Înainte de începerea noului an școlar, Asociaţia Create Yourself organizează o nouă campanie umanitară, Șanse egale pentru începutul anului școlar, prin care îşi propune să strângă donaţii pentru 500 de copiii din clasele I-VIII, din comune cu grad ridicat de marginalizare din Vaslui. Campania se derulează între 2 – 28 august 2021 iar coletele cu rechizite pot fi expediate sau aduse la sediul Asociației din București.

Campania își propune să asigure accesul la educație prin furnizarea de rechizite necesare la debutul anului şcolar, să reducă abandonul școlar în mediul rural datorat dificultăților materiale și să crească încrederea și stima de sine a copiilor, prin facilitarea unui început de an şcolar în care să nu resimtă grija sau jena de a nu fi în rând cu ceilalți.

La nivelul statelor UE, copiii din România sunt în cea mai gravă situație în ceea ce privește sărăcia sau excluziunea socială pe bază de vârstă sau gen (36,1%), conform Eurostat. Totodată, la nivel naţional, județul Vaslui reprezintă unul dintre cele mai defavorizate medii din România, având cel mai mic venit PIB pe cap de locuitor.

Pentru îmbunătățirea viitoarelor condiții de viață ale copiilor, este necesar ca aceștia să aibă parte de educație, iar sărăcia este principalul factor care îngreunează accesul și calitatea actului educațional. Impactul sărăciei asupra procesului educaţional se reflectă şi în rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională de către elevii din mediul rural, faţă de cei din mediul urban.

Conform datelor prezentate pe platforma Evaluării Naționale 2021, dintre cei 1919 de elevi de clasa a VIII-a din mediul rural, înscriși la Evaluarea Națională din județul Vaslui, 51,6% dintre ei nu au obținut cel puțin nota medie de 5, comparativ cu mediul urban, unde procentul este doar de 17,7%.

Pentru familiile afectate de sărăcie, lipsa posibilității de a face față cheltuielilor necesare participării școlare expune copiii riscului de abandon școlar. Deși legea prevede gratuitatea învățământului public, realitatea ne arată că părinții trebuie să facă față unor cheltuieli strâns legate de școlarizarea copiilor lor. Fie că este vorba de uniformă, manuale alternative, rechizite, fondul clasei și cel al școlii, transportul spre și dinspre școală, costurile „ascunse” ale învățământului reprezintă obstacole greu de depășit în calea dreptului la educație al tuturor copiilor, dar mai ales al celor din familii afectate de sărăcie.

Astfel, cei ce doresc să doneze rechizite sau un ghiozdan complet echipat pot intra pe pagina campaniei să vadă ce conține fiecare ghiozdan, potrivit clasei în care este elevul, iar apoi poate expedia sau aduce donația la adresa Str. Academiei 15, sector 1, București, în perioada 2 august - 21 august. Donațiile în bani se pot face aici.

De asemenea, Asociația Create Yourself caută și voluntar pentru comunicare, fundraising, pregătirea ghiozdanelor, logistică sau dăruit rechizite copiilor în data de 28 august, care pot completa formularul disponibil pentru voluntari de pe site.

***
Despre Asociaţia Create Yourself:
Asociația Create Yourself este o organizaţie non-guvernamentală din România, care îşi asumă misiunea de a readuce EDUCAŢIA în prim-planul copiilor și tinerilor. Considerăm că educaţia este fundaţia unei societăţi sănătoase, echilibrate şi libere. Sprijinim educațional și social copiii și tinerii aflați în situații de risc, încurajându-i totodată să devină parte activă la propria lor dezvoltare.