În contextul în care studiile arată că românii fac bine mai mult spontan, convinși de o cauză sau de o acțiune care să le ofere satisfacție imediată, misiunea Asociației pastel este să inspire oamenii și să formeze un obicei din a face bine cu recurență. aBUNamentul este primul program al Asociației Pastel, prin care-și propune să implice oamenii lunar să facă o faptă bună. 64% dintre români cred că fapta bună înseamnă să ajute când li se cere, în timp ce pentru 62% faptele bune înseamnă donații de haine, de alimente, de aparatură și jucării.
Asociația pastel, organizație non-profit, se lansează având ca misiune schimbarea paradigmei asupra felului în care românii se implică în a face bine. Noua organizație non-profit își propune să inspire și să educe oamenii și companiile în a face fapte bune cu recurență, devenind astfel o punte între nevoia de ajutor și cei care pot să-l ofere, dar printr-o implicare constantă și susținută.
Ideea creării ONG-ului a pornit de la programul intern al agenției de comunicare pastel, prin care, în 2018, echipa și-a asumat că nu va trece nicio lună fără să facă o faptă bună.
Asociația pastel, organizație non-profit, se lansează având ca misiune schimbarea paradigmei asupra felului în care românii se implică în a face bine. Noua organizație non-profit își propune să inspire și să educe oamenii și companiile în a face fapte bune cu recurență, devenind astfel o punte între nevoia de ajutor și cei care pot să-l ofere, dar printr-o implicare constantă și susținută.
Ideea creării ONG-ului a pornit de la programul intern al agenției de comunicare pastel, prin care, în 2018, echipa și-a asumat că nu va trece nicio lună fără să facă o faptă bună.
Cu o echipă dedicată, oameni care au dovedit deja că pot schimba multe în comunitate, Asociația pastel vine să ducă la nivelul următor binele, transformându-l într-o rutină constructivă de care are nevoie societatea în care trăim.
Asociația Pastel dezvoltă și aBUNamentul, primul program care-și propune să susțină implicarea regulată a oamenilor în a face bine. aBUNamentul este un instrument care se adresează, în primă etapă, mediului corporate, oferind organizațiilor și angajaților acestora instrumentele necesare pentru a se implica lunar într-o cauză. Sprijinul poate fi atât prin voluntariat din partea angajaților, cât și prin donații.
„Cred că putem schimba foarte multe în jurul nostru dacă ne-am implica constant în a face bine. Sigur, parcă niciodată nu avem timp, nu avem resurse, încredere că se va schimba ceva dacă punem umărul… Mi-am dat seama că nu este deloc așa când, în 2018, împreună cu oamenii din pastel, ne-am propus să nu lăsăm să treacă o lună fără a face bine. A fost un angajament, iar de atunci am adunat zeci de proiecte diferite în care am contribuit. Cauzele au fost diverse, de la a amenaja locuința unei mame singure, la a ajuta echipa unui adăpost pentru oamenii străzii, la campanii de plantare, strângere de gunoaie, pachete pentru bătrâni sau pur și simplu la a scoate la cinema niște copii care n-au fost niciodată într-un cinematograf. În pastel am numit acest proiect „Nicio lună fără o faptă bună”, pentru că de ajutor este nevoie nu doar de Paște și de Crăciun.
Asociația pastel ne va ajuta să facem lucrurile la o scară mai mare, iar în acest antrenament vom implica mult mai mulți oameni. Astfel, „Nicio lună fără o faptă bună” s-a transformat în sloganul asociației, pentru că da, e nevoie ca implicarea să devină un obicei. În plus, a face bine, a face fapte bune, se poate învăța, iar învățarea este un proces în care ajungi la rezultate doar prin efort constant”, explică Dana Nae Popa, Managing Director pastel și fondator Asociația pastel.
Andreea Oprea, mama care a reușit să construiască un parc pentru copiii din cartierul ei, va coordona activitatea Asociației pastel
Proiectele Asociației Pastel vor fi coordonate de Andreea Oprea, director executiv, cunoscută pentru implicarea în comunitate. Andreea Oprea a reușit să determine autoritățile să construiască un parc pentru copii, numit astăzi „Parcul Emma”, numele fetiței ei, pe locul unei parcări neamenajate în cartierul Colentina. De asemenea, de 8 ani sprijină beneficiarii Centrului de Zi din Amara, realizând proiecte în valoare de 40.000 de euro, doar prin mobilizarea unei comunității de oameni dispuși să se implice.
