Brio®, prima și singura platformă ed-tech de teste digitale standardizate adresate elevilor români, anunță câștigătorii celei de-a doua ediții a olimpiadei digitale de matematică, Brio Challenge. Dintr-un număr de peste 11.000 de elevi care s-au înscris la start, 120 de elevi s-au calificat în etapa finală, iar 36 au fost declarați câștigători. 
 
12 dintre finaliști au obținut titlul de Campioni, obținând punctaje între 82,50 și 100 puncte, departajarea fiind făcută în funcție de timpul de rezolvare a testului. Alți 24 de elevi au fost declarați Vicecampioni. Premiile acordate tuturor finaliștilor în cadrul competiției au o valoare cumulată de aproximativ 30.000 de euro.
 
Competiția a oferit posibilitatea tuturor elevilor din clasele I-XII să își testeze abilitățile la matematică și, în același timp, a venit în sprijinul elevilor din anii terminali care se pregătesc pentru examenele de admitere. 
 
„Am încheiat ediția a doua a olimpiadei Brio Challenge cu sentimentul că ne-a depășit și de această dată așteptările, am întâlnit un nivel de competitivitate și de performanță a copiilor absolut excepțional. Ne bucurăm că participarea la o competiție școlară digitală începe să devină o obișnuință și în România, iar interesul tot mai mare al elevilor, al profesorilor și al părinților pentru acest tip de concurs ne motivează să ne ducem mai departe misiunea și să aducem noi inovații platformei Brio”, spune Dragoș Iliescu, CEO, Chief Scientist și fondator Brio®.   
 
Premiile pentru cei 12 Campioni Brio Challenge vor consta în câte un laptop Huawei MateBook, un abonament pe un an Brio Unlimited și un tichet de cumpărături în valoare de 900 lei, iar cei 24 de Vicecampioni se vor bucura de câte o consolă Xbox, un abonament pe un an Brio Plus și de câte un tichet de cumpărături în valoare de 500 lei. Alți 84 finaliști vor primi tichete de cumpărături în valoare de 300 lei/fiecare și câte un abonament pe șase luni Brio Start.
 
Brio Challenge este singura olimpiadă de matematică susținută online, creată pe modelul internațional de testare Item Response Theory (Teoria Răspunsului la Itemi — folosit pentru celebrele SAT, GMAT, GRE etc.), care asigură 100% obiectivitate și acces egal tuturor participanților. Platforma de testare documentează și elimină orice deviere de la regulile internaționale de examinare, deviere care ar putea crea suspiciuni asupra acurateței Scorului Brio obținut. Instrumente de tipul ObservED, un instrument de proctoring multimodal dezvoltat de Tremend și bazat pe detecție asistată de Artificial Intelligence, care monitorizează activitatea concurenților și certifică validitatea scorului obținut.
 
Premiile și participarea gratuită a elevilor în competiția Brio Challenge au fost asigurate de UniCredit Bank, Asociația Dedeman și Kaufland România. 
 
***
Despre Brio®
Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio® , elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.
 
După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație. 
 
Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.