Asociația BookLand a pus piatra de temelie la primul său Campus Preuniversitar Profesional în Sistem Dual, în satul Vulturești, județul Argeș. Proiectul realizat cu susținerea autorităților locale și în parteneriat cu sponsorii Asociației BookLand – peste 300 de companii și organizații nonguvernamentale din toată țara – reprezintă o premieră la nivel național, acesta fiind primul campus profesional dual care se construiește din „bani privați” în mediul rural.

 

Evenimentul de punere a pietrei de temelie a avut loc în prezența a 170 de invitați: reprezentanți ai administrației publice centrale și locale, instituțiilor educaționale, operatorilor economici din regiune și partenerilor care susțin viziunea BookLand pentru o Românie care știe meserie. Printre participanți s-au numărat: Simona Bucura-Oprescu - Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Adeline Dan - Secretar de Stat în Cabinetul Prim-Ministrului României, Ion Mînzînă - Președinte Consiliul Județean Argeș & Adrian Dumitru Bughiu - Vicepreședinte Consiliul Județean Argeș, Ionuț-Bogdan Minciunescu - Subprefect Prefectura Argeș, Liviu Eugen Poșircă - Primar comuna Vulturești, Prof. Dumitru Tudosoiu - Inspector Școlar General Argeș, Adrian Sandu - Secretar General Asociația Constructorilor de Automobile din România, Luca Bianchi - Leader Human Resources Leroy Merlin & Mihaela Voinea - Sustainable Development Director Leroy Merlin, Cornel Bertea-Hanganu - Expert educație duală BookLand & Școala fără Șomeri, Prof. univ. Daniel-Constantin Anghel - Politehnica București, Centrul Universitar Pitești, Raluca Puran & Sorin Puran, Arhitecţi fondatori Puran Architecture & Design.

 

„Este un moment important pentru Argeș și în egală măsură pentru România și pentru fiecare dintre noi. La Vulturești vom avea un model de bune practici pentru formarea profesională în directă corelare cu tehnologiile și cultura organizațională a angajatorilor. Fiindcă cine n-are astăzi școală, mâine nu va avea țară, cum spunea Spiru Haret. Astăzi punem piatra de temelie a acestui Campus, iar momentul ne oferă tuturor inspirație. Este extraordinar că mediul privat, organizații non-guvernamentale, autorități publice locale, județene și centrale pun umărul, astfel încât copiii să vină cu drag la școală, având și condiții bune și dascăli buni. Și aici vor avea șansa să învețe meserii care să îi ajute la integrarea pe piața muncii și să le aducă un venit bun. Este un lucru extraordinar ce se întâmplă azi la Vulturești!”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

 

Sprijinul guvernamental a fost reiterat prin mesajul transmis de Prim-ministrul Marcel Ciolacu prin intermediul Secretarului de Stat Adeline Dan: „Avem nevoie de specialiști în foarte multe domenii de activitate, dar în același timp trebuie să ne orientăm programele de studiu în funcție de cerințele existente pe piața muncii. Guvernul României susține învățământul dual și suntem convinși că noul campus va oferi un viitor mai bun pentru tinerii din județul Argeș, și nu numai. Acest campus reprezintă direcția în care trebuie să mergem pentru a le oferi copiilor din mediul rural accesul la educație de calitate și la o pregătire practică, care să le asigure locuri de muncă imediat după terminarea studiilor. Prin astfel de proiecte în parteneriat cu agenții economici din zonă, le oferim tinerilor posibilitatea să rămână acasă, să-și descopere vocația și să-și construiască un viitor aici, în România, lângă familiile lor. Acest model de succes trebuie extins și susținut, pentru că România are nevoie de tineri bine pregătiți, care știu meserie.”

 

Campusul BookLand: o viziune cu sens și soluții concrete pentru Argeșul rural

 

Pentru comunitatea locală, Campusul BookLand aduce soluții concrete, asigurând stabilitate economică, sustenabilitate și un viitor prosper pentru zeci de generații de tineri argeșeni. Începând din 2025, când își va deschide porțile, peste 300 de elevi din satele învecinate (pe o rază de ~75km) vor studia aici, beneficiind de condiții moderne de învățare pentru toate ciclurile de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal. Tinerii vor avea parte de toate facilitățile și dotările necesare pentru a face performanță: săli de clasă ʻscoase în natură’, ateliere de lucru, laboratoare, bibliotecă, sală de spectacole, facilități sportive, amfiteatru în aer liber, spații de relaxare, mini-fermă de animale, cantină, brutărie, spălătorie, livadă, grădină de legume și solar. Asociația BookLand și-a propus astfel să revoluționeze învățământul profesional, implementându-l acolo unde-i șade mai bine - la sat -, derulând programe în sistem dual alături de agenții economici cărora le va pregăti teoretic și practic viitorii angajați, învățându-i carte și meserii pe copiii din mediul rural.

