• 23 de elevi de liceu din județul Constanța au absolvit programul de leadership, care le-a oferit o experiență transformațională unică
  • Tinerii au generat 3 proiecte pentru comunitate sub îndrumarea unui trainer și a 3 mentori

 

 

Programul Leaders Explore pentru Elevi este un program național care oferă elevilor de liceu din România șansa să își descopere și să își dezvolte potențialul, să experimenteze lucrul în echipă și abilitățile de leadership și să își identifice drumul în carieră (leaders.ro/elevi).

 

Ajuns în 2024 la a șaptea ediție, programul cuprinde 9 zile de activități în format fizic și online, cu provocări individuale și de echipă, care le oferă elevilor participanți o experiență transformațională consistentă, de autocunoaștere și dezvoltare a leadershipului personal, a descoperirii de sine, a prieteniilor, experiențelor și a dezvoltării de competențe esențiale de lider.

 

23 de elevi de liceu din județul Constanța au participat la program în perioada 29 iunie – 6 octombrie 2024 și au învățat de la trainerii Fundației Leaders despre mentalitatea de explorator, stilurile de comunicare, valorile personale și modul în care acestea le modelează cariera și viitorul, lucrul în echipă și ce presupun proiectele în comunitate, viziune și public speaking.

 

Sesiunea ”Biblioteca Vie” a pus față în față elevii de liceu cu 10 vorbitori, specialiști în domeniile lor de activitate, care pot reprezenta modele și surse de inspirație pentru viitoarea carieră a tinerilor.

 

Proiecte în comunitate

Programul a inclus o componentă practică, de proiecte în comunitate, în cadrul căreia elevii au fost împărțiți în echipe, au gândit și implementat 3 proiecte sociale, care le-a oferit ocazia să experimenteze colaborarea și lucrul în echipă.

CulturART Fest, dedicat creativității și diversității culturale, a avut loc pe parcursul a două zile, cu ateliere de pictură, dans și actorie cât și spectacole muzicale. Expozițiile de artă au oferit recunoaștere tinerilor artiști, iar comunitatea a susținut evenimentele, contribuind la vizibilitatea acestora.

Proiectul Think About It! a crescut conștientizarea sănătății mintale în rândul adolescenților, prin workshop-uri interactive și o campanie pe rețelele sociale care a atras 100 de noi urmăritori pe Instagram.

ConstARTA a promovat tinerii artiști din Constanța cu 11 momente artistice și 200 de spectatori. Proiectul a avut succes pe rețelele sociale înregistrând 5000 de vizualizări și oferind recunoaștere și expunere tinerilor talentați.

 

Partenerii Leaders

Au răspuns pozitiv inițiativei LEADERS și s-au implicat în programul de la Constanța: Lidl România, în calitate de Partener Principal, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Banca Comercială Română, precum și Universitatea Ovidius din Constanța.

Lidl România a susținut integral bursele pentru elevii participanți la program. Lidl România susține implementarea programului Leaders Explore în 8 orașe în 2024, precum și implementarea programului Ora de Carieră la nivel național.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța s-a implicat în promovarea programului în licee și a oferit sprijin pentru organizarea activităților planificate.

Banca Comercială Română a lansat o inițiativă nouă, Zbor, prin care a deschis 7 hub-uri în toată țara, primul fiind la Constanța. Trei zile de training din program s-au desfășurat în acest hub.

Universitatea Ovidius din Constanța a găzduit, pe data de 6 octombrie 2024,  festivitatea de absolvire, eveniment în cadrul căruia elevii participanți la Leaders Explore au prezentat proiectele în comunitate realizate și au susținut discursuri individuale despre parcursul lor în program.

„Parcursul exploratorilor a avut 9 stații, de unde și-au luat cunoștințele, prietenii, au lăsat fricile și au plecat cu rucsacul plin de experiențe mai departe. Acum la final, după un parcurs de 4 luni, avem 23 de tineri de succes, cu personalități și experiențe remarcabile, caractere șlefuite și cu idei și proiecte ce vor deveni realitate. Ceea ce este extraordinar la acest program este că rezultatele sunt vizibile acum, imediat după terminarea acestuia. Tinerii au înțeles perfect acest demers și putem spune că avem 23 de viitori lideri de succes. Mulțumim Fundației Leaders, partenerilor naționali și locali care sunt alături de elevii noștri!”, a declarat prof. Sorin MIHAI, Inspector Școlar General, la ceremonia de absolvire a programului. Profesorul Sorin Mihai a fost, de altfel, prezent alături de elevi și în prima zi de lansare a programului.

”Trecerea de la cunoștințele teoretice la un cadru profesional este adesea o provocare pentru tineri, care au nevoie de îndrumare pentru a-și construi un traseu în carieră potrivit aspirațiilor și competențelor lor. Sprijinul pe care îl primesc în acest sens este esențial pentru viitorul lor și suntem recunoscători Fundației Leaders pentru demersurile pe care le face în acest sens, iată, de data aceasta, la Constanța. Ne bucurăm că feedback-ul elevilor din programul Leaders Explore confirmă impactul pozitiv pe care acesta îl are asupra evoluției lor și a perspectivelor de viitor.”, a declarat Maria Mihai, Director de Comunicare și CSR Lidl România.

