un spațiu de conversație și co-creare unde stakeholderii relevanți din 10 domenii corelate cu Obiective de Dezvoltare Durabilă ale ONU vor înțelege mai bine cum să dezvolte soluții sustenabile de business și civice în România.

Printre speakerii confirmați la lansare se numără László Borbély (Consilier de Stat, Coordonator Departamentul de Dezvoltare Durabilă), Paris Nikolopoulos (General Manager, Coca-Cola România), Raluca Negulescu-Balaci (Director Executiv, UiPath Foundation), Radu Szekely (Ministerul Educației), Oana Țoiu (deputat, Membru Comisia de Muncă și Protecție Socială), Felix Pătrășcanu (Co-fondator Fan Courier, RBL Board Member), Ovidiu Toma (CEO, CryptoData) și Simona Constantinescu (CEO, Ana Hotels).

Prima conversație din serie este centrată în jurul Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 8 - Muncă decentă și creștere economică. În cadrul întâlnirii din 2 martie, împreună cu aproximativ 40 de experți, antreprenori și lideri din companii, vor fi dezbătute provocările și oportunitățile aduse de noile modele și contracte de muncă, deficitul de competențe digitale și antreprenoriale în rândul tinerilor, atragerea și retenția angajaților și viitoare transformări ale pieței muncii în România.

”Un viitor sustenabil este singurul pe care ni-l putem permite. Construim, alături de partenerii noștri, o comunitate care să vină cu soluții pentru o dezvoltare sustenabilă și incluzivă, pornind de la o înțelegere comună a marilor provocări ce ne așteaptă - de la transformări în muncă și educație, la impactul schimbărilor climatice și cum arată schimbarea către un mod sustenabil de a face business.”
Ciprian Stănescu, Președinte al Social Innovation Solutions.

Sustainable Futures este un proiect al Social Innovation Solutions, susținut de Fundația Coca-Cola și co-organizat cu Global Shapers Bucharest Hub. Printre partenerii organizaționali se numără Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului, Romanian Business Leaders, Confederația Patronală Concordia și Ambasada Sustenabilității.

***
Despre Social Innovation Solutions
Social Innovation Solutions (SIS) este o organizație ce oferă consultanță și facilitarea conversațiilor strategice pentru ONG-uri și corporații în sustenabilitate, foresight și inovație. SIS dezvoltă programe educaționale și competiții de business ca Social Impact Award, Future Makers, Transformator și Switch, precum și platformele de conversații despre viitor: Future Summit, Future Talks și Sustainable Futures.

Despre Fundația Coca-Cola
Fundația Coca-Cola reprezintă ramura filantropică globală a Companiei Coca-Cola. Încă de la începuturile sale în 1984, Fundația a acordat peste 1 miliard de dolari în granturi și subvenții pentru sprijinirea inițiativelor dedicate construirii și dezvoltării de comunități sustenabile în întreaga lume.