În weekend, pe 28 și 29 august 2021, echipa Asociației MAIE și tinerii participanți la ediția a V-a a școlii de vară de arhitectură și antropologie deschid ușile Ogoiului și ne invită să vizităm în premieră imobilul revitalizat al fostei Primării din comuna Balta, Mehedinți.
Ogoiul își propune să devină casa comunității locale interesată să își valorifice patrimoniul cultural și natural, a echipei Asociației MAIE și a studenților care își petrec verile în Geoparcul Platoul Mehedinți pe timpul școlilor de vară de arhitectură și antropologie organizate de echipa organizației.
În ultimii ani, tinerii din echipa de proiect au început să își imagineze cum ar putea să îi dea un nou sens imobilului, astfel încât să devină funcțional și confortabil pentru omul contemporan, dar să își păstreze vie arhitectura și stilul specific zonei.
Cei interesați sunt invitați între 28 și 29 august în Balta, la evenimentul zilele Porților deschise la Ogoi, care va presupune vizitarea spațiului și ateliere, proiecție de filme documentare, vizite ghidate și excursii în natură.
Agenda evenimentului este disponibilă aici:
PROGRAM - Zilele porților deschise la Ogoi // 28-29 august, Balta, Mehedinți
Sâmbătă, 28 august
16:00 – 18.00 ATELIER „Eu crescând în comunitate” pentru elevii de liceu (Iulia Latcan, Archegos Mind)
20:30 - 22:30 SEARĂ DE FILM (Ogoi)
• Isverna, la Meserie (r. Philip Găicean)
• Nedorințe (r. Bianca Costin, Laura Stafie)
• Foale și foc (r. Iulia Cristina Tudosie, Clara Gabriela Rus)
• Dragă Teodora (r. Ștefania Lupan, Laura Asmărănducăi_)
• Întâlniri cu Balta (r. Elena Borcea)
Duminică, 29 august
10:30 - 12:00 TUR GHIDAT în satul Balta. Plimbare la pas. Descoperirea caselor, legendelor locului și, mai ales, a oamenilor, poveștilor și a înțelegerii acestora asupra lumii
12:00 - 13.00 SEMINAR
• De la documentarea fotografică a patrimoniului material din Geoparcul Platoul Mehedinți la proiecte de dezvoltare rurală. Evoluția proiectelor Asociației MAIE în Geoparcul Platoul Mehedinți (Bianca-Maria Bălșan, președintele Asociației MAIE)
• Prezentarea rezultatelor cercetărilor antropologice derulate în Geoparcul Platoul Mehedinți: Vitrina satului Balta, Mineritul, Gospodăria în satul Ponoarele, Patrimoniul fotografic din Balta și Ponoarele (Oana Constantin, sociolog și Corina Moșescu, istoric)
14:00 - 16.00 SEMINAR
• OGOI. Evoluția amenajării – Andrei Tache, architect
• Accelerator de comunități. Laborator și împreună-clădire. Exemple de intervenții rurale – Alexandra Mihailciuc, architect
• Discuții cu comunitatea privind dezvoltarea rurală
Ogoi - context
Cele mai recente ediții ale școlii de vară „Arhitectura tradițională în Geoparcul Platoul Mehedinți”, inclusiv ediția a V-a care se derulează în 2021 între 22 august și 4 septembrie, au fost dedicate restaurării și revitalizării spațiului și dezvoltării unei noi funcționalități pentru acesta - centru pentru comunitate, turiști și participanții la școlile de vară.
Ogoi, titlul ales pentru denumirea clădirii, semnifică liniște, fiind un termen vechi încă utilizat în zonă. Procesul de amenajare a urmărit să reflecte titlul oferit casei, prin crearea unui echilibru între spiritul locului, elementele de patrimoniu local descoperite în cercetările antropologice, pe de o parte, și nevoile și gusturile omului contemporan, pe de altă parte.
Conceptul intersectează elemente de amenajare tradițională a gospodăriilor din Geoparc cu viziunile experților în cultură locală, arhitectură și design implicați în proiect și alături de ideile tinerilor participanți la școala de vară. Tinerii au avut prilejul să vizualizeze și să parcurgă un proces integral și coerent - de la concept, schiţe și măsurători, până la executarea obiectelor de mobilier și amenajarea interioară a spațiului.
Toate acțiunile din cadrul școlii de vară (2014-2020) s-au fundamentat pe cercetări antropologice derulate în sat și în întregul Geoparc Platoul Mehedinți. Acestea au stat la baza fiecărei decizii privind restaurarea și amenajarea spațiului. Scopul este de a surprinde esența, spiritul comunităților care au locuit aici pe parcursul secolelor în perfectă comuniune cu natura și cu mediul înconjurător.
La finalul proiectului de restaurare, încăperile Ogoiului vor reda, prin amenajare şi design de interior, poveşti interactive care pornesc de la temele cercetărilor antropologice despre cultura şi istoria locului derulate cu implicarea tinerilor participanți la școala de vară.
Casa OGOI crește vie în Geoparcul Platoul Mehedinți prin energia, creativitatea și munca comunității și a participanților la școlile de vară organizate de Asociația MAIE, având în paralel misiunea de exponat al practicilor de construire din trecut.
Ogoiul poate fi vizitat virtual aici.
Evenimentul face parte din „Ogoi – loc bun de adunare”, un proiect inițiat de Asociația MAIE și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN). Proiectul este derulat în parteneriat cu: Designers Thinkers Makers, Asociația pentru turism Mehedințiul de sub munte, Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți din cadrul Consiliului Județean Mehedinți și cu Primăria Comunei Balta. Parteneri media: București FM, Citatepedia, Gala Societăâii Civile, Modernism.ro, Munteanu, Revista Zeppelin.