336 de copii care au beneficiat de sprijin în cele 8 centre sociale de tip „Școală după Școală” din cadrul programului strategic național Investiție în Mediul Rural, finanțat de Fundația Vodafone România și derulat de Fundația Regală Margareta a României, și-au îmbunătățit substanțial frecvența școlară, abilitățile și rezultatele obținute, ajungând la o prezență de 98% la ore în anul școlar 2018-2019. Cele 8 centre se află în județele Bistrița Năsăud, Neamț, Teleorman, Constanța, Maramureș, Ialomița, Ilfov și Alba. Înainte de participarea în program, rata medie de absenteism a copiilor era de 40%.
Înainte de includerea în programul Investiție în Mediul Rural, jumătate dintre copii aveau probleme de înțelegere a enunțurilor unor probleme și nu reușeau să iși facă temele. Aproape niciunul dintre elevii clasei a doua nu știa să-și scrie numele, să scrie cifrele sau să facă operații aritmetice. În urma implementării activităților zilnice în cadrul celor 8 centre „Școală după Școală”, 97% dintre copii se duc la orele de a doua zi cu temele scrise la disciplinele de bază, iar 98% dintre ei citesc mai bine decât anul trecut. În plus, 94% dintre elevi reușesc să răspundă într-o mai mare măsură corect la problematicile ridicate de lecții.
Activitățile socio-educaționale desfășurate cu cei 336 de copii au ajutat la completarea carențelor în educație și la îmbunătățirea stimei de sine. Prin activitățile numeroase, asistența socio-pedagogică și îndrumarea în efectuare temelor pentru acasă, aceștia și-au dezvoltat capacitatea de comunicare verbală și non-verbală, aptitudinile de calcul și de rezolvare a problemelor, atenția la detalii, și au deprins noi abilități. Astfel, 89 de copii și-au dezvoltat creativitatea în ateliere de creație, pictură și desen, 23 de copii și-au descoperit pasiunea pentru dansuri populare, 12 copii s-au îndreptat către muzică, formând un grup vocal, și 23 de copii pictează icoane pe sticlă.
Copiii primesc zilnic o masă, donații constând în îmbrăcăminte, încălțăminte, kit-uri de igienă personală și rechizite, iar la finalul proiectului merg în tabără la munte.
Programul Investiție în Mediul Rural s-a bucurat de sprijinul a 154 de voluntari, dintre care 42 de vârstnici, care s-au implicat în activități diverse, iar 300 de părinți și bunici au participat la sesiuni de educație parentală și antibuliying.
Pe parcursul anului școlar, 26 de specialiști implicați în procesul educațional au luat parte la sesiuni de formare cu tematici variate: dezvoltare organizațională și managementul voluntarilor, educație nonformală, fundraising și dezvoltare psihoemoțională. Prin acestea, ei au dobândit noi competențe organizatorice, profesionale și pedagogice, ce vor ajuta ca centrele să funcționeze într-un mod performant și durabil.
Două dintre cele 8 centre de tip „Școală după Școală” au fost dotate cu table interactive. Cu ajutorul acestora, elevii învață să utilizeze mijloace electronice pentru studiu, sunt mai implicați la ore și interacționează mai ușor cu profesorii.
Programul Investiție în Mediul Rural continuă și în anul școlar 2019-2020, bugetul alocat de Fundația Vodafone România pentru anul viitor fiind de 920.000 de lei.
Programul strategic Investiție în Mediul Rural urmărește prevenirea și reducerea abandonului școlar în comunități mici și are ca principală metodă de intervenție dezvoltarea centrelor de tip școală după școală la care să aibă acces copiii din comunitate. Abandonul școlar și părăsirea timpurie a școlii sunt fenomene curente în mediul rural, iar lipsa de oportunități îi condamnă pe copii la sărăcie și perpetuarea unor modele nocive la care sunt expuși în jurul lor. Peste două treimi din unitățile de învățământ din mediul rural se confruntă cu rezultate slabe la evaluarea națională, rate ridicate de absenteism și repetenție, și cu unul sau mai mulți factori de risc socio-educaționali, cum ar fi proveniența elevilor din familii dezavantajate economic sau spațiile și dotările materiale insuficiente. Centrele sociale de tip școală după școală sunt esențiale pentru copiii din mediul rural, oferindu-le oportunitatea de a primi sprijin educațional și a se dezvolta mai presus de mediul sărac din care provin.
***
Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România și contribuie la dezvoltarea societății civile, cu programe sociale și educaționale care vin în sprijinul oamenilor. Cu o activitate de peste 29 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fpmr.ro.
Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România și contribuie la dezvoltarea societății civile, cu programe sociale și educaționale care vin în sprijinul oamenilor. Cu o activitate de peste 29 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fpmr.ro.