Un an școlar atipic începe în contextul crizei actuale în Sănătate, iar realitatea din școlile românești nu ne dă motive de optimism. Corect ar fi să vorbim și despre criza în Educație (și nu doar cu câteva zile înainte de redeschiderea școlilor), fiindcă este cel puțin la fel de importantă ca cea legată de pandemie. În contextul în care jumătate dintre instituțiile de învățământ din mediul rural încă mai au toaleta în curte şi doar 7 din 10 copii merg la şcoală, Asociaţia BookLand a decis încă din toamna anului trecut că poate să contribuie la schimbarea acestei situații. Astfel că sub motto-ul „Ȋmpreună construim oameni", fără să dispună de vreo linie de finanţare, a reușit să coalizeze în această inițiativă privată peste 50 companii care susțin acest demers cu produsele și serviciile proprii. Până în momentul de față au fost renovate și dotate cu varii echipamente moderne 7 instituții de învățământ care își primesc cu o nouă înfățișare elevii pe 14 septembrie:
1. Călăraşi – 2 şcoli în comunele Sohatu şi Progresu
2. Vaslui – 1 şcoală în comuna Hurdugi
3. Botoşani – 2 şcoli în comunele Mileanca şi Viisoara
4. Neamţ – 1 şcoală în comuna Ţibucani
5. Suceava – 1 şcoală în comuna Baia
“În al 10lea an de existență BookLand, continuăm să subliniem importanţa educației ca bază fundamentală a unei vieți împlinite și a unei societăți funcționale. Avem convingerea fermă că dezvoltarea & formarea copiilor noștri este strâns legată de condițiile în care învață. Pentru cei mai defavorizați dintre ei am lansat această campanie de renovare & dotare a școlilor din mediul rural în care îi invităm să ni se alăture pe toți doritorii de fapte bune. Dacă Asociaţia ar dispune de mai multe resurse, am reabilita și mai multe școli căci, realmente, am făcut minuni cu un buget minuscul. Marea noastră provocare este obținerea donațiilor în bani pentru a reuși să achităm serviciile de manoperă, în rest Partenerii noștri ne ajută cu tot ce produc ei. Prin tot ceea ce facem, ne dorim să schimbăm mentalități, să încurajăm tinerii să aibă încredere în forțele proprii și să-i inspirăm să-și urmeze visele." - Mihaela Ianole – Coordonator Renovare Şcoli Asociaţia BookLand.
Cele 12 școli gimnaziale selectate au nevoie de îmbunătățiri semnificative: multe dintre ele au grupul sanitar încă în curte, sălile de clasă prezintă igrasie și mucegai, uși / geamuri / pardoseli cu un grad mare de deteriorare, multe dintre băncile și scaunele din sălile de curs nemaiputând fi utilizate din cauza vechimii, ca să nu mai vorbim despre lipsa de dotare a claselor/laboratoarelor cu echipamentele IT necesare. La una dintre școli, în care ploaia pătrunde în interior, încep chiar de luni lucrările de reconstrucție integrală acoperiș. Deja Asociația BookLand, cu sprijinul Partenerilor, a reușit să readucă la viață 7 unități de învățământ în mai puțin de 1 an: de la centrale termice, calorifere, uși, parchet, băncuțe până la conexiune internet și echipamente moderne, precum multifuncționale, calculatoare și videoproiectoare. Practic, școlile față de care Asociația BookLand și-a luat acest angajament au trecut în doar 2-3 luni fiecare prin schimbări radicale, menite să le ofere copiilor din mediul rural șanse reale la o educație performantă.
La cele două şcoli - Sohatu şi Progresu - din judeţul Călăraşi, nevoia de modernizare era vizibilă. Cu ajutorul tuturor celor implicați, elevii pot învăța acum în săli de clasă dotate corespunzător, iar iarna nu vor mai resimți frigul ca în alți ani, datorită noii centrale termice instalate. În plus, cei mici au acum peste 500 cărți noi în biblioteca școlară.
„Reprezentanţii BookLand ne-au ascultat toate problemele și apreciem enorm efortul depus pentru ca lucrurile să se întâmple conform plan, disponibilitatea, promptitudinea cu care au răspuns solicitărilor noastre și, mai ales, soluțiile oferite meritând tot respectul și recunoștința noastră! Vă mulțumim!” spune Directorul şcolilor, Prof. Daniela Niculescu.
