Singura opțiune – continuarea drumului european și pro-occidental

 

Dezbatere la Târgul Gaudeamus, cu ocazia aniversării a 30 de ani de activitate a editurii Gama

 

“O Românie educată nu poate fi o Românie unde aproape jumătate dintre elevi nu înțeleg ceea ce citesc, iar cărți cumpără doar șase oameni dintr-o sută”, a declarat Diana Mocanu, fondatoarea Editurii Gama, care împlinește anul acesta 30 de ani de existență. “Singura șansă pentru îndeplinirea dezideratului de a avea o Românie cu adevărat educată este continuarea drumului european, pro-occidental, bazat pe deschidere și colaborare. Curentul extremist reprezintă o amenințare nu doar pentru parcursul nostru european sau pentru economia României, ci și pentru educație. Validarea unui discurs anti-știință, compus dintr-un amestec de falsuri și mistificări reprezintă, în fapt, o poziție împotriva cunoașterii”, a mai susținut Diana Mocanu.  

 

Aniversarea a fost marcată printr-un eveniment în cadrul Târgului de Carte “Gaudeamus”, în cadrul căreia a avut loc și o discuție liberă despre cum ar trebui să arate viitorul educației din România la care au participat  Oana Gheorghiu, co-fondatoare Dăruiește Viață, Oana Dobre Dimofte, jurnalistă și fondatoare a platformei Educație Privată, Diana Mocanu, Director general editura Gama, Valeriu Nicolae, fondator și președinte Asociația Casa Bună, Angela Ioan, președinta Asociației București pentru Copii Dislexici, Elena Ștefan, profesor și autor auxiliare și Cristian Drăghici, manager și administrator MG Net – LibrăriaOnline.              

 

A eșuat strategia de țară „România educată”?

Conform datelor Eurobarometru și Eurostat din ultimii ani, românii petrec mai puțin de 5 minute pe zi citind, iar 7 din 10 nu citesc nici măcar o carte într-un an. Mai mult, Institutul Național de Statistică arată că, din bugetul lunar al unei familii, doar 2% se alocă educației. Prin urmare, nu e de mirare că 42% dintre elevi nu ating un nivel de bază al competențelor în citire – iar reducerea acestui nivel critic este de trei decenii o prioritate a Editurii Gama.

 

Fiecare părinte, la un moment dat, a intrat într-o librărie și a cerut «ceva» care să-i ajute copilul să citească. Dacă ne luăm după cele peste un milion de exemplare vândute din colecția Învăț să citesc!®, aceasta este cea mai recomandată serie pentru cititori începători și, probabil, singurul brand de carte din România. Am fi putut să ne oprim aici, dar știm cât de complex este fenomenul alfabetizării și cât de diferiți sunt copiii, așa că am creat zeci de colecții care îi stimulează diferit, în funcție de nivelul lor de competență și de abilitățile pe care le au. Suntem încrezători că  eforturile noastre ne diferențiază vizibil de alți editori de carte pentru copii și suntem mândri că munca noastră are nu doar o componentă editorială, ci și una profund social-educațională”, susține Diana Mocanu, directorul general al editurii.

 

„Cred că sănătatea și educația sunt două domenii cheie pentru România și, din păcate, două domenii în care instituțiile statului au dezamăgit constant în ultimii 35 de ani. 350.000 de oameni și 8.000 de companii au construit un Spital așa cum statul nu a reușit în această perioadă. În educație sunt multe ONG-uri care fac treaba statului. România va progresa doar dacă va avea grijă de sănătatea și de educația copiilor săi. Asta este o certitudine și cred că ar trebui să fie ceea ce cerem de la oamenii cărora le dăm votul nostru - dincolo de lozinci și de promisiuni goale de campanie, avem nevoie de asumare, responsabilitate și un plan foarte bine pus la punct pentru următorii ani", a declarat Oana Gheorghiu, co-fondatoare a Asociației „Dăruiește viață”.

