Podcastul EDUbright Talks va include, în primă fază, o serie de 10 episoade, la care vor fi invitați experți în psihologie, neuroștiință, educație și mindfulness. Dezvoltarea socio-emoțională are scopul de a ajuta elevii să dezvolte relații sănătoase, să înțeleagă și să-și gestioneze propriile emoții.
Asociația pentru Valori în Educație încheie un parteneriat cu MindUP | Goldie Hawn Foundation și lansează EDUbright Talks, primul podcast gratuit din România pentru profesori și părinți, în care sunt abordate teme legate de sănătatea și dezvoltarea socio-emoțională a copiilor. În contextul în care presiunea emoțională asupra copiilor este în creștere, scopul acestui demers este de a pune la dispoziția părinților și profesorilor din România o resursă de învățare, care să îi ajute să gestioneze eficient provocările pe care le întâmpină copiii.
„Copiii din întreaga lume se confruntă cu provocări care țin de gestionarea simptomelor stresului toxic și a anxietății. De aceea, este o onoare să încheiem acest parteneriat cu Asociația pentru Valori în Educație pentru a aduce MindUP în atenția profesorilor din România, în așa fel încât ei să poată aborda problemele care țin de sănătatea emoțională și dezvoltarea copiilor. Echilibrul mintal al copiilor noștri este fără îndoială una dintre cele mai importante probleme cu care avem de-a face în acest moment și mă bucur mult că putem împărtăși programul nostru cu profesorii și copii din România, pentru rezultate mai bune la școală și un parcurs bun în viață”, a spus Goldie Hawn, Fondator și CEO al Fundației Goldie Hawn.
„Avem nevoie să deschidem conversația despre dezvoltarea socio-emoțională în educația din România pentru că este o parte foarte importantă a sănătății mintale a tinerilor noștri și pentru că influențează în mod categoric performanța academică pe termen lung. Competențele socio-emoționale sunt esențiale pentru a reuși în viață. De aceea, ne dorim ca prin podcastul EDUbright Talks să le oferim profesorilor și părinților din România o sursă cu informații de încredere, pe care să le poată folosi pentru a înțelege mai bine nevoile copiilor, în așa fel încât să îi poată ajuta să depășească provocările emoționale pe care le au”, a declarat Anca Alexe, Social Emotional Learning Program Manager, în cadrul Asociației pentru Valori în Educație.
AVE lansează primele 10 episoade ale podcastului EDUbrigt Talks
Podcastul va fi moderat de jurnalista Andreea Brașovean, iar în prima etapă, vor fi lansate 10 episoade, care vor cuprinde informații care îi vor ajuta pe profesori să înțeleagă cum îi pot susține pe elevi să își gestioneze sănătos emoțiile. Alături de invitații ei, specialiști în neuroștiință, psihologie, educație și mindfulness, va aborda teme esențiale pentru dezvoltarea socială și emoțională a elevilor. Printre invitați se numără și Mihai Popa Radu (mindful leadership coach), Mihai Zânt (Executive Coach, International Trainer și Managing Partner la HUMANISTIC și co-fondator al CareerShift), Lila Vasilescu (Facilitator programe de educație socială, emoțională și etică & Co-fondator Fundatia Verita) și Marius Luca (Facilitator programe de educație socială, emoțională și etică & asistent de psihodramă).
În episodul de lansare, tema abordată este „Ce este învățarea socială și emoțională?” și va fi o discuție alături de Dido Balla (Director of Educational Innovation & Partnerships MindUP), Anca Alexe (SEL Program Manager la AVE), Radu Manolescu (co-fondator și președinte al boardului AVE) și moderatoarea Andreea Brașovean (ziarist) despre influența învățării socio-emoționale în mediul școlar, efectele asupra comportamentului elevilor și a performanței lor academice.
Podcastul va continua cu teme precum neuroștiință pentru profesori, impactul pe care un profesor fericit îl are asupra elevilor, rolul părinților în dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, soluții concrete pentru dezvoltarea socio-emoțională aplicabile în școli, fenomenul burnout la profesori, dezvoltarea relațiilor pozitive între profesori și elevi sau trusa de lucru la clasă pentru dezvoltare socio-emoțională.
Podcastul va putea fi urmărit pe site-ul AVE România, secțiunea EDUbright Talks și pe platformele social media ale asociației.
Sănătatea mintală a copiilor trebuie să devină o prioritate în școlile din România
Un studiu realizat în 2020 de Comisia Europeană, pe un eșantion de 7.682 de copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani, în șapte țări (Italia, Germania, Olanda, Lituania, Bulgaria, România și Turcia), arată că 12,8% dintre copiii din aceste țări se confruntă cu o problemă de sănătate mintală, 3,8% dintre ei au o tulburare emoțională și 8,4% au tulburări de comportament, în timp ce 2% sunt hiperactivi.
Aceste date arată că educația socio-emoțională la copii este esențială, mai ales că emoțiile care nu sunt gestionate corespunzător pot determina tulburări chiar și la vârsta adultă. Programele școlare care includ competențe de dezvoltare socială și emoțională a copiilor aduc rezultate pozitive și de durată pentru creșterea sănătoasă a copiilor, prin echilibru emoțional, abilități cognitive crescute, capacitatea de a construi relații cu semenii. În egală măsură, introducerea noțiunilor de învățare socio-emoțională în școli conduce la rezultate școlare îmbunătățite.
Asociația pentru Valori în Educație își propune ca, în parteneriat cu MindUP, să le pună la dispoziție părinților și profesorilor resurse de învățare, prin intermediul cărora să îi ajute să înțeleagă mai bine nevoile emoționale ale copiilor. EDUbright Talks este un prim demers pentru implementarea unui program amplu despre dezvoltarea socio-emoțională a copiilor, adresat profesorilor, care urmează să fie lansat pe plan național.
***
Despre alianța Asociația pentru Valori în Educație
Asociația pentru Valori în Educație (AVE) este o organizație non-profit, al cărei principal obiectiv este acela de a aduce sistemul educațional din România în top 10 din Europa, până în 2035. AVE desfășoară mai multe programe prin intermediul cărora susține școlile din România pentru îmbunătățirea competențelor de leadership școlar, îmbunătățirea capacității de evaluare și reducere a decalajelor de literație, dezvoltare digitală etc. Programele coordonate de AVE sunt Edu Networks, Academia de Leadership și Managemant Școlar, ALFABETAR. Acestea se adresează exclusiv cadrelor didactice, iar beneficiari sunt copiii.
MindUP™ | The Goldie Hawn Foundation este o organizație non-profit, înființată cu scopul de a ajuta copiii să dezvolte cunoștințele și instrumentele necesare pentru a gestiona eficient stresul, pentru a-și înțelege emoțiile, în așa fel încât să facă față provocărilor societății în care trăim cu optimism, echilibru emoțional și compasiune. Organizația a fost fondată în 2003 de actrița Goldie Hawn și desfășoară programe la nivel internațional.