Asociația Telefonul Copilului (ATC) anunță lansarea Forumului Național Anti-Bullying, primul eveniment din România dedicat dezbaterilor privind politicile publice pentru combaterea acestui fenomen în rândul copiilor. Forumul are loc în perioada 11-13 decembrie 2019, în București, cu ocazia finalizării proiectului „STAND-UP – Creșterea participării și rolului societății civile în influențarea și îmbunătățirea politicilor publice” – SIPOCA/MySMIS: 207 / 110423.
Printre temele de discuție se numără:
• Propunerile de politici publice anti-bullying elaborate de Asociatia Telefonul Copilului
• Rolul Parlamentului în susținerea propunerilor de politici publice elaborate de organizațiile neguvernamentale
• Strategii de gestionare a situațiilor de tip bullying
• Participarea copiilor în procesul de conștientizare și de prevenire a fenomenului bullying
• Experiența altor state europene în combaterea bullying-ului (expert străin)
• Impactul fenomenului bullying asupra sănătății mintale a copiilor (expert străin)
• Rolul părinților în dezvoltarea unui mediu sigur pentru copii
Evenimentul va reuni reprezentanți și experți ai autorităților și instituțiilor relevante din domeniul educației, partenerilor sociali, partenerilor sociali din sistemul educațional preuniversitar, organizațiilor neguvernamentale, asociațiilor elevilor, precum și experți străini - specialiști în prevenirea și combaterea bullying-ului.
Lucrările Forumului vor fi deschise miercuri, 11 decembrie 2019, de Ministrul Educației și Cercetării, doamna prof. Monica Cristina ANISIE, reprezentanți ai Parlamentului României, elevi voluntari ai Asociației Telefonul Copilului și reprezentanți ai mediului privat.
În cadrul Forumului Național Anti-Bullying, Asociația Telefonul Copilului va prezenta noi date privind amploarea acestui fenomen în școlile din România.
„Forumul Național Anti-Bullying, un eveniment unic inițiat si organizat de Asociația Telefonul Copilului, constituie pentru organizația noastră un demers obligatoriu în contextul escaladării fenomenului bullying. La nivel național, conform datelor Asociației Telefonul Copilului, înregistrate în acest an, peste 60% dintre cazurile consiliate au fost abuzuri de tip bullying. În același timp, cel mai recent studiu realizat de UNESCO in 144 de state (inclusiv Romania) indică faptul că, la nivel global, 1 din 3 copii este victimă a abuzului de tip bullying, iar abuzul de tip bullying psihologic (offline) este cel mai frecvent in Europa. În acest context, Asociația Telefonul Copilului aduce la aceeași masă toate părțile implicate în procesul de reglementare și combatere a bullying-ului în rândul copiilor. Rolul Forumului este acela de a oferi o platformă de dezbatere pentru evaluarea măsurilor concrete pentru diminuarea hărțuirii în școli, propuse de Asociația Telefonul Copilului și cuprinse în inițiativa legislativă pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care a fost înaintată Camerei Deputaților, precum și pentru a trasa noi direcții concrete pentru diminuarea actelor de agresiune în școli”, a declarat Cătălina Surcel, Director executiv, Asociația Telefonul Copilului.
Prima zi a Forumului va include prezentări și alocuțiuni susținute de echipa de robotică a Liceului de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia, psihologul clinician și Directorul executiv al St. Patrick’s Mental Health Services din Irlanda, Paul GILLIGAN, Anca Jeanina NIȚĂ, lect. univ. dr. Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ovidius”, Constanța, fost judecător, și Adrian BULGARU, director, Institutul Roman pentru Drepturile Omului.
În cadrul celei de-a doua zi a Forumului, printre vorbitori se vor număra Cristina LIBERIS, jurnalist, Președinte, Consiliul Director al Asociației Telefonul Copilului, ASZTALOS Csaba Ferenc, Președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Carmen Camelia ȚUICU, chestor de poliție, Adjunctul Inspectorului General al Poliției Române, Cornelia POPA-STAVRI, Secretarul General al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, prof. dr. Mircea BERTEA, Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor și Iulian CRISTACHE, Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți.
Psihologul clinician și Directorul executiv al St. Patrick’s Mental Health Services din Irlanda, Paul GILLIGAN și psihoterapeutul Anda PĂCURAR vor discuta despre impactul fenomenului bullying asupra sănătății mintale a copiilor, respectiv despre strategiile de gestionare a situațiilor de acest tip.