 

Demersul BookLand a fost primit cu entuziasm, atât la nivel județean, cât și local: „Argeșul este primul județ unde se implementează un asemenea proiect în mediul rural, proiect pe care Consiliul Județean îl susține ca pe un model de urmat. Vedem cât de importantă este astăzi acea zicală: ʻMeseria este brățară de aurʼ. Ne întoarcem în zona tradiției românești în care meseriașii erau atât de căutați pe piața muncii. Ne întoarcem la originile noastre sănătoase. Să învățăm copiii să iubească România! Haideți să vedem câți putem contribui și cu ce putem contribui ca acest vis să fie realizabil! În acest campus 100% modern, pus gratuit la dispoziția elevilor, copiii argeșeni de la sat vor avea parte de educație și vor avea oportunitatea să-și descopere vocația, fiind pregătiți în meserii care le vor asigura locuri de muncă bine plătite.”, a declarat Ion Mînzînă, Președinte, Consiliul Județean Argeș.

 

Un proiect inovator și revoluționar”, a completat Bogdan-Ionuţ Minciunescu, Subprefect, Instituț­ia Prefectului Argeș, dar și cel mai fervent susținător al asociației, căci domnia sa a conectat BookLand cu Primăria Comunei Vulturești. „Îmi doresc ca acest Campus să fie un toolbox în care mediul de afaceri să vină să-și ia meseriile care sunt rare, iar tinerii să-și pot lua acele meserii cu valoare adăugată, meserii pe care să le practice cu har și care să le aducă fericire și prosperitate. Argeșul este pe primul loc astăzi! Și să ne ajute Dumnezeu ca acest proiect să fie scalat la nivel național!”

 

Pentru noi, e cea mai mare emoție! Sunt bucuros că BookLand a ajuns la Vulturești și campusul se construiește la noi în comună. Peste un an de zile vom tăia panglica și vom avea copiii care vor învăța aici.”, a declarat Liviu Eugen Poșircă, Primar comuna Vulturești, județul Argeș.

 

Participanții la evenimentul de punere a pietrei de temelie au fost invitați să contribuie cu obiecte simbolice și mesaje care au fost introduse în „Capsula timpului”, dar și să-și lase amprenta pe „Piatra de temelie” care va fi incorporată în construcția Campusului, și anume două panouri prefabricate din beton executate de Somaco Grup Prefabricate. Echipa MC-Bauchemie a prelucrat suprafața, adăugând un strat de adeziv în care invitații și-au imprimat palmele, semn al susținerii lor.

 

În cadrul evenimentului au avut loc și momente de dans și muzică populară, în interpretarea copiilor de la Școala Gimnazială din Vulturești, și demonstrații susținute de meșteșugari argeșeni, de la opincari până la meșteri ai lemnului, care au expus propriile obiecte create. Amfitrionul festivității a fost jurnalistul de radio Constantin Pașol, stabilit în Argeș, care a vorbit la rândul său despre importanța învăţării de carte şi meserii în comunitățile rurale.

 

Meseria, brățară de aur pentru o Românie rurală mai prosperă

Campusul BookLand este spațiul în care vor fi formați viitorii specialiști în producție și servicii din județul Argeș. Școala va susține performanța educațională și profesională și va fi 100% gratuită pentru toți elevii care vor urma cursurile aici, după o programă comparabilă cu cea din campusurile occidentale, asigurându-le transport, două mese pe zi, uniforme, rechizite și manuale.

Pentru operatorii economici, sistemul de învățământ dual oferă multiple beneficii. Aceștia scapă de costurile de recrutare prin formarea de muncitori calificați în sistem dual și își asigură necesarul de forță de muncă calificată pe termen lung. Muncitorii sunt astfel familiarizați cu procedurile și cultura organizațională a operatorului economic încă din perioada de practică, permițând companiei să crească productivitatea internă și să reducă gradul de mobilitate a resursei umane.

În baza contractului de parteneriat între operatorul economic, școală și autorități locale, operatorul – cu sprijinul cadrelor didactice – realizează selecția elevilor, actualizează curriculumul și manualele. Și, cel mai important, asigură cele 2.000 de ore de practică prin care elevul dobândește în cei 3 ani de liceu experiența și abilitățile necesare chiar la viitorul lui loc de muncă.

