IAA România, BRAT (Biroul Român de Audit Transmedia) și ARMA (Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor) propun un proiect educațional comun dedicat tinerilor cu mai puțin de 3 ani experiență în media. Este vorba de Modulul Strategie și Planificare Media care se lansează în această iarnă și va avea loc în perioada 15 martie – 8 iunie. Înscrierile sunt deschise până la 1 martie.
Programul este potrivit celor care lucrează în agenții de media, la un publisher sau într-un departament de media dintr-o companie, însă și studenților. Este cel mai potrivit cadru de învățare pentru cei pasionați de creativitate și de știința din spatele ei: alături de cei mai seniori oameni din industrie și folosind chiar instrumentele reale.
“Școala IAA și Modulul de Media în mod particular, oferă studenților și absolvenților cu interes pentru zona de marketing și comunicare o sursă unică de formare, în care curricula și predarea se face de către un grup de profesioniști de cel mai înalt nivel, direct implicați în industrie. În acest context aș sublinia în primul rând oportunitatea unică de orientare profesională, companiile reprezentate fiind de la Agenții de media, companii digitale și de research, până la televiziuni de top, dar și organizațiile de research ale industriei. Practic giranții progresului în publicitatea media din Romania”, explică Mihai Trandafir, Managing Director Universal McCann, Vicepresedinte BRAT profesor la Modulul de Media.
Modulul Strategie și Planificare Media propune 14 zile de curs în care participanții vor aprofunda ecosistemul complex de media, de la principiile strategiei de media, la planificarea campaniei, monitorizarea și optimizarea ei și evaluarea finală a rezultatelor.
De ce este necesar un astfel de program educațional pe piața românească?
Ne explică Lucia Antal, Marketing Director PRO TV, Președinte ARMA și profesor la Modulul de Media:
„Avem acces la informație oriunde ne aflăm. Avem acces la informație pe aproape orice dispozitiv: ceas, telefon, tabletă, laptop, televizor, radio. E la latitudinea noastră să filtrăm această informație și, pentru cei care lucrează în domeniu, să știe cum și unde să împartă informația pe care o au de comunicat, astfel încât să ajungă la publicul pe care și-l doresc. Cred că acest modul este o oportunitate foarte bună pentru ca tinerii care sunt la început de drum în marketing să înțeleagă „culisele” și elementele esențiale pe care trebuie să le aplice într-o strategie corectă de marketing.”
Acest program vine ca răspuns al asociațiilor reprezentative din industrie la nevoia remarcată în piață în ceea ce privește resursele umane. Astfel, modulul se adresează deopotrivă celor care lucrează în agenții de media, în departamente de media din companii medii și mari cât și la publisheri.
„Plasarea Modulului de Media sub umbrela Școlii IAA și implicarea permanentă a asociațiilor de specialitate din media garantează tinerilor ce-l vor urma un nivel înalt de cunoștințe și informații, acces la cele mai avansate metode de cercetare și de planificare în media precum și contactul cu profesioniști de top din domeniu” declară Victor Dobre, Director Executiv IAA România.
Seniorii industriei predau la Modulul Strategie și Planificare Media
Catedra de media va fi ocupată, rând pe rând, de către : Alexandra Dimitriu (Managing Director Publicis Groupe Media Bucharest) care va deschide cursul alături de Mihai Trandafir (Managing Director Universal McCann), Ștefan Teodorescu (Marketing Strategy & Capability Director Ursus Breweries) care va oferi o înțelegere aprofundată a principiilor de marketing.
Cursul va continua cu strategia de media, prezentată tot de Alexandra Dimitriu și cu evaluarea performanțelor produselor media, print, radio și outdoor, alături de Arina Ureche (Director General BRAT).
Lucia Antal (Marketing Director PRO TV și Președinte ARMA) va discuta despre viziunea strategică în TV și monitorizarea în acest mediu, împreună cu Liliana Mihăilescu și Dragoș Pinciu de la ARMA. Dragoș Stanca (Managing Director ThinkDigital & Președinte BRAT) va oferi perspectiva asupra media digitală : pe parcursul a 3 zile va prezenta strategia, planificarea evaluarea și optimizarea în digital, alături de invitați surpriză.
Cursul se va încheia cu focus pe proiecte speciale de media, alături de Alexandra Dimitriu, și pe planificarea campaniei, cu Alexandra și Mihai Trandafir.
„După absolvirea acestui modul studenții ar trebui să știe ce date sunt utilizate în general în industria de media și publicitate, cum verifică dacă sunt adecvate sau de încredere pentru obiectivul propus, cum să le utilizeze concret, vor înțelege cât de multe poți afla despre o categorie de oameni doar utilizând rezultate statistice”, explică Arina Ureche, Director General BRAT.
Dedicat studenților
O surpriză plăcută este faptul că acest modul este dedicat și studenților dintr-o instituție de învățământ superior care își doresc să se specializeze în media. Pentru aceștia organizatorii oferă un preț preferențial de 500 EUR (+TVA).
Înscrierile sunt deschise până pe 1 martie 2019 aici. Și celelalte module oferite de Școala IAA, Modulul Fundamentele Marketingului și Comunicării și Modulul Strategie de Marketing și Comunicare Digitală, primesc noi studenți pentru edițiile din primăvară. Iar dacă vă înscrieți ferm în luna decembrie beneficiați de 10% discount la oricare modul.
***
Școala IAA este un proiect IAA România înființat acum 11 ani, în 2007, care a pregătit 550 de tineri specialiști în marcomm, în cele 31 de ediții desfășurate.
Pentru mai multe detalii referitoare la materiile studiate, prețuri, înscriere, vă invităm să consultați website-ul Școlii IAA. Pentru detalii și înscrieri ne puteți contacta pe adresa: laura.tampa@iaa.ro.