EDUboost, prima colecție de podcasturi pentru copii ilustrată cu ajutorul Inteligenței Artificiale, îi așteaptă pe vizitatorii Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” provocându-i să parcurgă un traseu în urma căruia vor descoperi mai multe despre protecția mediului înconjurător și a animalelor.
 

Pornind de la ideea că și conceptele aparent abstracte pot fi explicate pe înțelesul celor mici cu ajutorul poveștilor, echipa A fost odată a lansat șase podcasturi noi în care scriitori, jurnaliști și cercetători pun în joc concepte precum: grija față de animalele de companie, ce înseamnă un oraș sustenabil, care sunt beneficiile voluntariatului, cum poți face parte din comunitate, care sunt resursele orașului și ce înseamnă terapia cu animale de companie. Fiecare podcast este însoțit de o fișă de lucru cu activități și de un quiz interactiv ce pot fi rezolvate la școală sau acasă.
 

În plus, conceptul EDUboost este extins începând cu luna decembrie și sub formă de expoziție în muzeu, astfel încât orice vizitator poate scana cu ajutorul telefonului mobil QR-ul pregătit aflând cum se poate implica în bunăstarea orașului în care trăiește și a comunității.
 

„Suntem bucuroși să le oferim copiilor o platformă modernă, cu ilustrații noi și originale, realizate cu ajutorul inteligenței artificiale, într-un moment în care acest domeniu se dezvoltă și capătă mult sens, mai ales că scopul nostru este să îi aducem pe copii mai aproape de literatură prin mijloace digitale” a declarat Măriuca Mihăilescu, coordonatoarea proiectului.
 

Toate podcast-urile sunt ilustrate sonor de Valentin Panduru și sunt scrise de Laura Frunză, Ema Patrichi, Ana Cristache, Violeta Cosor, Marina Bliderișanu pe înțelesul celor mici. Nu în ultimul rând, textele sunt traduse și în limba semnelor române de Lena Lazăr Dermengiu, pentru copiii cu deficiență de auz.
 

Colecția poate fi descoperită pe site, Spotify sau iTunes: https://afostodata.ro/eduboost-podcast-de-buna-crestere/  În anul 2023, podcasturile de mediu EDUboost au primit Premiul pentru Impact Social și Premiul II la categoria Protecția mediului la Gala Societății Civile. De asemenea, resursele educaționale sunt parte a unei colaborări cu Ministerul Mediului și Ministerul Educației. Mai multe detalii: https://afostodata.ro/despre-noi-despre/eduboost-pm/

 

Proiectul este realizat cu sprijin de la bugetul local al Municipiului București. Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Primăriei Municipiului București / Consiliului General al Municipiului București și nu implică nici o responsabilitate din partea Autorității Finanțatoare.

 

***

 

Despre A FOST ODATĂ

Asociația Pentru Educație Digitală Bigger Picture are ca misiune realizarea de conținut educațional de calitate, într-o manieră modernă și digitală, promovând diversitatea și incluziunea pentru copii cu și fără deficiență de auz.

Detalii: www.afostodata.ro