La Şcoala Hurdugi, judeţul Vaslui, învață peste 300 preșcolari și elevi din ciclurile primar și gimnazial. Aceștia se pot bucura de acum de clase complet renovate și de un laborator dotat cu 10 monitoare PC plus imprimante multifuncționale.
„Am dus la bun sfârșit o colaborare prin care am echipat laboratorul de informatică, necesar elevilor pentru vizionarea filmelor documentare, dar și pentru predarea lecțiilor online. Iar cu materialele de la BookLand, am continuat lucrările și în două săli de clasă nefuncționale în ultimii ani, în care acum primim copiii în condiții optime.", mărturisește Directorul școlii, Daniel Ghiban.
Şcoala din Mileanca, judeţul Botoşani, suferea de igrasie ‚cronică’, situaţie pe care BookLand a rezolvat-o curățând pereții până la cărămidă și instalând sisteme de ventilație naturală (prin geamuri și uși), contribuind și cu dotări IT moderne pentru ca elevii să aibă condițiile necesare de studiu în noul an școlar.
„Reprezentanţii Asociației Bookland m-au impresionat prin voința lor puternică, seriozitatea și entuziasmul cu care își urmează aspirațiile. Transformarea vizibilă de care a beneficiat Corpul B al școlii în urma derulării acestui proiect rămâne dovada unei echipe deosebite, eficiente și dornice să ofere ceva mai bun celor din jur!” declară Directorul Școlii, Prof. Daniela Azamfirei.
Tot în judeţul Botoşani, Asociaţia BookLand a ajuns şi la Şcoala din comuna Viişoara. Instituția a primit peste 250 kg de vopsea, bănci școlare noi, precum și corpuri de iluminat, toate acestea în speranța că dotările îi vor motiva pe copii să se pregătească pentru un viitor mai luminos. Urmează identificarea unor soluții pentru asigurarea apei curente în instituție.
„Colaborarea cu Asociația BookLand a debutat în luna Martie 2020 și a reprezentat pentru școala noastră o adevărată pârghie către modernizare. S-a realizat igienizarea tuturor sălilor de clasă, iar mobilierul școlar nou sunt sigură că va crea un confort deosebit copiilor din clasele primare." spune Directorul şcolii, Anca Bejinariu.
Elevii care învaţă la Şcoala din comuna Ţibucani, judeţul Neamţ, obțin rezultate foarte bune la învățătură, în ciuda condițiilor precare, ceea ce dovedește încă o dată importanţa unor dascăli adevărați. Unitatea de învățământ își așteaptă acum elevii în noul an școlar cu parchet nou în 7 dintre sălile de clasă și laboratoare.
„Proiectul prin care școala noastră a căpătat o nouă înfățișare ne-a adus adus multă bucurie în suflet. Am fost încântați să găsim un partener de încredere în Asociația BookLand, care ne-a sprijinit în acest demers al nostru de a asigura condiții decente elevilor din comunitatea noastră.” mărturisește Directorul școlii, Liviu Popovici.
Şcoala din comuna Baia, judeţul Suceava, funcționează în 9 clădiri. Elevii de aici vor regăsi în noul an școlar pereții proaspăt zugrăviți, bănci școlare noi, videoproiectoare, calculatoare și imprimante.
„Şcoala trebuie să fie cel mai bun și nobil prieten al copiilor. Am căutat mereu soluții și idei pentru aceasta. Dumneavoastră mi-ați oferit bucuria împlinirii unui vis. Clădirea e cea de acum 53 de ani, dar modernizată și dotată așa cum ne-am dorit. Va mulțumesc în numele elevilor și colegilor care se vor bucura de ceea ce am realizat împreună." transmite Directorul școlii, prof. Elena Miron.
Asociația BookLand susține egalitatea în drepturi pentru copii asumându-și renovarea școlilor din mediul rural pentru a le asigura acestora șansa la o educație de calitate. Campania de renovare continuă, lucrările la alte 3 școli urmând a fi finalizate în curând. Iar obiectivul Asociației BookLand este ca, până la finalul anului 2020, 12 școli din mediul rural să fie cât mai aproape de standardele unei instituții care valorifică potențialul elevilor. Evident, planurile pentru anii următori sunt și mai mărețe, echipa coordonatoare visând la un volum tot mai mare de școli de la un an la altul.
