Între 6 și 8 mai la București, se desfășoară Social Financial Trophy, turneul de tenis caritabil al instituțiilor din domeniul financiar-bancar. Echipele de jucători amatori de tenis, înscrise de instituțiile financiar-bancare la turneu, își dispută cupa turneului, iar partidele sunt găzduite de Pescariu Sports&Spa, partenerul oficial al evenimentului.

Social Financial Trophy, organizat de Asociația The Social Incubator și de Social Finance Association, este turneul de tenis caritabil dedicat sprijinirii antreprenorilor sociali, aflați la început de drum. Antreprenoriatul social poate aduce lumea business-ului mai aproape de oameni, iar antreprenorii sociali sunt vizionarii care fac lucrurile diferit.

Prin participarea la Social Financial Trophy, amatorii de tenis contribuie la integrarea socio-profesională a tinerilor din medii vulnerabile. Cu fondurile obținute, va fi inițiat un proces de mediere și integrare pe piața muncii în meseria de croitor, în cadrul RetușArt, inițiativa de tip întreprindere socială a Asociației The Social Incubator.
Prin atragerea unor resurse în cadrul turneului, Social Finance Association va facilita accesul la finanțare pentru antreprenorii sociali, aflați la început de drum. Ei vor avea susținerea unui consultant pentru elaborarea business planului și aplicarea la instrumente financiare dedicate.

Sistemul de joc de la Social Financial Trophy se bazează pe un tablou eliminatoriu format din 24 de echipe, iar finala mare este arbitrată în scaun. Un meci constă într-un set cu tiebreak la 6-6. O echipă este formată din minimum doi și maximum patru jucători.

 
“Antreprenorii sociali sunt acei oameni care schimbă lumea prin soluții inovatoare și sistemice la cele mai mari provocări ale societății. Atât asociația pe care am fondat-o, cât și întreprinderile de economie socială pe care le-am dezvoltat, contribuie la rezolvarea problemelor din comunitatea noastră. De Bogdan mă leagă o prietenie lungă, dar și o relație profesională prin care am susținut înființarea a două proiecte extrem de importante, AFIN IFN SA și Social Finance Association, care își propun să facă mai accesibilă finanțarea proiectelor operatorilor din economia socială. Prin Social Financial Trophy vrem să aducem mai aproape comunitatea de business din domeniul financiar-bancar de vizionarii din antreprenoriatul social”, a declarat Ionuț Pascu, fondatorul Asociației The Social Incubator și al întreprinderii sociale, RetușArt.

“De tenis mă leagă 57 de ani de viață, spiritul competitiv, dorința de a câștiga și de a fi un pic mai bun în fiecare zi, focusul asupra unui proiect așa cum trebuie să te uiți la mingea pe care urmează să o lovești în secunda următoare, respectul pentru competitor dar și inovația odată cu distracția. Un turneu de tenis dedicat în exclusivitate insitutiilor financiare, aduce pe teren colegi cu aceleași preocupări profesionale, cu același spirit competitiv cu care se înfruntă și în piață. Se vor crea relații utile unor colaborări viitoare și, nu în ultimul rând ne vom bucura de un sport prin care facem fapte bune. Prin participarea la un turneu cu impact social, cred că noi toți ne vom bucura știind că jocul, contribuția noastră și fondurile strânse vor crea un impact pozitiv pentru dezvoltarea antreprenoriatului social românesc.”, a declarat Bogdan Merfea, fondator Social Finance Association și AFIN IFN SA.

Social Financial Trophy este susținut de Art2Wear, BRD - Groupe Société Générale, BCR Social Finance IFN SA, Coca-Cola HBC România, Dorian Yates Nutrition, KPMG România, Moon Resort, Patria Bank și mulți alți jucători din domeniul financiar-bancar.
Înscrierile sunt deschise până pe 4 mai 2022, mai multe detalii pe https://sportforgood.ro/social-financial-trophy/.






***
Asociația The Social Incubator este o organizaţie nonguvernamentală, nonprofit ȋnfiinţată ȋn 2014 pentru a veni ȋn sprijinul tinerilor din medii defavorizate din România, prin intervenții sociale directe, pragmatice și creative.
Organizația oferă sprijin pentru integrarea socio-profesională a tinerilor instituționalizați: cursuri gratuite de pregătire profesională și stagii de practică, sprijin pentru găsirea unui loc de muncă legal și sprijin pentru găsirea unei locuințe subvenționate. De asemenea, asociația dezvoltă concepte și lansează proiecte sociale care să faciliteze inserția profesională a persoanelor din medii defavorizate.

În 7 ani de existență, impactul The Social Incubator constă în 42 de proiecte implementate în 28 de județe, 8724 de tineri participanți la activitățile de dezvoltare personală și profesională organizate și 1619 tineri sprijiniți prin sesiuni de consiliere în procesul de integrare socială și profesională, la nivel național.

Sport for Good, divizia Asociației The Social Incubator, organizează o serie de evenimente sportive în scop caritabil, în parteneriat oficial cu Eurosport România. Tenis pentru Fapte Bune - ediția 2 este cea mai recentă competiție sportivă organizată de Sport for Good.


SFA (Social Finance Association – Asociația pentru Finanțare Socială) s-a născut cu scopul de a completa pilonul financiar al AFIN cu asistență specializată și know-how în domeniul finanțării sociale. Asociația își propune să susțină întreprinzătorii locali să depășească barierele de ordin financiar, prin educație financiară și consultanță pentru un acces mai facil la finanțare. SFA este membru asociat al Federației Europeane a Băncilor Etice și Alternative (FEBEA). Federația reunește 30 de instituții financiare din 15 țări din Europa și are ca scop dezvoltarea și promovarea principiilor de finanțare etică și socială în Europa. FEBEA sprijină finanțatorii, antreprenorii sociali și orice grup sau cetățean care dezvoltă proiecte care ajută la crearea unei societăți echitabile și incluzive.