Asociația Studenților din Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, desfășoară, în perioada 8-14 martie, proiectul anual Career Fest. În cadrul acestui eveniment, tinerii la început de drum pot interacționa cu reprezentanții companiilor participante, în vederea obținerii informațiilor cu privire la ofertele de muncă pe care aceștia le pun la dispoziție.
Proiectul a luat naștere ca un răspuns la nevoile studenților de a afla mai multe detalii despre câmpul muncii și atmosfera de lucru. Career Fest reprezintă un proiect cu vechime al ASLS, care avea loc în Holul de Marmură din sediul Facultății de Limbi și Literaturi Străine de pe Strada Edgar Quinet, nr. 7. Dat fiind contextul actual în care ne aflăm, ideea noastră de normalitate s-a schimbat total, încercând în continuare să adaptăm proiectul la noua realitate.
Anul acesta, ASLS vine în ajutorul studenților interesați de propriul parcurs profesional, prin intermediul unei ediții online a proiectului, cu tematica Work from Home. Participanților li se va pune la dispoziție un website special conceput pentru Career Fest 2021, unde fiecare companie parteneră va deține un stand virtual, cu ajutorul căruia își vor prezenta ofertele. Totodată, cei care iau parte la proiectul nostru vor intra automat în tragerea la sorți din cadrul giveaway-ului organizat cu sprijinul partenerilor ASLS. De asemenea, studenții pot urmări și webinariile susținute de aceste firme. În urma participării la eveniment, vorbitorii de limbi străine vor avea șansa de a consulta mai multe opțiuni și vor putea alege un job adaptat nevoilor, abilităților și aspirațiilor lor. În cadrul ediției Career Fest de anul acesta vor fi prezente numeroase companii, printre care: APT, ISIC, Accenture, Telus, HP, Genpact, iar lista poate continua.
În cadrul edițiilor trecute, Career Fest s-a bucurat de un mare succes, adunând sute de tineri dornici de a-și extinde orizonturile profesionale în Holul de Marmură al Facultății, ale căror impresii au fost pozitive:
„Ca toată lumea mă întrebam ce o să fac după ce termin facultatea și aveam o teamă destul de mare pe partea asta. Dar proiectul m-a ajutat foarte mult să descopăr o multitudine de companii, cât mai diferite între ele care căutau vorbitori de limbi străine. Astfel, chiar am găsit compania la care vreau să lucrez după ce termin și abia aștept să mă angajez la ei.” - Andra Iosif, participant
„Career Fest a fost proiectul care m-a determinat să îmi doresc să aflu mai multe cu privire la viitoarea mea carieră. Orice început e greu, mai ales când nu ai idee încotro să te îndrepți. Datorită organizării acestui proiect, am realizat ce gamă largă de opțiuni am după terminarea facultății și, implicit, cât de multe companii ne așteaptă cu brațele deschise.” - Alexandra Fulger, participant