Toți cei care doresc să se implice și să devină parteneri ai acestui demers pot contacta reprezentanții Asociației BookLand sau pot dona / redirecționa impozitul pe profit sau venit / completa formularul 230 sau declarația unică.
***
BookLand a luat naștere acum 10 ani ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de peste 600 zile care a vizitat anual peste 40 orașe. Taberele Coolturale BookLand și Conferințele BookLand Evolution au devenit extensii naturale ale brandului cultural, platforma www.înPractică.ro completând abordarea socio-educațională asumată. În cele 6 ediții, Conferințele s-au întâlnit cu peste 100,000 tineri cărora peste 2,000 speakeri le-au oferit cele mai bune sfaturi și recomandări. Iar în cadrul celor 8 ediții ale Taberelor, sub deviza “Cel mai inteligent mod de a te distra!”, peste 1,300 tineri au fost încurajați prin workshop-urile zilnice susținute de profesioniști să prețuiască timpul liber și echilibrul fin dintre distracție și educație. Renovând școlile din zonele defavorizate reușim anul acesta să schimbăm în bine viitorul elevilor din 12 școli rurale.
Partenerii Asociației BookLand în acest demers sunt: Unicredit Consumer Financing, Wipro Technologies România, Erste Asset Management, MGT, Romstal Imex, Radox, Barlinek, Larex-IR, Bilka, Velux, Policolor, Lotus Ceramicas, Benq, Brother, Asevi, Hirsch Porozell, Roel, Marvicon, Dotări Școlare, Turbomecanica, Niko Ploiești, Izoterma, Cumpăna, Etex Building Performance, RG Design, MTM Construcții, Leroy Merlin, Kober, ABD Computer, Enache Morărit, Trionec, Magtomvic, Itacon, Trutzi, Rikora, Ina Ferestre, AvSound, Tim-Group, Midarchim, Best Distribution, Dinamic 92, Adamaris, Group Orizont, Ambiental Ideal Construct, Onvira Prest, Girom Impex, Rogelya Prod, Patimag Analina, Fibercon Components, Eco Green Metal House, Iosidoro, Firma lui Nico, Editura Nemira, Plicul Creativ.
BookLand a luat naștere acum 10 ani ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de peste 600 zile care a vizitat anual peste 40 orașe. Taberele Coolturale BookLand și Conferințele BookLand Evolution au devenit extensii naturale ale brandului cultural, platforma www.înPractică.ro completând abordarea socio-educațională asumată. În cele 6 ediții, Conferințele s-au întâlnit cu peste 100,000 tineri cărora peste 2,000 speakeri le-au oferit cele mai bune sfaturi și recomandări. Iar în cadrul celor 8 ediții ale Taberelor, sub deviza “Cel mai inteligent mod de a te distra!”, peste 1,300 tineri au fost încurajați prin workshop-urile zilnice susținute de profesioniști să prețuiască timpul liber și echilibrul fin dintre distracție și educație. Renovând școlile din zonele defavorizate reușim anul acesta să schimbăm în bine viitorul elevilor din 12 școli rurale.
Partenerii Asociației BookLand în acest demers sunt: Unicredit Consumer Financing, Wipro Technologies România, Erste Asset Management, MGT, Romstal Imex, Radox, Barlinek, Larex-IR, Bilka, Velux, Policolor, Lotus Ceramicas, Benq, Brother, Asevi, Hirsch Porozell, Roel, Marvicon, Dotări Școlare, Turbomecanica, Niko Ploiești, Izoterma, Cumpăna, Etex Building Performance, RG Design, MTM Construcții, Leroy Merlin, Kober, ABD Computer, Enache Morărit, Trionec, Magtomvic, Itacon, Trutzi, Rikora, Ina Ferestre, AvSound, Tim-Group, Midarchim, Best Distribution, Dinamic 92, Adamaris, Group Orizont, Ambiental Ideal Construct, Onvira Prest, Girom Impex, Rogelya Prod, Patimag Analina, Fibercon Components, Eco Green Metal House, Iosidoro, Firma lui Nico, Editura Nemira, Plicul Creativ.