Cea de-a treia zi a Forumului îi va include printre vorbitori pe dl. Sorin STĂNICĂ, comisar de poliție, Director, Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, Poliția Română, precum și pe dl. Răzvan GAE, vicepreședinte, Federația Sanitas din România.
Mai mulți elevi și profesori vor prezenta felul în care cele două categorii se pot implica în procesul de conștientizare și de prevenire a fenomenului bullying. Tot cei tineri vor fi implicați în redactarea Declarației Forumului National Anti-Bullying, care va fi prezentată la finalul evenimentului, pe 13 decembrie.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor fi organizate 5 ateliere de lucru, iar printre temele acestora se număra: analiza propunerilor de politică publică anti-bullying elaborate de Asociația Telefonul Copilului, tehnici, finanțarea politicilor publice anti-bullying din fonduri europene, metode și strategii pentru dezvoltarea rezilienței victimei fenomenului bullying, modele de bună practică în prevenirea comportamentelor de tip bullying.
Printre soluțiile propuse de Asociația Telefonul Copilului pentru combaterea bullying-ului se numără:
introducerea temelor anti-bullying în curriculumul școlar, în cadrul orelor de consiliere și orientare, dirigenție și în manualele de educație civică;
extinderea monitorizării audio-video a unităților de învățământ și la nivelul grădinițelor, nu numai al școlilor, dat fiind că supravegherea audio-video în spațiile publice din perimetrul instituțiilor de învățământ școlar și preșcolar reprezintă o altă măsură care poate diminua cazurile de violență asupra minorilor.
necesitatea ca unitățile de învățământ să dezvolte proceduri de identificare și soluționare a bullyingului
necesitatea ca toți consilierii școlari de la nivelul CJRAE să aibă atribuții clare în domeniul educației pentru prevenirea bullyingului și să acționeze ca atare la nivelul unităților de învățământ
Propunerile reprezintă rezultatul punctului de vedere și al consultărilor în cadrul unei rețele parteneriale organizate de Asociația Telefonul Copilului, formate din experți și reprezentanți ai unora dintre instituțiile relevante în domeniul educației, partenerilor sociali, partenerilor sociali din sistemul educațional preuniversitar, organizațiilor neguvernamentale, unor asociații ale elevilor: Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Blocul Național Sindical, Federația Sindicatelor din Educație, CNS Cartel Alfa, Federația Națională a Asociațiilor de Părinți–Învățământ Preuniversitar, Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Asociația Elevilor din Constanța, Palatul Copiilor Arad, CNSLR Frăția, Federația SANITAS din România, Inspectoratul General al Poliției Române–Institutul pentru Cercetarea și Prevenirea Criminalității, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, CCD Ilfov, CJRAE Ilfov.
În demersurile sale, Asociația Telefonul Copilului a lansat platforma de dezbateri publice privind bullying-ul http://dialoc.ro/, precum și petiția online „Fără frică, fără bullying! Petiție pentru siguranța copilului tău la școală!”.
Asociația Telefonul Copilului a derulat proiectul „STAND UP - Creșterea participării și rolului societății civile în influențarea și îmbunătățirea politicilor publice”, cod SMIS 2014+: 110423, cu o durată de 16 luni, care a vizat atât conștientizarea în rândul publicului a efectelor negative ale bullying-ului în rândul copiilor și adolescenților, cât și dezvoltarea și implementarea unor politici publice alternative pentru diminuarea acestui fenomen și a consecințelor acestuia.
***
Despre Asociaţia Telefonul Copilului
Cu o experienţă de 17 ani în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale familiei, Asociaţia Telefonul Copilului este singura organizaţie neguvernamentală de utilitate publică din România care pune la dispoziţia copiilor şi părinţilor o linie telefonică de asistenţă la nivel naţional, 7 zile din 7, de luni până vineri între orele 08.00-20.00 și sâmbătă-duminică între orele 10.00-14.00.
Asociaţia Telefonul Copilului răspunde apelurilor copiilor şi părinţilor la 116 111, număr armonizat european. Apelul este oferit gratuit de Telekom România și Telekom România Mobile Communications. Asociaţia Telefonul Copilului răspunde copiilor şi părinţilor și online prin intermediul www.116111.ro, totodată prin intermediul aplicației mobile Happygraff, accesibilă pe telefoane mobile cu sistem de operare Android.
În perioada 21 noiembrie 2001 – 31 decembrie 2018, Asociaţia Telefonul Copilului a înregistrat 2.450.888 de apeluri. Dintre acestea, 82.684 au necesitat consiliere de lungă durată și / sau intervenţia instituţiilor abilitate.
Photo by Mitch Lensink on Unsplash
Photo by Mitch Lensink on Unsplash