Prezent la eveniment, Adrian Sandu, Secretar General, Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) a salutat interesul pentru Campusul BookLand în rândul industriei auto, un sector important pe piața din România, cu 31 de miliarde EUR cifră de afaceri și 13% din PIB: „Sunt prezente aici (n.b. în Vulturești) companii din industria auto, cărora le mulțumesc pentru prezență și mă bucur că pornim șantierul. Ne dorim ca rezultatele Campusului și ael acestui program de formare duală să intre cât mai repede în activitate.”

 

Legătura strânsă dintre cererea de pe piața muncii din județul Argeș & învățământul dual a fost punctată și de Cornel Bertea-Hanganu, expert în educație duală, care a contribuit la strategia de dezvoltare a Asociației BookLand, acesta amintind faptul că primele proiecte de formare în sistem dual din județ au avut loc în anul 2018, când „la Mioveni, se înființa primul Centru de excelență în sistem dual, ca inițiativă a mediului de afaceri și a primăriei locale. Și iată că tot în Argeș se înființează primul campus privat în sistem dual. Dovadă că Argeșul are potențial, are resurse! Și vă mai spun un lucru: un muncitor calificat nu va fi niciodată șomer. Agenții economici din Argeș au nevoie de forță de muncă calificată, pe care să și-o pregătească așa cum își doresc ei.”

 

Sute de companii din toată țara și-au dat mâna pentru a contribui la construirea Campusului BookLand, susținând misiunea educațională a Asociației BookLand pentru o Românie care știe meserie. Retailerul de bricolaj Leroy Merlin, partener strategic BookLand, se numără printre susținătorii principali ai proiectului, subliniind importanța investiției în oameni: „Noi considerăm că dezvoltarea durabilă nu înseamnă numai protecția mediului, ci și investiția în viitorul țării noastre, investiția în educație, prin care copiii vor deveni motorul economiei României.”, a declarat Mihaela Voinea, Sustainable Development Director, Leroy Merlin. Ne dorim să le oferim tinerilor șansa să învețe o meserie, chiar aici, în acest Campus care este și rezultatul unei foarte strânse colaborări între BookLand și compania noastră”, a punctat Luca Bianchi, Leader Human Resources, Leroy Merlin.

 

Educația în sistem dual: o rețetă de succes

Inspectoratele școlare își doresc ca elevii să acceseze clase de învățământ dual în învățământul profesional și tehnic, acestea asigurându-le tinerilor numeroase beneficii. În primul rând, oferirea unor locuri de muncă la finalizarea cursurilor teoretice și practice, direct la angajator, ceea ce reprezintă un avantaj competitiv pentru orice tânăr de până în 26 de ani. În plus, prin parteneriatele pe care Campusul BookLand le va derula cu operatorii economici, elevii vor fi selectați în funcție de abilitățile dovedite și preferințele exprimate, vor semna contracte de pregătire profesională, vor primi burse și, la finalul formării teoretice și practice, vor fi extrem de bine pregătiți pentru meseria pe care au ales s-o urmeze.

 

Prof. Dumitru Tudosoiu, Inspector Școlar General pentru județul Argeș, explică: „Prin parteneriatele derulate cu operatorii economici, elevii au oportunitatea să facă practică, iar în anul doi de studiu practica este în proporție de 80% la agentul economic, și doar 20% pregătire teoretică în Campus. Asta înseamnă că elevul se va obișnui cu agentul economic, cu meseria pe care și-a ales-o, iar următorul pas firesc este încheierea contractului de muncă cu acel operator economic unde a fost școlarizat și format.” În plus, în Campusul BookLand elevii vor fi înscriși încă din clasa pregătitoare, având astfel timp, pe durata ciclurilor primar & gimnazial, să își descopere aptitudinile, preferințele și vocația, pentru a alege meseria care li se potrivește. 

 

Aici, la Vulturești, facem istorie! Greul de acum încolo începe. Am vrut ca lumea să vină și să vadă terenul: sunt 72.000 mp pe care începem să construim ceva de la cap la coadă pentru copiii din mediul rural pe care, din clasa pregătitoare până în clasa a XII-a, îi vom învăța și carte și meserie. Vrem ca acești copii să rămână în județ, să învețe o meserie și să aibă un loc de muncă asigurat. Este important ca ei să rămână în comunitate și să contribuie la dezvoltarea acesteia. Argeșul este un județ puternic, dar cred că poate să fie și mai puternic. Îi vom crește pe acești elevi care vor învăța în Campusul BookLand cu respect pentru muncă, cu dragoste pentru țară și cu dragoste față de comunitatea în care au crescut, în care noi vrem să rămână ca oameni prosperi, oameni împliniți și ca oameni care au un viitor în România, nu în afara ei.” - Mihaela Petrovan, Președinte, Asociația BookLand

 

Iar în contextul extinderii învățământului profesional dual în universități, începând din această toamnă, Campusul BookLand este și o pepinieră de viitori studenți pentru mediul academic. Prezent la eveniment, Prof. univ. Daniel-Constantin Anghel - Politehnica București, Centrul Universitar Pitești a declarat: „Centrul Universitar Pitești va fi cu siguranță unul dintre beneficiarii acestui proiect ambițios. Vă felicit pentru ceea ce ați reușit! Văd aici o trambulină pentru copiii din mediul rural, o trambulină care să-i facă să țâșnească acolo unde visează.”

