Fiscalitate, Contabilitate, Bugetare este titlul sub care s-a derulat primul webinar susținut de consultanții Citibank, în cadrul incubatorului JA BizzFactory™. Duras Franțescu - Local Regulatory Reporting Head pentru Citibank România și Bulgaria, a prezentat celor 255 de elevi de liceu și studenți care au participat la webinar, teme legate de impozite, taxe, elemente de contabilitate, planificare și bugetare pentru afaceri. Seria de webinarii susținute de voluntarii Citi va continua în perioada următoare cu teme legate de legislația muncii pentru antreprenori și impactul evoluțiilor economice asupra mediului de afaceri.

Dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale joacă azi un rol mai important ca oricând, în contextul schimbărilor din economie și societate, facilitând o integrare mai rapidă a tinerilor pe piața muncii, după terminarea studiilor. JA BizzFactory™  este cea mai importantă parte componentă a programului internațional de antreprenoriat JA și are rolul de a dezvolta competențe antreprenoriale, digitale și de comunicare, necesare pentru profesiile viitoare, dar și de a-i motiva pe elevi sau studenți să treacă de la idee la pilot de afacere sau start-up.

Prin participarea în calitate de voluntari la sesiunile tematice online sau cele de mentorat pentru echipele înscrise în incubatorul JA BizzFactory™ profesioniștii din cadrul grupului CitiBank explică, pe înțelesul tinerilor, concepte și termeni din diferite domenii de expertiză, oferind în aceeași măsură recomandări inspirate din propria lor experiență profesională.

Temele discutate s-au bucurat de aprecierea tinerilor participanți, așa cum au declarat în formularele de feedback trimise după webinar:
 
„Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost detalierea modului în care o companie gestionează partea de contabilitate, precum și importanța impozitelor și taxelor. Mi-a plăcut mult tema deoarece nu aveam prea multe cunoștințe în domeniu.”

„Apreciez mult modul în care prezentatorii ne explică materialul prezentat și ne răspund la întrebări, pentru a face mult mai clar conținutul sesiunilor. Țin să le mulțumesc pentru timpul acordat și pentru ajutor!”

Activitatea face parte din programul lansat în septembrie 2020, Entrepreneurship Education for Youth 2.0Educație antreprenorială pentru tineret 2.0, care continuă parteneriatul dintre JA Romania, Citi și Citi Foundation în domeniul educației antreprenoriale. Programul asigură tinerilor elevi și studenți accesul la resursele educaționale puse la dispoziție de JA România, sesiuni de mentorat și consultanță organizate în colaborare cu voluntarii Citi, precum și participarea la Incubatorul JA BizzFactory. Tinerii participanți în program au și posibilitatea de a obține certificarea la nivel european, Entrepreneurial Skills Pass.

Mai multe informații despre incubator aici.

***
Despre Citi România

Citi, una dintre cele mai importante bănci globale, este prezentă în România din anul 1996 și oferă companiilor locale și multinaționale, întreprinderilor mici și mijlocii și instituțiilor o gamă largă de produse și servicii financiare, inclusiv corporate și investment banking, servicii de trezorerie, pentru valori mobiliare și de gestionare a lichidităților.

Despre Citi Foundation


Misiunea Citi Foundation este de a sprijini progresul economic și de a îmbunătăți viața oamenilor cu venituri mici din comunitățile din întreaga lume. Investim în inițiative care sporesc incluziunea financiară, catalizează oportunitățile de locuri de muncă pentru tineri și dezvoltăm comunități dinamice din punct de vedere economic. Abordarea „Mai mult decât filantropie” a Citi Foundation valorifică expertiza vastă a băncii Citi și a angajaților săi pentru a ne îndeplini misiunea prin leadership și inovație.

Despre Junior Achievement România


Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri.

În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență, iar în 2020, organizația s-a poziționat pe locul 7 în topul NGO Advisor, dedicat celor mai importante 500 de ONG-uri la nivel mondial.