“România este țara cu cei mai mulți tineri din Europa Centrală și de Est, iar fiecare regiune a țării noastre are specificul ei. Constanța, de exemplu, are o poziție fruntașă în această privință. Ca atare, este necesar să ne implicăm astfel încât tinerii noștri să găsească tot mai multe contexte de învățare, tot mai multe ecosisteme care să le susțină dezvoltarea. În acest sens, este important să existe spații, proiecte și oameni care să le ofere inspirația și cunoștințele care să le pună în valoare ideile și energia. Acesta este obiectivul ZBOR și sunt tare recunoscătoare pentru colaborarea pe care am avut-o cu Fundația Leaders și elevii constănțeni.”, a declarat Anamaria Mișa, Coordonator de Comunicare în cadrul Banca Comercială Română, la ceremonia de absolvire a programului.

 

Mesaje memorabile de la elevi

La festivitatea de absolvire, tinerii au prezentat rezultatele proiectelor în comunitate și au împărtășit ce a reprezentat programul pentru ei ca experiență.

Teodora Carabageac a vorbit despre măștile pe care le purtăm în fața celorlalți. La finalul discursului, ea s-a demachiat simbolic, demonstrând că trebuie să ne eliberăm de măștile care ne ascund adevăratul sine.

Rareș Buzea a vorbit despre cum oamenii din jurul nostru ne spun adesea că nu putem realiza anumite lucruri, dar el ne-a încurajat să credem în noi și să nu lăsăm limitele impuse de alții să ne definească.

Răzvan Gabriel Mihai ne-a împărtășit că numele său este Gabriel Răzvan. A explicat cum, de-a lungul vieții, a trăit mai mult ca Răzvan – un băiat retras și introvertit. În cadrul acestui program, el și-a dorit să fie Gabi, să fie mai deschis, dar a realizat că, în profunzime, încă se identifică mai mult cu Răzvan, subliniind cât de dificilă poate fi autocunoașterea și acceptarea sinelui autentic.

”Suntem impresionați și mândri de acești tineri care au participat la programul Leaders Explore de la Constanța. A fost o experiență extraordinară pentru ei, în călătoria lor de a se descoperi pe sine și de a învăța abilități practice, de leadership. S-au implicat curioși, cu entuziasm și energie în toate activitățile planificate, sub îndrumarea trainerilor Leaders, a mentorilor și specialiștilor invitați în program. Ceremonia de absolvire ne-a oferit tuturor – elevi, părinți, traineri și parteneri LEADERS, momente speciale, cu emoție autentică și mesaje cu miez din partea elevilor, care ne demonstrează, încă o dată, cât de importantă este educația și formarea tinerilor pentru provocările viitorului și descoperirea potențialului lor ca lideri”, declară Beatrice Alexandrescu, Director General Fundația Leaders.

Următoarea ediție a programului Leaders Explore pentru Elevi va avea loc în județul Constanța în 2025.

Programul Ora de Carieră se va desfășura în Constanța în 9-10 noiembrie 2024, înscrierile fiind deschise până pe 6 noiembrie. Detalii aici: leaders.ro/oradecariera/.

 

***

Despre Fundația Leaders

Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile. De 24 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 44.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a peste 625 de lideri din România ca speakeri, 171 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 75 de comunități urbane și rurale și 60 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.

www.leaders.ro, LinkedIn, Facebook, Instagram, Tiktok,  Youtube

 

Despre Lidl România

Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Germania și Europa. Lidl operează în prezent peste 12.350 de magazine și peste 225 de centre logistice și depozite în 31 de țări. Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse cu cel mai bun raport calitate-preț. În spatele serviciilor și operațiunilor din magazine și centrele logistice stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.

www.lidl.ro

 

Despre Banca Comercială Română

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe. BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 20 centre de afaceri și 18 birouri mobile dedicate companiilor și 319 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 54% sunt unități unde operațiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de o rețea națională extinsă de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproximativ 2.000 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

www.bcr.ro

 

Despre Inspectoratul Școlar Județean Constanța

Inspectoratul Şcolar Școlar Județean Constanța servește drept îndrumare și control pentru aproape 106.640 elevi și 9.183 de norme didactice (7.064 didactic, 722,5 didactic auxiliar, 1395,5 nedidactic) din județul Constanța. Ca instituție publică descentralizată, Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază și stabilește parteneriate cu diferiți parteneri sociali implicați în educație și formare. De asemenea, promovează și implementează proiecte și parteneriate la nivel local, regional, național și internațional, în funcție de evaluarea nevoilor sale.

www.isjcta.ro

 

Despre Universitatea Ovidius din Constanța

În cele peste trei decenii de existență, Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a devenit unul dintre cei mai importanți vectori care contribuie major la dezvoltarea orașului și a regiunii. Oferta educațională a celor 16 facultăți din cadrul UOC cuprinde peste 140 de programe de studii universitare de licență și master și 8 școli doctorale, cu 9 domenii de studii de doctorat. Studenții Universității Ovidius din Constanța beneficiază de programe de studii moderne, adaptate standardelor europene actuale şi care răspund cerințelor de pe piaţa forței de muncă. Calitatea deosebită a profesorilor, performanțele remarcabile ale studenților și absolvenților, diversitatea programelor de studii, proiectele de cercetare, dezvoltare, inovare și dimensiunea antreprenorială, derularea unor manifestări științifice, culturale și sportive de anvergură, dar și dimensiunea multiculturală sunt elementele care, în prezent, definesc UOC.

www.univ-ovidius.ro