 

***

 

Campusul BookLand: un proiect național

Investiția în amenajarea celor 7.2 ha de teren din Vulturești este estimată la peste 5 milioane EUR, iar Campusul își va deschide porțile în anul 2025. Experiența dobândită aici va defini un model de bune practici pentru viitoarele campusuri în sistem dual pe care BookLand plănuiește să le ridice la sat, câte unul în fiecare județ, în următorii 50 de ani, pentru a încuraja stabilitatea, sustenabilitatea și prosperitatea mediului rural. Absolvenții BookLand vor fi astfel un etalon în rândul angajaților calificați din România.

 

Campusul BookLand este sprijinit de peste 300 de parteneri care contribuie cu sponsorizări în bani, servicii sau produse. Printre companiile și asociațiile care susțin învățământul din mediul rural se numără: Leroy Merlin, Verbund, CEC Bank, Coca Cola HBC, Asevi, Puran Architecture & Design, Zentiva, Somaco Grup Prefabricaet, Holcim, Asa Cons, Cargill, Decathlon, UniCredit, SAP, Vopseaua Oskar, Novomatic, Teleperformance, Stift Lux Design, Sipex, Serv Class, Huawei Technologies, BMI Bramac, Ferro, Porta Doors, European Pastry, MaxBet, Mediaposte Hit Mail, Siniat, Linde Gaz, Turbomecanica, Terra Gres, Raveli, Rocas Decor, Asociația Bine Pentru Oameni, Honeywell, Zahăr Mărgăritar, Titan Machinery, Rehau, Elis Pavaje, Bauelemente, Up România, Claritech, Fereastra Suki, Grădinariu Import Export, Intertrans Continental, Strizo, Niko Auto Com, Hirsch Porozell, Gilcom, Brico Dépôt, SIT România, Ravago, Instal Impex, Savelectro, Elserv, Elvon, Austrotherm, Euroțigla, Caparol, Dolo Trans Olimp, Emerson Process Management, Eptisa, Game World, Team Montage, Menatwork, Indfloor Group, Kronospan, Butan Gas, Argenta, Porsche, Mar&Pet, Bilka Steel, Danlin, Purmo Group, Media Med Publicis, Pallex, Polon Alfa, Terqua, Kovostroj, Cybernet Auto Center și Stroia.

 

Toți cei care împărtășesc viziunea BookLand pentru șanse egale la educație de calitate pentru elevii de la sat se pot alătura demersului donând 2 euro lunar printr-un SMS cu textul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Soricelul BookLand.

 

De peste 13 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației și dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution, care le facilitează liceenilor cu rezultate excelente la învățătură dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand, care le oferă copiilor un mix de activități educaționale și distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea scolilor. „Împreună CONSTRUIM oameni” a adus laolaltă, în perioada 2020 – 2024, sute de companii din mediul privat, autorități locale, profesori-părinți-elevi care, la îndemnul Asociației BookLand, și-au dat mâna pentru a contribui la renovarea și dotarea școlilor de la sat. Reprezentativ pentru România, acest parteneriat public-privat a fost posibil datorită obiectivului comun de a reduce abandonul școlar din mediul rural oferindu-le elevilor șansa la o educație de calitate în clădiri sigure, moderne și prietenoase care oferă o perspectivă pentru o comunitate durabilă. Rezultatul? 80 de școli rurale renovate & echipate, 15.000 de copii anual care vin cu drag la școală, rezultate mai bune la învățătură și premisele unei vieți împlinite. În 2025 BookLand va inaugura primul Campus Preuniversitar Profesional în sistem Dual din mediul rural, locul în care educația se întâlnește cu dezvoltarea economică sustenabilă, asigurându-le tinerilor locuri de muncă, stabilitate și un nivel de trai mai bun. Mobilizarea exemplară reușită de Asociația BookLand a fost recunoscută printre bunele practici încurajate de Guvernul României în Raportul Național Voluntar al României, prezentat la Forumul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Durabilă (New York, 2023).