 

„Cunoașterea este cel mai sănătos drum către libertate. Pentru fiecare om și, în momente cruciale, și pentru țări. România a devenit un stat datorită oamenilor care au căutat cunoașterea, în secolul XIX, la universități din Vestul Europei. Apoi, în 1918, a devenit un stat întreg, datorită altor oameni care au prețuit educația și cărțile.

Astăzi, România este la o altă răscruce de drumuri. Eu cred că va reuși să rămână o democrație tot datorită cunoașterii. În ciuda strădaniei de a o arunca pe drumul obscurantismului, al manipulării și al politicii anti-democratice, România va rămâne o țară liberă datorită oamenilor care au prețuit cunoașterea, cărțile și educația. Adică au prețuit libertatea. Iar mesajul pe care Editura Gama îl dă, astăzi, face parte exact din efortul de a ține această țară în lumină și libertate”, a declarat Oana Dobre-Dimofte, jurnalistă și fondatoare a platformei Educație Privată.

 

Locul cărților e în mâinile copiilor

Cu aproape 30 de serii dedicate învățării citirii și apropierii copilului de carte, Editura Gama nu încetează să creeze cărți și materiale educaționale care își propun să formeze viitoare generații de cititori educați, capabili să înțeleagă ceea ce citesc și să gândească independent.

 

Implicată deja în nenumărate acțiuni sociale, cum ar fi campaniile „Let’s talk about bullying”, „Împreună creștem cititori pasionați” sau „Ziua în care avem timp”, Editura Gama a decis anul acesta să sprijine prin donații substanțiale de carte două dintre cele mai importante asociații care pun copiii pe primul plan: Dăruiește Viață și Casa Bună. Cărțile donate vor ajunge la copiii de la secțiile de Oncologie, Chirurgie și Neurochirurgie din noul Spital construit la Marie Curie, precum și la cei de la Grădinița Bună –  dedicată copiilor din comunitățile vulnerabile din Ferentari și Jilava.

 

Împlinim 30 de ani și trebuie să mulțumim multor oameni pentru că ne-au fost alături”, susține Diana Mocanu. „Dar, cel mai important, nu trebuie să uităm de copii: pentru ei facem ceea ce facem, ei ne inspiră și ne motivează.

 

Trei decenii de educație prin joc sărbătorite la Gaudeamus

Pentru a celebra cei 30 de ani de activitate, Editura Gama a organizat joi, 5 decembrie, la Târgul de Carte „Gaudeamus”, un cocktail dedicat atât oamenilor de carte –  agenți literari, critici, autori, ilustratori, traducători și librari –, cât și profesioniștilor din educație și sănătate, psihologilor, logopezilor și pasionaților de carte care i-au fost până acum alături. 

 

La Târgul de Carte „Gaudeamus”, editura Gama își așteaptă în continuare cititorii cu reduceri festive la toate cărțile, sesiuni de testare a celor mai noi jocuri originale create de echipa Tiki-Tan Game Lab și ateliere interactive dedicate micilor cititori. De asemenea, fiecare achiziție în valoare de cel puțin 75 de lei le dă cumpărătorilor șansa de a învârti „roata norocului” și de a primi unul dintre premiile garantate: cărți, jocuri sau jucării din „sacul lui Moș Crăciun”.

 

***

 

De 30 de ani, Editura Gama creează anual sute de cărți pentru copii, părinți și educatori, bazate pe principiul învățării prin joc. Cu peste 1 milion de cărți vândute anual și peste 1500 titluri în catalogul nostru editorial, credem că educația se realizează eficient prin joc. Suntem prima editură din România care a publicat cărți bazate pe metoda Montessori și materiale montessoriene. Publicăm cărți ilustrate și de ficțiune distinse cu premii literare prestigioase. Sprijinim, prin campanii și proiecte, învățarea cititului devreme și punem accentul pe originalitate şi adaptabilitate la piaţa autohtonă. Ieșim din sfera cotidianului și promovăm metode alternative de educație.