O casă cu poveste și cu valoare arhitectonică semnificativă din satul Remuș, județul Giurgiu, care urma să fie demolată pentru a face loc unei parcări, a fost relocată în comuna Măgurele, județul Ilfov. Casa urmează să-și recapete strălucirea de altă dată cu ajutorul pro bono al oamenilor care vor răspunde apelului la voluntariat lansat de Asociația Monumente Renăscute, singurul proiect non-profit de salvare a caselor cu valoare culturală din sudul Munteniei. Casa a aparținut lui Ilie Micu, telefonist în satul Remuș (fost Vlașca) în perioada interbelică, el fiind printre primii telefoniști din România.
În pofida tuturor eforturilor depuse de Asociație de a o salva in situ, în locația originară, casa Ilie Micu a primit ordin de demolare pentru a face posibilă extinderea unei parcări de magazin sătesc, astfel că s-a luat decizia strămutării.
”Ilie Micu a fost un mare iubitor al proporțiilor, detaliilor și frumosului, transpuse în locuința sa pe care a ridicat-o în 1932. Pentru mulți, această casă a fost un fel de Voroneț al caselor interbelice din sudul Munteniei. Mă bucur enorm că am reușit să o aducem în comuna Măgurele, județul Ilfov, și să demarăm procedura de restaurare și replicare a ornamenticii care s-a distrus”, spune Florin Radu Ștefănescu, fondatorul Asociației Monumente Renăscute.
Salvarea casei din Remuș survine după un alt proiect important al Asociației: strămutarea și restaurarea Casei Frusina în 2023, pe un teren pus la dispoziție de primăria din Corbeanca.
***
Asociația Monumente Renăscute a fost înființată în urmă cu trei ani, cu scopul de a salva casele valoroase abandonate din sudul Munteniei. Este vorba de casele tradiționale care ”încă vorbesc”, a anexelor gospodărești din satul românesc și a altor clădiri de patrimoniu aflate în prag de colaps.
Asociația, care se bazează în mare parte pe sprijinul sponsorilor și voluntarilor, dorește să pună în valoare nestematele arhitecturii vernaculare Românești, să le restaureze și să le dea o nouă viață și funcționalitate rezidențială sau turistică, fie pentru actualii proprietari, fie pentru alții, sau să le ofere unor entități publice educativ-sociale.
Asociația are un interes deosebit pentru casele în pericol din sudul Munteniei (Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Argeș, Teleorman), unde, spre deosebire de Transilvania sau Bucovina, acest subiect este aproape inexistent, în ciuda unui patrimoniu arhitectural foarte valoros și neștiut. Foarte multe dintre aceste case au fost deja puse la pământ sau riscă să dispară deoarece proprietarii nu le cunosc valoarea sau nu dispun de fonduri și know how ca să le renoveze corect. Asociația dorește păstrarea identității culturale a zonelor unde casele sunt identificate, scopul fundamental fiind ca aceste imobile să fie salvate in situ. Unde nu este posibil, ca să nu se piardă definitiv, asociația încearcă strămutarea lor, dar nu departe de locația inițială.
Renovările și relocările se fac cu sprijinul autorităților locale, unde există deschidere, și cu ajutorul fondurilor de la acestea, deocamdată puține, dar esențiale, dar și de la companii locale. Nu în ultimul rând, lucrările se realizează prin eforturile voluntarilor, studenți și elevi interesați de practică și chiar de copii preșcolari curioși să afle metodele constructive de odinioară.