Este luni si usa centrului se deschide usor.
Intra sfios un pitic, cercetand cu ochi mari si patrunzatori ceea ce se afla in jurul sau. „Oare unde ma aflu?”, se intreaba el. Tata, la fel de sfios, il ia de mana si il conduce spre sala de terapie, sperand si el ca acest loc nou ii va oferi o raza de speranta in plus. Nu stie daca acest Centru de recuperare va fi mai bun decat celelalte dar are experienta unui parinte care a trecut prin multe, avand un copil cu dizabilitati. Si totusi piticul sfios zambeste, se bucura si se alinta, demonstrand ca este mai presus de toate un copil. Personalul centrului de recuperare il intampina cu bratele deschise si alege jocuri adaptate pentru nevoile sale; fiecare membru al echipei se incarca cu povestea adusa de fiecare ingeras, dorindu-si ca si parintele, ca totul sa fie mai bine. In sala de terapie, se afla o masa si un scaun, ambele mici, potrivite pentru un pitic, sfios sau nu. Va pasi peste prag si va intra intr-o lume mai minunata decat lumea povestilor, lumea care ii va oferi oportunitatea sa invete lucruri noi pentru el. Cu un zambet, piticul este introdus in lumea unde culorile si formele se amesteca in cel mai frumos mod posibil, unde modelarea plastilinei se transforma intr-o experienta unica si incitanta iar cantecele pentru copii creeaza o atmosfera aparte. „Va fi mai bine”, isi spune tata, in timp ce sta pe scaun si isi priveste piticul potrivind forme geometrice, construind un turn din cuburi sau facand baloane de sapun.
In timp ce piticul sfios invata lucruri noi, intr-o alta sala de terapie se afla o fetita cu obraji rumeni, amintindu-ne de povestile spuse demult de bunici. Este la fel de sfioasa si se bucura la fiecare joc sau activitate pe care o are de facut. Cu ajutorul unei doamne cu chip de inger, ea invata sa pronunte corect litere, sa numere si sa isi dezvolte gandirea intr-un mod armonios. Sta nerabdatoare in scaun si asteapta sa vada ce urmeaza. Intr-un colt, pe un scaun, mama sta cu mainile stranse si se bucura, plina de emotie, la fiecare reusita a fetitei. Un univers intreg de emotii sta ascuns in parintii care au copii cu nevoi speciale iar aceste emotii se revarsa, un pic cate un pic, de cate ori vad un progres, oricat de mic ar fi.
Inchidem usa incet si ne mutam spre o alta sala de terapie, acolo unde se afla un pui de om, mic, mic, mic. Am spus de trei ori mic pentru ca este chiar atat de mic... abia ce a invatat sa stea in fundulet si deja a trait fara sa vrea mai multe experiente in mediul medical decat altii o fac intr-o viata intreaga. Este ajutat sa progreseze si sa se dezvolte fizic iar parintii traiesc cu intensitate fiecare secunda din ora de terapie. Inchidem si aceasta usa. In centrul despre care am vorbit pana acum, copii cu nevoi speciale beneficiaza de servicii specializate (logopedie, kinetoterapie, stimulare cognitiva si terapie ocupationala). Beneficiaza de o dedicare unica din partea personalului iar parintii sunt sustinuti prin organizarea de grupuri de suport. Iar atunci cand ora de terapie s-a terminat iar tata pleaca cu piticul sfios de mana, iesind pe usa centrului, parca piticul a mai crescut cu un centimetru. Este fericit si atat.
Peste o suta de copii au beneficiat in acest an de terapie in cadrul Centrului din Galati al Fundatiei Inima de Copil, deschis pentru recuperarea si reabilitarea copilului cu dizabilitati.
Tuturor acestor ingerasi le-am urat „La multi ani!” de ziua lor, 3 decembrie, Ziua Internationala a Persoanelor cu Dizabilitati. Iar noi, ceilalti, speram sa invatam sa ii ajutam, pretuim si iubim mai mult.
Alexandra Vlasceanu
Coordonator echipa terapie Centrul pentru recuperarea copilului cu dizabilitati
Fundatia Inima de Copil