• 25 de studenți și masteranzi care studiază în București vor participa la programul Leaders Explore pentru Studenți powered by Sievo
  • 7 workshop-uri, 42 ore de practică, 15 lideri-model și surse de inspirație

 

Fundația Leaders lansează în parteneriat cu Sievo prima ediție a programului Leaders Explore pentru Studenți din 2025, care va avea loc în perioada 27 februarie – 10 aprilie, în București, la sediul companiei partenere.

Cu peste 30 de ediții organizate până în prezent, Leaders Explore pentru Studenți reprezintă o experiență profundă de autocunoaștere și leadership personal, care le oferă participanților șansa să își descopere și să își dezvolte potențialul, să experimenteze lucrul în echipă și abilitățile de leadership și să își construiască o carieră în domeniul lor de interes, potrivită cu personalitatea și abilitățile lor.

Programul se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani, studenți, masteranzi sau proaspăt absolvenți ai universităților din București de la următoarele specializări tehnice sau economice: Automatică și Informatică, Inginerie Industrială și Robotică, Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Relații Economice Internaționale, Matematică și Informatică, Administrație și Afaceri etc.

Leaders Explore este o invitație pentru cei care îndrăznesc să viseze, să exploreze noi orizonturi și să-și construiască propriul drum în viață, în timp ce participă activ la activitățile comunităților din care fac parte.

 

Abilități și competențe dobândite în cadrul programului

Programul Leaders Explore Studenți powered by Sievo se derulează pe parcursul a 7 zile și se bazează pe 7 workshop-uri care includ provocări individuale și de echipă. Studenții încep parcursul educațional sub atenta îndrumare a echipei de traineri Leaders, cu care vor discuta despre mentalitate și valorile personale și rolul acestora în dezvoltarea individuală.

Tinerii își vor dezvolta competențe precum autocunoaștere, gândire critică, self-leadership, managementul energiei, abilități de comunicare, lucru în echipă și spirit de inițiativă. Totodată, vor învăța cum să-și îmbunătățească modul în care își utilizează energia fizică și mentală pentru a-și atinge obiectivele.

Ziua de inspirație pentru viitor, „Biblioteca vie”, este dedicată întâlnirilor cu specialiști din echipa Sievo, care prin exemplul lor personal și profesional îi pot inspira sau motiva pe studenți în alegerile pe care le fac.

 

Beneficii participare program

Tinerii vor dobândi competențe valoroase în timpul workshop-urilor, indiferent de domeniu, experiență practică pentru CV datorită activităților multidisciplinare din cadrul programului, vor beneficia de experiența a peste 15 invitați, lideri cu experiență, cu care vor interacționa și vor descoperi care le sunt abilitățile forte care îi vor ajuta în orientarea în carieră și branding personal.

Certificatul în leadership obținut la finalul programului este recunoscut de peste 40 de companii din România, iar tinerii absolvenți vor face parte din Generația de Lideri construită de Fundația Leaders în ultimii 25 de ani.

Leaders Explore se desfășoară în București, în perioada 27 februarie – 10 aprilie 2025, iar participarea celor 25 de tineri este gratuită prin bursele oferite de Sievo, care susține integral costurile aferente organizării și implementării programului.

Mai multe detalii despre programul Leaders Explore pentru Studenți powered by Sievo sunt disponibile aici: leaders.ro/sievo.

 

***

 

Despre Fundația Leaders

Fundația Leaders este organizația care formează și susține oamenii cu valori și principii să devină liderii responsabili de care are nevoie România și care o fac mai puternică la toate nivelurile.

Misiunea Fundației este să declanșeze potențialul tinerilor și să formeze lideri vizionari, responsabili, curajoși și implicați prin programe de leadership practice, adaptate pentru fiecare nivel de dezvoltare.

De 25 de ani, Fundația Leaders contribuie la transformarea României prin programe de leadership adaptate realității și nevoilor tinerilor din țara noastră. Peste 48.000 de tineri au fost recrutați și antrenați prin programele LEADERS, care s-au desfășurat atât în mediul offline, cât și online, cu participarea a peste 650 de lideri din România ca speakeri, 175 de companii partenere din peste 30 de domenii de activitate, cu programe derulate în 80 de comunități urbane și rurale și 65 de proiecte personalizate pentru organizații partenere.

www.leaders.ro, LinkedIn, Facebook, Instagram, Tiktok,  Youtube

 

Despre Sievo

Sievo este o companie globală SaaS care schimbă modul în care afacerile bazate pe date abordează achizițiile. Fondată în Helsinki în 2003, Sievo s-a extins în Chicago și București, ajutând peste 150 de companii importante, precum Levi’s, Carlsberg și Johnson & Johnson, să facă alegeri sustenabile și mai inteligente în domeniul achizițiilor. Sievo are misiunea de a aduce entuziasm în domeniul achizițiilor și de a rezolva provocările reale de business.

Tehnologia avansată de inteligență artificială și învățare automată a Sievo analizează anual peste 1 trilion de dolari în date de cheltuieli, oferind informații care fac cu adevărat diferența. Sievo își propune să ofere oamenilor libertatea de a face cea mai bună muncă.

Cultura companiei se bazează pe onestitate, lucru în echipă și depășirea așteptărilor. Cu membri ai echipei din peste 35 de țări, Sievo se mândrește cu un mediu de lucru divers și primitor.

Compania utilizează tehnologii precum SSIS, Microsoft SQL, Microsoft Azure, Power BI, Qlik Sense și instrumentul său intern, Sievo.

www.sievo.com/careers/life-at-sievo