„Dacă suntem puțin atenți, vedem câtă nevoie de ajutor și de schimbare este în jurul nostru. Mi-am dat seama că sunt mulți oameni dispuși să-și ofere ajutorul, dacă le vorbesc despre aceste nevoi, dacă bat la uși, dacă le arăt cum se schimbă lucrurile datorită implicării lor. Cred că exemplul echipei pastel și al meu personal sunt mobilul care poate inspira și alți oameni. Nu este nevoie de un efort prea mare pentru a genera o schimbare în bine. Faptele bune sunt rezultatul implicării, iar nivelul acesteia nu se măsoară decât în numărul de oameni care fac asta cât mai des”, a declarat Andreea Oprea, director executiv al Asociației pastel.
Faptele bune în percepția românilor
64% dintre români consideră că o faptă bună înseamnă să ajute atunci când le este solicitat ajutorul, iar 62% sunt de părere că acestea înseamnă donații de haine, de alimente, de aparatură și jucării. Acestea au fost rezultatele unui studiu realizat de Unlock Market Research la începutul acestui an, la invitația Asociației pastel. Studiul își propune să definească faptele bune în percepția românilor, gradul de implicare al acestora și atitudinea față de a face bine, și a fost realizat prin metoda Computer-Assisted Web Interview (CAWI), împlicând un eșantion format din 1000 de respondenți, atât din mediul urban, cât și din mediul rural.
Aceștia se implică mai degrabă sporadic, cauza fiind cea care-i determină să ajute.
Cauzele emoționale, care vizează copiii, sunt cele care sensibilizează mai mult românii, 69% dintre respondenți susținând că i-ar determina să se implice. Pe locul 2 se află cele de mediu, cu 53% dintre răspunsuri, iar 51% dintre români ar prefera să se implice în cauzele care au ca beneficiari bătrânii.
Studiul arată că, deși din punct de vedere cultural suntem predispuși să nu vorbim despre faptele bune pe care le facem, acestea fiind percepute ca laude, 80% dintre oameni ar fi deschiși să împărtășească implicarea lor, dacă i-ar inspira sau motiva și pe alții să facă bine la rândul lor.
Voluntariatul nu este foarte clar perceput de români, în opinia acestora voluntariatul fiind orice formă de ajutor, care se poate desfășura într-un cadru neorganizat, fără vreo regularitate. În acest context, peste 50% dintre cei care au participat la sondaj s-au declarat deschiși să se implice în acțiuni de voluntariat, în timp ce 50% au declarat că au făcut voluntariat în ultimii 2 ani.
80% dintre românii intervievați ar prefera să se implice într-o asociație împreună cu familia, prietenii sau colegii, fiind mai motivați de ideea de a face bine împreună cu cei apropiați.
Mai mult, 72% dintre respondenți ar vrea să facă bine lunar, prin intermediul unei organizații.
„Studiul ne-a demonstrat, încă o dată, că binele este în noi, e în natura omului și implicit a românului, însă oamenii au nevoie de ghidaj, de transformare și de canalizare a acestei porniri în acțiuni structurate și organizate. Românii sunt o cultură colectivă și de multe ori reactivă, ceea ce se reflectă și în modul nostru de a face fapte bune. E ușor să ajuți dacă ești ajutat să o faci – de aceea, românii au nevoie de suport ca să adopte acest obicei în mod regulat. Faptele bune sunt o sursă de încărcare cu energie pozitivă, cu speranța și cu dorința de face mai mult, de a îi implica și pe ceilalți. Implicarea însă trebuie să fie ceva natural, simplu și cât mai transparent. Ideea de fapte bune recurente vine în întâmpinarea educației, nu doar a noastră, ci și a generațiilor viitoare”, declară Ada Sipetan – Client Service Manager, Unlock Research.
Detalii despre Asociația pastel: www.asociatiapastel.ro