Asociația OvidiuRo anunță parteneriatul cu Biblioteca Națională a României pentru a promova lectura în rândul copiilor. Evenimentul este marcat cu ocazia Zilei Internaționale a Cărților pentru Copii la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman Craiova

Biblioteca Națională a României se alătură demersului Asociației OvidiuRo de a stimula lectura în grădinițe și familie, atât prin programul național de încurajare a lecturii în grădinițe și în familie, Citește-mi 100 de povești!, derulat în parteneriat cu Ministerul Culturii și cu Ministerul Educației, cât și prin activitățile dedicate copiilor și cadrelor didactice care trec pragul instituției.

Parteneriatul debutează de Ziua Internațională a Cărților pentru Copii, celebrată peste tot în lume pe 2 aprilie. Echipa OvidiuRo și directorul general al Bibliotecii Naționale, Prof. Dr. Adrian Cioroianu vor sărbători această zi în județul Dolj, printr-o serie de activități dedicate atât lecturii cu cei mici în mai multe grădinițe din mediul rural, cât și importanței educației timpurii, într-o discuție deschisă cu directorii unităților de învățământ din județ, alături de partenerii locali, Inspectoratul Județean Școlar Dolj și Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman Craiova.

 
“Cu toții visăm, în copilărie dar nu numai, la o poartă magică prin care, odată trecuți, să ne vedem în lumi diferite, în vieți diferite. Ei bine, lectura este acea poartă magică. Prin lectură ajungem pe continentele infinite ale imaginației și pe planetele miraculoase ale tuturor posibilităților.

Sunt mândru să particip alături de echipa OvidiuRo la acest proiect și sunt foarte bucuros să pot citi și povesti unor pui de olteni - tocmai spre a-i invita pe acel tărâm al literelor, in care nu există "nu se poate". De asemenea, e o plăcere reîntâlnirea cu profesori și bibliotecari din Craiova - pentru că în acel oraș, pe când eu însumi eram copil, niște profesori și niște bibliotecari mi-au schimbat în bine desti
nul", a declarat prof.dr. Adrian Cioroianu, directorul Bibliotecii Naționale a României.

„Prin parteneriatul cu Biblioteca Națională, ne dorim să găsim atât autori români care să scrie cărți ilustrate pentru preșcolari, revigorând oferta curentă de carte pentru cei mici, dar și să provocăm noi autori să aleagă acest gen specific, ludic, care poate schimba semnificativ viața copiilor. De asemenea, ne bazăm pe resursele locale și în special pe bibliotecile județene pentru a găsi împreună modalități prin care să atragem publicul spre bibliotecă și evenimente dedicate lecturii pentru toate grupele de vârstă, oferind totodată informații despre importanța educației timpurii și a unui fond de carte specific și pentru preșcolari”, a menționat Maria Gheorghiu, președinte și co-fondator Asociația OvidiuRo.

„Suntem onorați să găzduim această întâlnire și să marcăm Ziua Internațională a Cărților pentru Copii împreună cu directorul executiv al Bibliotecii Naționale, domnul Adrian Cioroianu, cu membrii asociației OvidiuRo și cu directorii grădinițelor din județul Dolj. Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” este un partener de nădejde al unităților de învățământ, un sprijin atât pentru cadrele didactice, cât și pentru părinți. Încurajarea lecturii de la vârste fragede este unul dintre obiectivele noastre, concretizat în numeroase proiecte derulate împreună cu grădinițele din județ, proiecte prin care suntem aproape de copii, promovăm cartea și lectura în rândul preșcolarilor”, a adăugat Lucian Dindirică, manager Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”.

„Stă în puterea noastră, a adulților, să sădim în sufletele copiilor, încă de la o vârstă fragedă, dorința de a citi”, a subliniat prof. dr. Oana Lavinia Zaharie, Inspector Școlar General Adjunct al Inspectoratului Județean Școlar Dolj.
 
OvidiuRo oferă preșcolarilor și educatoarelor cărți ilustrate atent selecționate din literatura națională și internațională. De asemenea, educatoarele au ocazia de a participa la sesiuni de formare profesională, centrate pe literație, atât prin interacțiune directă, cât și prin diferite materiale disponibile pe platforma de cursuri online OvidiuRo, care poate fi accesată prin simpla creare a unui cont pe www.ovid.ro.

Programul Citește-mi 100 de povești! și-a propus ca, până în 2025 să transforme, alături de partenerii săi și de comunitățile locale, toate grădinițele publice din România în grădinițe – bibliotecă, insule de lectură și natură în care copiii descoperă, alături de adulți, tainele cărților. Specialiștii și personalul dedicat secțiunii preșcolare din Biblioteca Națională pot ajuta la dezvoltarea, organizarea, conservarea, cercetarea și accesibilizarea lecturilor dedicate preșcolarilor.

La un an de la lansarea Citește-mi 100 de povești!, 1.162 de grădinițe din întreaga țară au primit certificat de grădiniță – bibliotecă, prin participarea activă a 3.350 de profesori, care au desfășurat activități zilnice de lectură cu peste 78.000 de copii. Peste 140.000 de cărți au ajuns deja în cele mai defavorizate comunități din România, doar în cadrul acestui program. La cea de-a treia serie a programului lansată în februarie 2022, încă 1.000 de grădinițe s-au înscris, atât din mediul rural, cât și din mediul urban.



***
Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești.

OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copii, oferind materiale educaționale și formând profesorii pentru a valorifica aceste resurse.


Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” este una dintre cele mai mari biblioteci din țară, având un fond de carte impresionant, care acoperă toate domeniile de interes. Biblioteca desfășoară activități culturale comune cu diferite instituții de cultură și de învățământ, în baza unor parteneriate. Activitățile desfășurate de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” pun accent pe educația permanentă a cititorilor aparținând tuturor categoriilor de vârstă, promovarea și simul