Luni, 23 mai 2022, de la orele 16.00, eleve și elevi de la Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” Ciorogârla și de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București, vor pune în scenă, la Colegiul Național „Gh Lazăr”, două spectacole de teatru antibullying. Timp de mai multe luni, copiii de la cele două școli au participat la o serie de ateliere de teatru-forum susținute de actrița Mădălina Brândușe și actorul Andrei Șerban, o metodă nonformală care permite un grad ridicat de empatie și implicare și poate contribui la ı̂nțelegerea motivelor care construiesc comportamentele abuzive și a felului în care ele pot fi prevenite și combătute.

Reprezentațiile vor fi urmate de o discuție cu echipa proiectului „Intervenție civică prin teatru – ateliere antibullying” despre importanța unei abordări restaurative și avantajele metodelor nonformale folosite în campaniile antibullying.

Spectacolele, ca și atelierele de teatru-forum care le-au precedat, fac parte din proiectul „Intervenție civică prin teatru: Ateliere antibullying”, derulat de Asociația Politeia, pentru a contribui la combaterea fenomenului bullying-ului în școli.

„Am vrut, lucrând în paralel cu elevi care provin din medii diferite - Colegiul Lazăr și Liceul din Ciorogârla, să venim cu o abordare proaspătă a problemei bullying-ului, care a devenit deja sistemică. Nu este suficient să găsim și să pedepsim vinovatul. Problema bullying-ului este complexă și e prezentă și în mediile privilegiate, dar și în cele defavorizate, unde apare și discriminarea în baza etniei, de exemplu. Teatrul forum nu doar a trezit dorința elevelor și elevilor de a vorbi despre acest subiect, dar le-a oferit și „limbajul”, metoda prin care să o facă empatic, creativ și fără inhibiții. Cu siguranță aceste spectacole vor fi nu doar manifestarea talentului lor, ci și un exemplu de abordare, prin metode nonformale, a unei probleme de sistem.” a declarat Elena Trifan, sociologă și manageră al proiectului.

Spectacolele de teatru vor fi susținute de: Bokoch Andreia, Șandru Ana, Savin Mario, Michael Mary, Mohammad Zainab, Nițelea Maria, Fieraru Larisa, Stoicea Cătălina, Dina Elena, Olteanu David (Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” Ciorogârla) și de Berculescu Bianca Maria, Braharu Vlad Cristian, Caraș, Amalia Ioana, Cazacu Maria Lavinia, Costache Eduard Florin, Georgescu Daria Maria, Mateiu Alexandra Maria, Mocanu Alecsandra Patricia, Pârvu Raisa Camelia, Poncișu Maria (Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” București)

Accesul în Sala de festivități a Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” (etajul 1, Bld. Regina Elisabeta nr. 48, sector 5, București.) este gratuit pentru toți cei interesați, în limita locurilor disponibile.

Tot în cadrul proiectului va fi creat un toolkit despre cum poate fi folosită metoda teatrului-forum pentru combaterea bullyingului. Aceste materiale vor fi distribuite ulterior în școli, în print și digital, fiind disponibile oricui vrea să aplice această metodă.

Proiectul este derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Școala Generală nr. 1 Ciorogârla, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Liceul Tehnologic „Pamfil Șeicaru” Ciorogârla cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a contribui la combaterea fenomenului de bullying în școli.

Event Facebook


***

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Despre Politeia

Politeia este un ONG înființat în octombrie 2014 cu scopul de a contribui la îmbunătățirea educației în România. Politeia reprezintă o încercare de a înțelege problemele educației din România și de a oferi un sprijin celor care doresc să descopere și să se dezvolte independent.