Brio®, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale avizată de Ministerul Educației și Cercetării, anunță înscrierile pentru cea de-a treia ediție a olimpiadei digitale de matematică, Brio Challenge. Înscrierile și prima etapă a olimpiadei au loc în perioada 4 octombrie – 3 noiembrie, iar finala se va desfășura pe 4 decembrie. La olimpiadă se pot înscrie elevi din clasele II – XII. Sponsorii oficiali ai competiției sunt Asociația Dedeman, UniCredit Bank și Prestigio.

„Suntem extrem de bucuroși că Brio Challenge a ajuns deja la a treia ediție. Participarea extrem de largă la precedenta ediție nu se datorează doar premiilor foarte interesante, ci nevoii copiilor de a demonstra cât de buni sunt, de fapt. Și nevoii lor de a-și valida, mereu, cunoștințele. Ne aflăm așadar în fața unei ediții în care suntem curioși să-i cunoaștem, din nou, pe cei mai buni matematicieni. Tuturor le promitem o competiție serioasă și extrem de bine organizată. Iar celor care cred că nu pot fi organizate competiții online corecte, le lansăm invitația de a ne urmări. Le vom demonstra că noi, la Brio, putem", spune Gabi Bartic, CEO Brio®.

Elevii se pot înscrie în competiție în perioada 4 octombrie – 3 noiembrie, în secțiunea special dedicată olimpiadei de pe pagina www.brio.ro/challenge. Asemenea primelor două ediții, participarea la Olimpiada Digitală de Matematică, Brio Challenge, este gratuită. La înscriere, fiecare elev va primi credite pe care le va putea folosi în primele două etape ale competiției. La finalul primei etape, cei care au obținut un scor mai mare de 80 de puncte se vor califica în cea de-a doua etapă, care va avea loc între 8 și 22 noiembrie. În etapa a doua, după o serie nouă de teste, a căror dificultate este crescută, vor fi selectați cei mai buni 10 elevi de la fiecare clasă, în baza rezultatelor obținute. Aceștia vor ajunge în Etapa Finală, acolo unde vor lupta pentru titlurile de campioni și vicecampioni naționali Brio Challenge.

Finala va fi supravegheată video, fiind necesar ca participanții să aibă activată camera laptopului sau a tabletei de pe care vor efectua testele.

În total, vor fi acordate 36 de premii: 12 premii pentru Campioni, ce vor consta în câte un Iphone 12 și 24 de premii pentru Vicecampioni, ce cuprind câte o Tabletă Prestigio și un set de căști performante. În plus, toți finaliștii vor primi un abonament Brio Start pe 6 luni. Câștigătorii vor fi anunțați în termen de maximum 15 zile de la încheierea competiției. Sunt declarați câștigători participanții cu cel mai bun scor, corelat cu timpul de răspuns. În situația în care mai multe teste primesc același scor, este declarat câștigător participantul care a obținut un timp mai bun.

Platforma Brio® a trecut recent printr-un amplu proces de îmbunătățire a funcționalităților, având acum o nouă interfață, user-friendly, ce permite gestionarea mult mai facilă a conturilor de utilizator și monitorizarea mai ușoară a rapoartelor și a evoluției elevilor. Utilizatorii vor primi notificări în timp real în conturile lor, vor putea să își aleagă și să-și modifice mai rapid abonamentul dorit, dar să și adauge extraopțiuni, toate aceste informații fiind disponibile într-un singur loc. În plus, o altă noutate este reprezentată de introducerea unei funcții noi – adăugarea de până la patru profiluri de elev, pentru fiecare cont de utilizator în parte.

De asemenea, în această perioadă a fost realizată și migrarea site-ului către servicii noi de cloud, cu scopul de a crește securitatea site-ului și viteza de încărcare, îmbunătățirea infrastructurii și automatizarea anumitor funcții.

***
Despre Brio®
Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio® , elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.

După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație.

Brio® este avizat de Ministerul Educației și Cercetării, Sistemul de Testare fiind un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.