IAA Romania anunta cea de a II-a editie a Zilei Publicitatii, eveniment realizat cu sprijinul PRO TV. Aceasta manifestare isi propune sa aduca in atentia tuturor actorilor din piata, de la profesionistii din industria de marketing si comunicare pana la autoritatile din institutiile publice, teme de actualitate care vorbesc despre importanta publicitatii in societate.
 
In prima parte a evenimentului, care se va desfasura la Hilton incepand cu ora 13:30, vor avea loc o serie de mese rotunde ce vor aborda teme precum „Economie si Advertising”, „Diferentiatori de Tara - Romania creste prin creativitate si tehnologie” „Educatie si Comunicare” sau „Publicitate si impact social”. La discutii vor participa personalitati importante ale industriei, antreprenori, oameni de creatie, specialisti in tehnologie si mediul digital etc.
 
Finalul zilei va fi marcat de Gala Premiilor de Excelenta IAA – eveniment ce se afla la editia a VII-a si se va desfasura la Ateneul Roman, incepand cu orele 19:00. In cadrul evenimentului, IAA Romania  va aduce, si de aceasta data, recunoastere publica acelor personalitati care prin faptele lor au contribuit in mod decisiv  la promovarea industriei de marketing si comunicare din Romania.

"Ziua Publicitatii aduce in atentia publicului si mediului de afaceri din Romania contributia industriei de publicitate‎ la succesul afacerilor din Romania si deci implicit la dezvoltarea economica. In acest an, Comitetul Director al IAA a decis sa acorde Premiile de Excelenta IAA in aceeasi zi, astfel ca impreuna sa recunoastem contributia oamenilor din industria de marketing si comunicare la succesul companiilor, dar si in ceea ce priveste educatia si responsabilitatea sociala" a declarat Mihai Barsan, Marketing Vice President Ursus Breweries si Presedinte IAA Romania. 
 
„Industria de advertising reprezinta pentru PRO TV un partener strategic, iar agentiile si advertiserii pot conta pe angajamentul de a construi si dezvolta impreuna o relatie durabila si de incredere, in care respectul si integritatea reprezinta pilonii de baza. PRO TV este liderul televiziunilor din Romania si decizia de a ne alatura IAA in acest eveniment a fost una fireasca, dorind sa sustinem initiativele valoroase de promovare si recunoastere din piata media.”, a declarat Lucia Antal, Director Marketing PRO TV si membru in Consiliul Director IAA Romania.
 
Ziua Publicitatii va avea loc pe 16 noiembrie 2015, incepand cu orele 13.30 la Hilton, iar Gala Premiilor de Excelenta IAA va avea loc in aceeasi zi, incepand cu orele 19:00, la Ateneul Roman.

Evenimentele sunt initiate si organizate de IAA Romania.
Pentru mai multe informatii, urmariti iaa.ro si facebook.com/iaa.ro.
 
***
Despre IAA Romania
International Advertising Association este un parteneriat strategic unic, care reprezinta interesele comune ale tuturor disciplinelor din intregul spectru al comunicarilor de marketing – de la agentii de publicitate si media pana la institutii mass-media, companii client si practicanti individuali.
 
La cel de al 41-lea Congres Mondial IAA, care a avut loc la Washington, D.C, filiala IAA Romania a fost recunoscuta ca fiind cea mai activa si creativa filiala din lume si a primit premiul Golden Tulip pentru Excelenta in intreaga activitate.