Asociatia Romano ButiQ, in calitate de promotor de proiect, a organizat ieri, 7 septembrie 2015, conferinta de incheiere a proiectului “Educatie creativa pentru o comunitate armonioasa”. Conferinta a avut loc la Caminul Cultural din localitatea Bontida incepand cu ora 11.00.
Printr-o abordare multidimensionala si mai ales de jos in sus, proiectul a raspuns in mod direct unui numar de peste 170 de beneficiari directi inclusiv copii, persoane de etnie roma si reprezentanti ai autoritatilor locale, ce au avut acces la resursele proiectului si la proiectarea unui viitor mai bun impreuna:
• 50 de copii de etnie roma si ne-roma, cu varste cuprinse intre 6 – 10 ani – acestia au participat activ si s-au dezvoltat in cadrul atelierelor educative creative si de programare IT, si la taberele de creatie. Au beneficiat de o oportunitate unica de invatare, cu o abordare inovativa si foarte putin intalnita in Romania. Aceasta oportunitate le-a fost oferita gratuit, altfel nu ar fi avut deschidere. Selectia copiilor participanti s-a facut pe baza situatiei scolare, materiale, dar si a etniei. S-a urmarit crearea unui mix etnic de elevi, in raport de 50% copii romi si 50% copii ne-romi, pentru a crea conexiuni si interactiuni inter-etnice. S-a urmarit implicarea in program a copiilor cu o situatie scolara slaba, pentru a le deschide privirea catre oportunitatile existente si pentru a-i ajuta sa recupereze handicapul existent, cauzat din lipsa posibilitatilor financiare sau a intelegerii de catre parinti a importantei scolare.
• 100 persoane de etnie roma din comunitatea locala – locuitori ai comunei Bontida – au beneficiat de participarea la o serie de discutii inter-etnice, menite sa creeze un canal de comunicare mai bun intre populatia roma si populatia ne-roma. In plus, acestia sunt parinti sau rude ale copiilor integrati in activitatile proiectului, beneficiind astfel de un imbold educativ pe care il primesc copii.
• 20 de reprezentanti ai autoritatilor locale si ai mediului economic local, au beneficiat de interactiunile inter-etnice pentru a afla si solutiona probleme locale necunoscute lor.
Proiectul este finantat cu suma de 34,820 euro de Fondul ONG in Romania ca parte integranta a Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European(SEE) 2009-2014. Pentru mai multe informatii accesati www.fondong.fdsc.ro.
***
Asociatia Romano ButiQ este o organizatie nonguvernamentala infiintata in anul 2011, ce are ca scop promovarea nondiscriminarii prin desfasurarea unor activitati cultural-educative. Obiectul principal este de a studia, cultiva, dezvolta si promova, in tara si in strainatate, mostenirea culturala si artistica a comunitatilor vulnerabile, multiculturale si etnice/interetnice, in special a comunitatii romilor din Romania, precum si a persoanelor aflate in situatii de risc de discriminare sau excludere sociala. Membrii fondatori au experienta relevanta in desfasurarea unor campanii nationale de combatere a discriminarii minoritatii rome si imbunatatirea imaginii acestora.
Persoana de contact, Manager de proiect: Claudia Bercus. Telefon: 0753 792 578; e-mail: claudia@romanobutiq.ro
Proiect finantat prin granturile SEE 2009 – 2014, in cadrul Fondului ONG in Romania