Consiliul Județean al Elevilor Galați, unica structură de reprezentare a elevilor la nivel județean, s-a alăturat asociației Rotaract Galați, în cadrul proiectului intitulat „Acces la educație!” pentru a sprijini elevii din medii defavorizate care nu beneficiază de instrumentele digitale necesare pentru a participa la orele online.
 
Inițiativa proiectului a pornit după ce, drept măsură de continuare a procesului educațional pe parcursul crizei COVID-19, Ministerul Educației și Cercetării a decis ca orele să se desfășoare online, prin instrumente digitale, iar mai apoi acestea au fost anunțate ca fiind „obligatorii”. Reprezentanții elevilor gălățeni, cât și membrii organizației Rotaract Galați, s-au gândit la „Ce presupune obligația de a participa la activități online pentru elevii care nu au acces la laptopuri, tablete și conexiune la internet?”, o întrebare justificată având în vedere că situația principalilor beneficiari ai mediului educațional care nu dispun de gadget-urile necesare a fost prezentată vag, fără o serie de măsuri concrete luate în acest sens. 
 
În România, peste 38,1% dintre copii se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, iar în Galați procesul educațional a fost întrerupt brusc pentru aproximativ 21% dintre elevi, printre care și principali beneficiari care se află în an terminal și trebuie să susțină Evaluări Naționale, în luna iunie. Din acest motiv, principalul scop al proiectului „Acces la educație!” a devenit conectarea elevilor din mediile defavorizate din județul Galați la educația online, prin intermediul unei strângeri de fonduri. 
 
Cei care își doresc ca procesul de învățare-predare să se realizeze într-un mod unitar și beneficiază de resursele necesare pentru a contribui în cadrul proiectului, pot dona prin transfer online accesând www.rotaractgalati.ro, sau prin transfer bancar la IBAN RO61 BACX 0000 0017 6167 5001, Asociația Rotaract Calea Domnească. De asemenea, persoanele care dispun de device-uri pe care vor să le doneze pentru a asigura  accesul la educație elevilor din județul Galați, o pot face consultând pagina noastră de Facebook, Consiliul Județean al Elevilor Galați, unde se află mai multe informații despre proiect, dar și despre procesul de donație.
 
Chiar dacă perioada în care ne aflăm este una dificilă, autoritățile în cauză trebuie să continuie să prioritizeze interesele elevilor, tocmai pentru ca aceștia să fie „principali beneficiari ai mediului educațional” la nivel teoretic, cât și practic. Educația în pandemie este un subiect complex, tocmai pentru că măsurile luate în acest sens nu ating toate aspectele necesare pentru un proces educațional calitativ, însă Consiliul Județean al Elevilor Galați continuă să militeze pentru conferirea unui spațiu de realizare a acestuia pe cât se poate de accesibil și echitabil pentru fiecare elev al județului nostru.