Peste 6.000 de elevi au participat la cele patru sesiuni de Școală Remedială organizate de la lansarea programului în 2021

 

 

Alianța pentru Educație Remedială (A.E.R.) a dat startul unui nou program „Școala Remedială de Vară”. Cursurile sunt disponibile gratuit pentru elevii din clasele de ciclu primar și gimnazial, inclusiv clasa pregătitoare, și pot fi accesate la următorul link: www.aer.school.

 

Programul vine în sprijinul elevilor care se confruntă cu decalaje de învățare și au nevoie de educație remedială la limba română și matematică. Aflat la cea de-a cincea ediție, a susținut până în prezent peste 6.000 de elevi participanți. Aproximativ 70% dintre aceștia provin din mediul urban. Totodată, la ediția de anul acesta sunt înscriși 40 de profesori (învățători, profesori de matematică și limba română) care susțin orele remediale cu elevii. Aceștia provin din toate zonele învățământului românesc: școli din mediul rural, mediul urban, școli de stat, colegii naționale sau școli de cartier.

 

„Cei mai mulți dintre profesori ne sunt alături încă de la prima sesiune a Școlii Remediale. De-a lungul timpului, au format aici o adevărată comunitate, menținând legătura pe tot parcursul anului și invitându-se reciproc la diverse evenimente, conferințe și activități educaționale. Când aduni laolaltă profesori minunați și cu inițiativă, lucrurile se dezvoltă natural, apar idei și energii noi, aproape că nu mai este necesar să le oferi o direcție, deoarece o găsesc singuri. În plus, faptul că vin profesori din diverse zone ale sistemului de învățământ românesc, aduce o experiență deosebită. Fiecare contribuie cu perspective din domenii pe care ceilalți le cunosc mai puțin. Rezultatul este un act educațional de înaltă calitate, responsabil și orientat pe nevoile elevilor noștri”, spune Marcel Bartic, Coordonator educațional al Școlii AER.

 

Participarea la Școala Remedială de Vară se face în baza completării formularului de înscriere disponibil pe www.aer.school. Urmează apoi o primă etapă de testare sumativă pentru evaluarea nivelului de cunoștințe al elevilor. Pe baza rezultatelor obținute se vor forma mai multe grupe în funcție de clasă și de nivel. Toți elevii vor urma cursurile remediale online, pe platforma web sau în aplicația mobilă Kinderpedia.

 

Printre elevii care s-au înscris la cursurile Școlii Remediale se numără și copii ai căror părinți s-au întors sau intenționează să se întoarcă în țară. Motivația participării la aceste cursuri ține de preocuparea părinților de a-și ajuta copiii să se adapteze la curriculumul românesc și la sistemul nostru de predare. Inexistența unor programe precum cel al Școlii Remediale A.E.R. duce la o adaptare greoaie a copiilor și la eșec școlar. Ultimele date statistice indică faptul că sunt aproximativ 400.000 de copii români născuți în străinătate. Școala online ar fi cel mai bun instrument pentru a le oferi un program de adaptare la cerințe sistemului nostru educațional”, spune Gabi Bartic, director executiv Brio.

 

Alianța pentru Educație Remedială este o inițiativă non-profit a unui grup de entități ce acționează în mediul școlar din România, sprijinind procesele de învățare și evaluare: Brio®, Kinderpedia, Magic School și Livresq.   

 

Programul de educație remedială AER demonstrează, o dată în plus, rolul-cheie al tehnologiei în educație, pe cinci paliere importante: acces și incluziune – pentru că aduce expertiza și pasiunea celor mai buni profesori, în sprijinul copiilor care au cea mai mare nevoie de ele și șterge barierele geografice; conținut relevant și interactiv, adaptat felului în care consumă informație nativii digitali de astăzi; învățare vizibilă, feedback și sprijin personalizat pentru nevoile fiecărui copil; comunicare ușoară și transparentă cu familia, astfel încât părinții să poată să înțeleagă și să susțină învățarea copiilor; mai puțin timp pentru activități administrative”, a comentat Evelina Necula, co-fondatoare si CMO Kinderpedia.

 

Scoala Remedială AER a fost recunoscută drept Programul Educațional al Anului la Gala ANIS 2024 - Premiile de Excelență ale Industriei IT.

 

***

 

Despre Brio®

Brio® este prima și singura platformă de teste digitale standardizate pentru elevii români. Prin testele școlare Brio® , elevii români din clasele I-XII își pot evalua obiectiv cunoștințele la principalele materii școlare și își pot îmbunătăți performanța la examene. Testele standardizate sunt dezvoltate pe baza unor principii științifice de măsurare (ramura științei care se ocupă de aceasta se numește psihometrie), astfel încât întrebările, procedurile de scorare și de interpretare să fie aceleași pentru toate persoanele care trec prin testul respectiv. Ele utilizează metode statistice complexe pentru a respecta principiile de fidelitate și validitate, adică acuratețe (lipsă de eroare) și adecvare (corectitudine, acoperirea teritoriului conceptual țintit). De aceea, sunt mult mai riguroase decât testele dezvoltate ad-hoc. Scorul unui test standardizat nu este supus subiectivității, el nefiind dependent de blândețea sau severitatea evaluatorului ori de lejeritatea ori dificultatea întrebărilor.

 

După fiecare testare, elevul și părintele sau profesorul primesc un raport de evaluare — Raportul Brio® — un document detaliat ce descompune în termeni foarte clari aspectele din subcapitolele analizate, indicând ce noțiuni sunt stăpânite deja de elev, respectiv pe cele pentru care e nevoie de aprofundare. Un instrument de ghidare și de informare obiectivă și acționabilă, este singurul tool de pe piața românească de educație digitală ce sprijină pregătirea și performanța susținută, identificând cu exactitate ariile unde elevul trebuie să mai lucreze pentru a fi competitiv față de colegii săi de generație. 

 

Sistemul de Testare Brio este un produs științific conceput pe baza programei școlare din România, conceptualizat de o echipă de profesori și experți internaționali în testare și psihometrie.

 

Despre Kinderpedia

Kinderpedia este soluția digitală completă pentru management școlar și comunicare, recunoscută la nivel internațional pentru inovație și impact social. Platforma ajută instituțiile de învățământ să își simplifice activitatea administrativă, să economisească timp și să faciliteze o comunicare dinamică între elevi, profesori și părinți. În prezent, este utilizată de școli și grădinițe din peste 25 de țări. Soluția acoperă cinci domenii majore de transformare digitală a fiecărei școli sau grădinițe: managementul școlii, managementul clasei, respectiv catalogul electronic și toate funcționalitățile aferente, urmărirea progresului elevilor, comunicarea cu familia și managementul financiar al școlii. Kinderpedia este scalabilă, este găzduită în cloud, este multi-language și multi-currency. Soluția este accesibilă pe web și prin aplicații mobile native atât pentru școală, cât și pentru familie. Peste 2.000 de școli și grădinițe sunt înregistrate în prezent pe Kinderpedia, din 27 de țări. Soluția conectează peste 250.000 de elevi și familii cu mai mult de 25,000 de profesori și este recunoscută internațional pentru inovație și impact social.