Ei au interacționat cu invitați speciali din domeniul cetățeniei active și ai jurnalismului

 

Timp de 4 zile, între 17-20 august, la Cheia, județul Prahova, 71 de elevi și 14 profesori din toată țara au învățat activ, s-au distrat și au fost provocați să fie creativi, să construiască împreună, să lucreze în echipe și să învețe și mai multe despre mediu. Ei sunt câștigători ai Concursului Eco Provocarea Liceeni, ediția a 12-a, la categoriile reciclare, igienizare, târguri de economie circulară și plantare.

 

Participanții sunt cei mai harnici ecoambasadori, tineri implicați vreme de 7 luni, în anul școlar 2022-2023, într-un parcurs competițional de educație pentru protecția mediului desfășurat în toată țara. Pe parcursul anului, alături de ceilalți tineri înscriși au trimis spre reciclare peste 170.000 kg de materiale colectate separat, au strâns 3.200 de saci de gunoaie din areale naturale din comunitățile locale, au plantat 87.000 de puieți și arbuști și au făcut schimb de 48.000 de obiecte în cadrul târgurilor de economie circulară.

 

În sesiunile educaționale gândite și implementate de traineri specializați ai asociației Viitor Plus, participanții au aprofundat noțiuni de leadership și cetățenie activă în domeniul protecției mediului. Toate cunoștințele lor au fost puse în practică în cadrul unor activități și sesiuni originale, special concepute pentru această oportunitate de învățare. 

 

Un moment special, ce a atras atenția turiștilor și comunității locale a fost flash mob-ul desfășurat în comunitatea locală din Cheia și pe Muntele Roșu, destinație turistică cunoscută și apreciată.

 

Activitatea preferată de participanții eco ambasadori a fost "Biblioteca Vie", ocazie unică de a interacționa cu adevărate "cărți vii" – personalități remarcabile din diverse domenii, ce au petrecut câteva ore alături de ei, au împărtășit perspectivele lor legate de valori și repere bune în viață, protecția mediului și implicare civică: Monica Tănase – jurnalist freelancer, Angela Cercel - Sales and Customer Success Partner la Partslife România, Ștefan Pălărie – senator, Radu Paraschivescu - prozator, traducător, jurnalist și redactor de carte, Cătălin Striblea – jurnalist Europa FM, Alin Prunean – deputat.

 

Această ediție a taberei a încurajat și spiritul de aventură al participanților prin drumeții montane, însoțite de acțiuni de igienizare a zonelor frecventate de turiști. Ecoambasadorii au demonstrat dorința lor de a trăi într-o lume mai bună, în care implicarea directă în protejarea și îmbunătățirea mediului înconjurător trebuie să fie o prioritate.
 

Ce spun participanții, în formularul anonim de feedback:


“Toată tabăra este importantă pentru mine și de fiecare data când vin are un impact foarte mare asupra gândirii mele, cu siguranța voi continua cu proiectele pe care le am deja pentru mediu și o să continui să încerc să fac o lume mai bună. Amintirea cea mai frumoasă? Nu am neaparat una dar toată tabăra este o amintire frumoasă.

 

Mi-a plăcut foarte mult, mă bucur an de an când vin aici și plâng cu orele în tren în drum spre casă, îmi vin multe gânduri despre ce am făcut să merit să ajung aici. Este uimitor cum un grup de oameni îți pot schimba viața în doar 4 zile. Vă mulțumesc pentru această experiență de neuitat❤️”, spune unul dintre elevii participanți în tabără.

 

“Activitățile ce au avut cel mai mare impact pentru mine au fost întâlnirile de lucru în urma cărora am aflat o mulțime de lucruri interesante și exemple de bune practici din celelalte unități școlare. Sper să ținem legătura și să dezvoltăm colaborări fructuoase. Pe viitor, mi-am propus să îi conving și pe cei din jurul meu să se implice în activități de voluntariat pentru mediu”, spune unul dintre profesorii coordonatori.


 

“Ediția a10-a a Taberei de Leadership pentru mediu Eco Provocarea a fost una cu totul specială. Pe lângă rezultatele excepționale cu impact de mediu pe care le-au realizat eco ambasadorii de-a lungul întregii ediții de concurs, lucru care le-a asigurat participarea și beneficiul unic al acestei experiențe complete, am ajuns și la ediția cu numărul 10 a acestui eveniment. Totul a fost deosebit, de la merituozitatea elevilor și a profesorilor, până la prezența unor personalități apropiate de domeniul educației și al civismului. Noi, echipa Eco Provocarea, ne-am dorit ca această experiență să fie cu adevărat de 10, lucru ce ne-a fost confirmat de feedback-ul primit. Suntem mândri și ne face o adevărată onoare să avem în proiectul nostru elevi și profesori atât de implicați, de responsabili și dornici de schimbări reale în comunitățile din care provin”, a spus Claudia Bărburaș, manager al programului Eco Provocarea.

 

***

 

De 12 ani, programul național Eco Provocarea reprezintă un efort susținut de educație și conștientizare a tinerilor cu privire la importanța protejării mediului înconjurător și a dezvoltării competențelor de leadership și cetățenie activă, organizat de Viitor Plus – asociația pentru dezvoltare durabilă. Ediția a 10-a a taberei a demonstrat încă o dată că tinerii sunt dornici să învețe și să acționeze în beneficiul planetei, iar implicarea personalităților remarcabile în procesul de învățare a adăugat o dimensiune unică și valoroasă acestui eveniment.


 

Tabăra de Leadership pentru mediu Eco Provocarea a fost susținut de sponsorii principali: Goldman Sachs Gives, Partslife, Cargus, Napolact și de partenerii: Sovis Print, Ana Are, Mândra Chic, Heidi Chocolate, Mustela România, Nestle, Yves Rocher România.

 

Mai multe detalii: 

www.ecoprovocarea.ro

clipul video de prezentare a programului: https://www.youtube.com/watch?v=QAabg1Y09sg&t=58s

FB: https://www.facebook.com/ecOprovocarea  

IG: https://www.instagram.com/ecoprovocarea/

 

Eco Provocarea este un program educațional adaptat ca activitate extracurriculară care se adresează elevilor și profesorilor din întreaga țară, care generează impact de mediu, prin cantități semnificative de deșeuri trimise spre reciclatori, de areale naturale igienizate, de obiecte utilizate reintroduse în economie circulară, precum și cu un impact educațional, prin numărul materialelor educaționale non-formale care ajung să fie predate la clasă elevilor de liceu, de școală primară sau gimnazială. 

 

Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 17 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un Copac, Atelierul de Pânză, Bine Primit, Recicleta, Harta Reciclării, Eco Provocarea și Biroul Eco.

Viitor Plus – pentru oameni și natură