„Copiii și învățătorii din mediul rural care nu au putut trece la varianta online a școlii au nevoie să revină la școală pentru a relua învățarea”, anunță Fundația Noi Orizonturi care lucrează de 20 ani cu elevi și profesori pentru a oferi tinerilor o educație potrivită pentru secolul XXI.
 
Cu sprijinul PEPCO România, Noi Orizonturi a pregătit împreună cu cinci școli rurale un program estival cu activități educaționale menite să ajute elevii din clasele I-IV să recupereze decalajul de învățare generat de aproape șase luni de lipsă din școală (perioada de „online” a școlii plus perioada de vacanță de vară). Un studiu al McKinsey&Company estimează că un elev care nu are acces la nicio resursă de învățare în această perioadă de pandemie, poate pierde între 12 și 14 luni de achiziții școlare.  
 
Școlile care și-au deschis porțile în vacanța de vară pentru copii sunt: Băișoara, Sînpaul, Florești, Viișoara și Mintiu Gherlii. În fiecare comună s-au organizat timp de două săptămâni activități de citire-scriere în jurul a 10 cărți atractive pentru care Noi Orizonturi a derulat în luna iulie o campanie de colectă de carte împreună cu librării din Cluj-Napoca. La finalul celor 10 zile, fiecare copil a primit un set de cărți printate din librăria online – carticusclipici.ro, cărți care sunt pe nivelul său de citire. 
 
Activitățile au fost conduse de experți ai Noi Orizonturi, alături de învățători, profesori ai fiecărei școli, la care s-au adăugat aproape 30 de voluntari și parteneri – învățători și profesori din școli clujene, studenți și elevi care se pregătesc să devină profesori, artiști în rezidență ai Centrului Cultural Clujean, personal și colaboratori ai altor organizații neguvernamentale care activează în comunele clujene. 
 
Măsurile anti-Covid au impus organizarea cu foarte mare atenție a grupelor de elevi și chiar dacă au fost 50 de elevi dintr-o comună, s-au folosit mai multe spații și chiar sate pentru a păstra grupele de maxim 10 elevi/grupă, fără deplasarea cu mijloace de transport a elevilor. Majoritatea activităților au fost derulate în aer liber, mediul rural fiind mult mai generos în această privință decât cel urban.  
 
„Organizarea acestei școli de vară a fost un exercițiu de antrenament extraordinar și pentru noi și pentru cele cinci școli cu care am colaborat: pentru fiecare comunitate am făcut 2-3 scenarii pe care le-am tot schimbat pe măsură ce prevederile și recomandările naționale se schimbau. Era multă teamă și este de înțeles, după aproape șase luni în care personalul școlii nu s-a văzut cu elevii, cu părinții și foarte multe informații contradictorii circulau în online legat de deschiderea școlilor. După două zile de școală de vară, lucrurile intrau însă într-un nou normal, lumea se obișnuia cu măsurile de prevenție și motivația revenea văzând dorința de reconectare și învățare a copiilor.” - declară Anca Gaidoș, director operațional al Fundației Noi Orizonturi.  
 
Școala cu ScLipici este un program de vacanță dezvoltat de Fundația Noi Orizonturi pentru copiii care au dificultăți în dezvoltarea competențelor de bază de citit-scris. Marea majoritate a acestor copii provin din familii care se confruntă cu mari dificultăți socio-economice, au părinți care la rândul lor nu știu să scrie/citească la un nivel la care să-i poată ajuta de acasă. Pentru acești copiii este crucial să se găsească modalități de revenire și rămânere în siguranță în școală pentru a-și dezvolta competențele de bază de citit-scris-socotit. „Școala cu ScLipici poate fi un model de sprijin regional pentru comunitățile rurale care au nevoi mari și resurse puține” declară mai departe Anca Gaidoș. 
 
Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 80.000 de copii și tineri. Noi Orizonturi a format în programe de lungă durată peste 1.500 de profesori, lucrători de tineret, care au înființat și condus peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România. Fundația Noi Orizonturi este lider de tabere de educație prin aventură, conducând programe de vară, în care, de-a lungul celor 20 de ani, peste 15.000 de tineri au trecut prin activități provocatoare, întărindu-și caracterul și încrederea în propriile forțe.  
 
PEPCO  este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. PEPCO operează 2 000 de magazine în Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Letonia, Italia, Polonia, Romania, Slovacia, Slovenia, Serbia si Ungaria. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est. În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului lor liber. Programul nostru de CSR poate fi văzut în acțiune în fiecare țară în care PEPCO este prezent.